nici disperarea morţii

nici mãcar fericirea extazul sau mai ştiu eu ce minune

dealtfel sunt atâtea modalitãţi de a-l masca prin tãcere

sau de a striga pur şi simplu prin mine

pânã îmi iese un fel de sânge negru în timpane

suferinţele cele…

nefericiți sunt aceia care leagă urechile sufletului una de alta

timpanul imobilizat intră în putrefacție și totul piere de jur împrejur

mai ales culorile dacă nu le auzi dansul  și topirea dintr-o nuanță într-alta

întunericul auzului vine ca un hamac imponderabil 

care nu mai leagănă viața 

doar o sudează și-i toarnă lanțuri 

nefericiți sunt aceia care nu mai văd bine cu sufletul 

și-au pus lentile de contact și nu l-au…

* * *

Picuri de stele -

Ochii unui anotimp…

întreg eram

până când mi-am dat seama

că mintea era plecată,

dar nu i-am simţit lipsa.

Aveam trupul,

aveam sufletul,

păream un tot

cu mamă şi tată.

Mi-a trebuit

o clipă cât o viaţă,

să mă simt orfan

de sufletul plecat

să se umple

cu sufletul pitit,

ascuns în tine

departe de mine

şi doar firul…

Eu sunt mort.

Tu... mai eș…

Foaie verde de tămâie…

nici nu ştiu dacă m-a iubit

mi-a spus doar că nimic 

nu mai contează şi că singurătatea 

o scrijeleşte pe suflet



apoi a plecat...



mi-aş fi dorit

înainte să-i strig numele

să vorbesc cu Dumnezeu şi poate 

împreună să împletim lumina

în şuviţe subţiri 

să…

Mă alint în bolul clipei cu parfumul de lămâi

de sub clopote subţiri când te strig să mai rămâi,

de sub umbra de lumină, şi-nfloresc în coasta ei,

a pădurii cu noiane de cosiţe şi de zmei.



Mă alint ca o topire de ninsori liliachii

peste limbile de soare când te strig şi nu mai vii,

peste arcul de mătase din privire aruncat

spre oceanul de cuvinte de pe cerul pastelat.



Mă alint într-o petală, în candide-mbobociri

pe sub…

din mine ți-a rămas această-ndoială care

se va călugări

scot lama  acestui verb…

Și când se sparge dimineața,

în cioburi de lumină,

îți sfâșîi perdelele de vise

care-ți învăluie privirea

și îmbrățișarea tandră

să încerce să te atragă.

Pe buze să picuri o pagină

nespusă de fapte și de șoapte,

să-mi dezvelești lumina

cuibărită între pleope.…

Manifest întârziat şi neîmblânzit

Sunt de fapt şi categoric sunt
într-atât de beat încât
risc până şi să fiu treaz
mai ceva ca pe o cerere care va primi răspuns
în acelaşi loc dintre roz-mov-turcoaz
dacă nu am fost de-am rămas

că mi-am îmbrăcat prea devreme

haina de însingurată

că ochii fluturilor nu-s decât niște închipuiri

în care-mi ascund fricile

(poate de aceea nu strivesc niciodată

în palme zborul)

că zâmbetul meu a rămas inert

pe dalele unde pasul poetului coboară arar

spre faleză

și-am să vă cred pe drept cuvânt

că m-am înserat timpuriu

și-n vânătul zilei mi-am găsit liniștea

(în fond nu-s datoare decât c-o moarte)



îmi veți spune…

pentru o altă zi,

doar semne aglomerate

de îmbrăţişări

fără cuvinte

de tine  

şi eu mă-ntreb

vorbele

unde sunt lăsate

pe paginile căror cărţi

sistematic aranjate

în biblioteca

minţii de noi ştiută

şi-n al căror limbi,

alfabetul lor,

nu poate fi citit

cu ochii…

sunt anemicul care-ți sapă la rădăcină

pentru o picătură de sevă

Doamne cum aștept noaptea

ca pe o salvare din mine însămi

clipa când te așez pe hârtie

și te scrijelesc din miezul neputinței mele

câte tușe să mai trasez

până să refac drumul spre casă

nimic altceva nu mai contează

nici teama sau dragostea

singură cu tine 

mă inundă dorul de libertate

când poți să strigi deasupra tuturor

poezia mea nu e…

cine sã mai deschidã ferestre pe lunã

când toatã lumea e ocupatã cu driblatul iernii

pânã şi oamenii de zãpadã devin luptãtori galactici

o sumedenie de stele verzi pe cine ştie ce pãşuni

se luptã sã înfloreascã precum trifoiul cu patru foi…

De-ți pun sufletul în palmă 

într-o noapte fără stele 

ochii-ar refuza să doarmă 

căutându-l printre ele. 



L-ar ține-n argint de lacrimi 

şi l-ar rătăci sub pleoape, 

printre zecile de patimi 

ce mereu i-au fost aproape. 



Și prin dimineți senine 

îl vor pune-n stropi de rouă 

ascunzându-mi-l de…

Picătura de cerneala care se scurge

în josul foii, formează mii de cuvinte

cununate în harul celest

spre smerită iubire.

În anotimpul când se usucă iubirea,

nu mai avem nevoie de frazele lungi

care nu mai transimit nimic,

 ipocrizie sau

arogantă curtuazie.

Îmbracă-mă în culorile…

nu astăzi nu te privesc mi-ai spus

ești norocoasă că pot orbi

îți știu pe de rost gleznele prin sufletul păpădiilor

și umbra în bătaia lunii

mereu lângă același izvor

porți vina că ai trăit în mine până la strălucire

ah cum mă acuzi și tu (numai) de trădare

când am legat însuși cerul de un trunchi

am jurat strâmb

am tăiat din privirea ta cât am putut

                      ***

știu sunt femeia altei…

E-o linişte în zarea-ndepărtată

c-aud magnoliile fremătând,

aud când li se tulbură în gând

uimita întrebare: niciodată!?

Solstiţii se îneacă rând pe rând,

splendoarea lunii zace suspendată

de noaptea cu secunda colorată

ce nu se va mai întâmpla nicicând.

E-o pace, e-o tăcere în orgolii

c-aud cum creşte iarba înspre cer

şi cum se tulbură sub pleoape norii,

şi cum le zboară visul efemer.

Aud cum…