ne-ntâlneam uneori
când zburam pe irisul ochilor
înainte să plângă
tu purtai pe umeri
țărmurile roase de iubire
eu doar sărutul tău pe furiș
ești prea nostalgic îmi spuneai
n-o să zbori niciodată mai sus
apoi lacrimile ne târau
în țărâna din care
o zeiță modela încăpățânată iubirea
te-ntrebam cine ești
și de ce porți acele țărmuri
pe umeri
de ce sărutul care-mi îngreuna zborul
are amprenta buzelor tale
mai sus de ochi
mai sus să zburăm îți ceream
nu există nimic
plictisită spuneai
e doar o legendă
și ochii
plângeau
cu cristale din
cel mai frumos vis
Adaugă un comentariu
Doamna Angi mulțumesc și dumneavoastră .
Mulțumesc doamna Sofia.Mă bucur de ori de de câte ori faceți un popas în poezia mea.
Dorința de atingere a perfecțiunii în iubire. A zbura tot mai sus... Interesant construit.
Am citit cu plăcere!
Sofy
Mulțumesc domnule da Coza.
Fără al doilea tu, v 15.
și de ce porți acele țărmuri
pe umeri
Frumos.
da Coza
Mulțumesc prieteni pentru lectură.Romantismul este pentru mine o stare de spirit ... normală. Mulțumesc!
Un poem plin de romantism și sensibilitate!
u purtai pe umeri
țărmurile roase de iubire
eu doar sărutul tău pe furiș
ești prea nostalgic îmi spuneai
n-o să zbori niciodată mai sus
Frumoase versuri!
Romanticule, ai vrăjit izvoarele poeziei, ți se înclină cu vise cu tot:)
tu purtai pe umeri
țărmurile roase de iubire
Frumos!
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Așteptăm DONATORI și pentru perioada septembrie 2022 - septembrie 2023:
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE