Amprentele lăsate

                      între păcat

                      şi rugăciune

                      mă împresoară

                      arzând tăcerile

                      unui trup mai larg

                      în care voi încăpea

                      cu semne de cuie

                      cuminţi

                      la vama durerii.…

Suntem doi călători pe-un munte de gheață,

Eu port lanțuri în piept, tu fuioare de ceață,

Poposim deseori în rezerva de…

E prima zi de toamnă şi-n tăcere

cad frunze veştede pe-aleile pustii

şi printre ramuri trece-o adiere

stârnind în suflet multe nostalgii.

Mă poartă paşii-n locuri neştiute

să te trăiesc cu felul meu de-a fi

şi-mi sunt atâtea frunze cunoscute,

că-mi este greu pe tine-a te găsi.

E toamnă azi, iubito, şi mă doare

s-ascund în viaţă vara ce s-a dus,

să nu te pierd cu visele-ntr-o floare

când soarele răsare…

Când pleci sunt mai sărac

şi drumul meu se termină

cu vocile de dincolo...

Când vin spre tine, curg.

Timpul fără tine e fluviu fără vad,

eu te măsor cu fiecare val.                              

Sunt mut,

şi-n aerul cu îngeri de-mprumut

strig. Un glas fără cuvânt.

Se prefirau prin anii nedecişi,

Din vagi plecări înveşmântate-n rouă,

Păduri ce ne scrutau cu ochi închişi,

De unde Dumnezeu se ruga nouă.

În graba fără astăzi, fără ieri

Şi-n veghea îmblânzitelor tenebre,

Se contopeau damnaţi cu temniceri

Iar ziua urca-n turnuri de vertebre.

Din când în când sub cer întredeschis

Serafi serbau măreaţa amăgire,

Eclipsele roiau prin Paradis

Şi gândul se-nspuma a…

Ai fost atât de-aproape că te-am trăit din nou

plutind cu tine-n braţe în visul meu trecut,

cu ochii-nchişi priveam al clipelor tablou

şi nu ştiam în care cândva ne-am cunoscut.

Şi-a pus amprenta timpul prin gândurile mele

lăsându-te frumoasă la poale de-amintiri,

unde din când în când mă rătăcesc prin ele

doar ca să-ţi fiu aproape când se clădesc iubiri.

Mă iartă dacă viaţa, m-a dus prin reci taverne

şi-n goana mea…

în seara asta caii coboară

tabloul se stinge în dor infinit

dar lasă iubite ei nu știu să moară…

Așa era atunci

fetele nu stăteau de vorbă…

 Ziua Limbii Române - 31 august 2013

Puteam să nu fim dezbinaţi

Clădind aceeaşi Românie

Prin limba ei suntem legaţi…

Aţi remarcat „modernizarea”

Ce se constată-n toate cele,

Dar care cere precizarea

Că e cuprinsă-n ghilimele?

Expresii noi ajung la mine

Şi iată am inceput şi eu

Să spun „OK” în loc de „Bine”

Şi „UPS” în loc de „Aoleu”.

Ba mă trezesc că propoziţia

O-ncep cu „Deci” şi-n loc de „Au!”

Mă englezesc, călcând tradiţia,

Şi scot pe gât modernul „Wow!”.

În receptor, la despărţire,

Aud un…

Adorm

adulmecând

foşnetul galben al toamnei

întins

sub covorul frunzelor

cu gândul obosit

casc...

Timpul a trecut

peste mine.

Straniu gând

s-a pierdut

printre rânduri,

iar eu

mi-am pierdut

degetele

în sângele timp

izvorât peste

tocul minţii

ce-l putea scrie.

Curge toamna prin mine

Clipe lichide de dor,

Speranţe înnodate-n suspine

Trăiesc ne-mplinit timpul lor.

Norii întunecă cerul,

Departe, un soare timid

Îşi deapănă efemerul,

Desprins din surâsul livid.

Păşesc ne-ntrerupt pe aleea

Tivită cu frunze de de nuc

Rememorând odiseea

Verilor care se duc.

E ruptă limba mea: felii, fâşii, bucăţi,

Pulsează vena ei cu mii de entităţi

Înghesuite cer să nască alte limbi

Şi Călinescu-a plâns: „române, vrei s-o schimbi?”

Balastul adunat e zi de zi mai greu,

Cuvinte noi se nasc din gură de ateu,

Comoara din adânc se-afundă sub gunoi,

Treziţi-vă români în ceasul de apoi!

Am izolat profetul – icoana lui Haşdeu,

Am tras perdeaua nopţii cu Iorga-n empireu,

Ne-am…

De unde vin cuvintele

din pomii ascultători cu inele de logodnă

pe care i-am admirat într-o primăvară timpurie

cu o foame de flori

şi desenam ramurile laterale

nevăzute de trecătorii pământeni

iubeam frunza care îndrăznea

să se trezească pentru fiecare zi

cinteza din decor cânta

imnul singurătăţii

copacii s-au unit cu dealul

un lanţ verde contra timp

ştiu că visele mele se întorc

într-o iarnă…

vântul se mulează pe coapsele unei zile toride

se scutură aerodinamic prin iarba fără creastă

aripi cât un văzduh de

gânduri se instalează la fereastră norii

pot fi şterşi cu mâna peste carpaţi

se face dor

aerodromul se deschide în pieptul meu românesc

oamenii intră cu bagaje înţesate de

spirit

niciodată nu am simţit căldura mai bine decât

acasă

puneţi-vă centura de curcubeu

vântul îşi pregăteşte elice de înălţare

un…

Rămâi dacă vrei în lumea umbrelor tale,

dragostea lor până la contopire e-o scurgere de timp

viata nu-i un program-tipar aşa cum susţii,

te poţi pierde în deznădejde, dar nu dramatiza

finalul unei căderi, nu poţi fi ucisă de fiecare dată

aşa cum nu poţi fi iubită cu aceeaşi intensitate,

distanţa dintre două depărtări e singura

linie dăruită de orizont, nu pentru a le uni, ci

pentru a scoate prezenţa lor în relief,

două suflete nu se întâlnesc să-şi…