Ciulinii vieții

Când văd ciulinii vieții,

îi mângâi și-i admir,

Durerea m-a-ntărit

când mi-au pătruns în suflet!

Îmi iau conduri-n mână

și merg ca pe cașmir,

Nimic nu întristaeză

prin viață al meu umblet!

Au apus zile multe

si multe-au răsărit,

Iar cupa cu dureri

nu s-a golit vreodată,

S-o umple cu venin,

viața nu s-a sfiit,

Și să mi-o dea mereu,

umblând prin lumea…

nu v-am cântat din alte frunze decât din pomii vremii mele

când le-am ales de filomele

nu ce-am vrut eu v-au cântat ele

doar ce-ați pus voi și praf și stele

fotosintezei ființei mele

În ochi, amurgu-și țese firescul, din tăceri

și înțelept simțirea și-o poartă printre lacrimi; 

trădate picături le-adună-n colț de cer

iar inimile frânte,-n durerea fără patimi.

Sub legământ păstrează în amintiri culoarea

și o preschimbă noaptea-n cuvinte luminând, 

descoperind secretul din univers: candoarea,

în armonii albastre... în versuri; cald și blând.

 …

Luna pictează

degetele cerului -

trestie de lut.

în vremea întrecerii socialiste copacilor

li se stingea lumina păsărilor…

de static s-a rupt cu pasul 

și-a atins omenirea cu prima formă de mișcare

colecționa îngeri pe umeri 

cerul se îngrămădea în ochi cu albastrul

se încerca împletirea viață cu viață

și spirit cât un vârf de ac 

balans întru dilatare cu sufletul legat de buze

a început repede alergătura cu pistolul la tâmplă

și pista plină cu pietre invita genunchiul la rugă

zidurile au început să pice din cer mult prea devreme

ca niște…

ne-ntâlneam uneori

când zburam pe irisul ochilor

înainte să plângă

tu purtai pe umeri

țărmurile roase de iubire

eu doar sărutul tău pe furiș

ești prea nostalgic îmi spuneai

n-o să zbori niciodată mai sus

apoi lacrimile ne târau

în țărâna din care

o zeiță modela încăpățânată iubirea

te-ntrebam cine ești

și de ce porți acele țărmuri

pe umeri

de ce sărutul care-mi îngreuna zborul

are amprenta buzelor tale

mai sus…

Se-aşterne roua-n mine şi pe gene

Şi-adâncă aşteptare va renaşte,

Şuvoi de întrebări îmi curge-n vene,

Iubirea mea, doar inima cunoaşte!

Petale dulci de trandafir ne cheamă,

Ne leagănă pe-albaştri nori de vise

Iubindu-ne cu dor şi fără teamă

Şi-n stele, toate astea vor fi scrise.

Nu-mi explicam nicicând a mea iubire,

Nici fluturii zburdând, acum prin mine,

Se-nnoadă dragostea prin mii de fire,

Din…

în zorii amiezii din ziua ce stă să treacă

şi eu nimic. Doar mi-am stors apa din hainele

ce bălteau pe mine şi m-am scos la uscat.

Aşteptam soarele.  

Da. Soarele

să mă trimită

pe Golgota mea,

să o urc

gol. M-am dezbărat de penele-haine.

Atârnau de mine. Să merg la izvor,  

să-mi încarc cu lacrimile vieţii, locul acela,

gol pentru sufletul răcit

de curentul prins în viteza…

ultimul dangăt

vei fi cuminte și vei respira din toate oasele…

De ce-ai plecat grăbită în serile pustii

la graniţa cu norii acelaşi curcubeu,

despică înserarea cu lacrimi străvezii

şi caută izvoare secate-n trupul meu.

Chiar de va trece ploaia tu vino înapoi

pe umeri curcubeie albastre să răsară,

castelul meu din vis să-l împărţim la doi

să înălţăm spre stele plăcerilor o scară.

Va fi doar sărbătoare a ramurilor frânte

şi frunze-n zbor haotic deasupra tuturor,

plecarea ta mă doare şi…

Ană zidită în subsuoarele toamnei

iubirea ta mai există dar tu nu

ca o fantomă aburul surâsului tău

se predă împărăţiilor moi ale tainei

de pe vremea când tu inventai ploaia

urcăm la lună pe ridurile

unui strigăt comun

apoi aşteptăm să vină zările în vizită

dimineţile nu ne mai ajung

privirea mea îţi intră direct sub piele

şi nu mai ştiu ce-ai putut inversa

de mi-au rămas

îmbrăţişările lipite de trup

noapte din…

Nu-mi las speranţa la voia-ntâmplării,

Nu stau la umbra timpului nicicând;

Mi-e casa inimii pe malul mării,

Înveşmântată-n al iubirii cânt.

Îmi e de-ajuns o rază jucăuşă

S-o prind din zbor, la pieptul meu s-o ţin,

Dar nu disper când, fără veste, o uşă

Mi se închide-n faţă, din senin.

În casa minţii colectez lumină,

Îmi place să conjug verbul "a fi";

Deopotrivă,-n gândul meu, se-mbină

Un…

albul ochilor troienit

incandescent de neonul irisului

spulberat de șoapte inerte

scoase-n duet cu oftatul efemer…

Pictează-mi iubite pe faţă surâsul,

Nu-i greu să o faci, doar pune culoare,

Înmoaie penelul în seva şi plânsul…

Te vreau

de Cristina Melinte



Te vreau,

suflet străin mie

şi totuşi aproape,

la o ridicare de pleoapă.

Te vreau,

să fugim mână în mână,

să asurzim când tăcerea

ne-ndrumă în ascunzişuri.

Te vreau,

când nimicul din jur

nu mai poate opri zborul…

Pustiul iernii

ţintuieşte secunda -

lacrimă oarbă.

nu voi mai pipăi timid

așternutul insomniilor mele am rătăcit sub răni cicatrizate stângăcia florii de cireș

dimensiunea trupului arde atemporal vise precum sămânța își udă setea de ogor liniștea ridică troiță

copacul așteptării înmugurește înțelept când Cronos răsuflă transparent o clipă

foneme sidefate evadează din pupă 

cu marsupiul plin de curcubeie pornesc în expediţii de cercetare pe arterele timpului…

mi-am spălat trupul printre aluviunile

ce năvăleau din albia lăsată vie prin digul

fisurat de vreme. Azi, l-am curăţat  

prin înlăuntru de crengile de dinainte

de vremea lor şi înfipte-n mâlul meu. Mâine,  

îmi aştept

sufletul

să merg

cu el

la curăţire. I-am dat libertate să zboare. Nu

l-am întrebat nimic, dar mi-a promis că-mi va fi,

că se va întoarce

(la mine).

Aştept.…