Nu mă poţi alunga când nu-ţi găseşti cărarea
prin labirintul vieţii doar eu te-am îndrumat,
eu singur îţi strângeam din riduri înserarea
şi-atâţia ani trecuţi în lacrimi te-am sculptat.
Ţi-am legănat surâsul prin dimineţi cu rouă
călcând doar împreună pământ fără destin,
visând cum într-o iarnă din ceruri o să plouă
şi-abia-n primăvară va ninge-ntr-un suspin.
Am reclădit din umbre o punte între gânduri
dar timpul mi s-a frânt pe braţe de furtună,
şi-a plâns în mine visul în mii şi mii de rânduri
când totul s-a pierdut cu-o strângere de mână.
Nu poţi pleca oricum, din tot ce-a fost iubire,
îmi sângerează şoapta şi pleoapele-mi clipesc,
mă poartă paşii-n noapte şi gându-n amintire
sperând pe ţărmul vieţii cândva să te-ntâlnesc.
Adaugă un comentariu
Multumesc din suflet domnule da Coza!
Cu aleasa pretuire!
Fără comentarii, dar cu fff multe aplauze!
da Coza
Destin de poet...
Superb!
Romantic, nostalgic, impresionant!
Admiraţie, Sofy!
Despărţirea este grea după o lungă perioadă de împărţit şi bune şi rele! Frumos acest pământ fără destin! :))
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE