și eu te iubesc și ea se iubește

eu te iubesc verde tu mă aștepți albă

ea privește-n dungă eu te privesc lung

tu deschizi albastrul ea închide plopul

și eu mă aștern și ea trece-n floare

numărul meu șchiop numărul tău soare

numărul ei aur viața mea galop

anul tău un strop clipa ei uitare

și eu mă iubesc și ea se așterne

tu privești spre mine eu privesc a vale

ea se face lup tu te faci mirare

eu o iarnă lungă ea mă…

bat și iarăși bat dar nu-mi deschide nimeni

fericirea și-a luat lumea-n cap și umblă pe coclauri de nebună

probabil la braț cu pustiul

încearcă repausul de toată armata de sufletele miloage 

eu am rămas fără pumni de când încerc să pătrund porțile

pe fiecare deget aveam dorințe împletite cu migală

s-au dus pe apa sâmbetei toate 

nu știu cine a inventat poarta și lacătele din care plouă cu rugină

eu am inventat fanta să-mi…

eroii lui Menandru

vin la umbra unui pom,

să-ți flutur părul ca în vis,

să-l împletesc, să-l despletesc,

sub geana cerului închis,

sub umbra pomului în floare,

se joacă șarpele cu noi,

ai ochii dulci ca de…

Noduri de timp fără minte

dactilografiază

necrologul orizontului ucis

cu puhoaie de incertitudini.

Ghețari cazoni defilează

în imensa candelă

a nevăzutelor pornite

să dea strălucire stearpă

glasului din evanghelii.

Pe cerul gurii lui Dumnezeu

cum o pagină

de utopie mută

păci tuciurii se duelează

cu zodii în…

era centrat, fixat într-un colţ din care

doar eu îl puteam zări. Cu respiraţia

din gânduri şi ploaia din ochi, am format

stropii de culoare cu care-mi pictam

iubirea-n roşu izvorât din câmpiile cu flori

de alb întins peste albastrul din cer. Doar o

pată a rămas nezugrăvită.

Era locul

unde sufletul

şi-a lăsat amprenta peste timpul meu

şi niciun vânt de afară, să sufle, nu va…

România Mare

este

România

văzută

din

picioare

Nu

din

genunchi…

Săgeți ascuțite de soartă

penetrează vârste

prinse între poieni de iluzii

și dealuri rănite

caută perfecțiunea

într-un strop de cer

înving trecutul oglindit în abis…

Aş vrea să mă nasc

din culorile paletei tale.

Să-mi conturezi trupul pe hârtie,

asemenea valurilor care

se modelează din ape.

Mi-aş dori

să nu-ţi fie teamă de portretul meu,

sau de trecerea ireversibilă a timpului,

care va şterge,

până la urmă,

culorile inimii mele...

Ai iubit aşa de mult misterele,

încât ai devenit chiar tu unul...

Lasă-mă să te descopăr.

Şi…

Între noi de mult s-a pustiit cărarea,

uitarea tot mai des îşi prinde rădăcini,

copacii plâng tăcuţi când vine inserarea

iar fluturii culeg durerile din spini.

E trist şi e târziu prin gesturi fără vină

nimicurile mele înmuguresc plăcut,

o parte din tăcere te-a aşteptat la cină,

o parte s-a pierdut cu ultimul sărut.

Şi nu găsesc amurgul lăsat aici de tine

pe piedestalul clipei se urcă-ntâmplător,

copacii…

te-ai (s)pus

sărut pe buzele mele

moarte demult

 adevărat, adevărat au înviat

 întâia dată

când m-ai sărutat 

 și cea din urmă moarte

 m-a uitat 

 pe buzele tale 

 viu...

 adevărat, adevărat am înviat!...

dimineața

sunt unii ce scot ziua de băut din fântâna-mi adusă de spate

cu ciutura plină

au la gât cravata secundei cu care se bate moneda 

distanței

din sânge de trandafir

plătesc

și sting…

Cel rămas ostatec

jocului de-a gloria efemeră

se fălește cu bunăvoința părerii de rău

că descompunerea timpului în neliniști

nu are nimic în comun cu

lupta corp la corp

a reacțiilor stranii

din inima haosului care tace

când este întrebat unde-i Dumnezeu.

Marele nimic din tot ce nu…

 au plecat cele mai parfumate cuvinte

 în lume

 s-au molipsit tendențios de exil

 mi-au golit sertarele (ne)liniștii tenace

 s-au îmbătat de arome iritate pervertite

 cuvintele s-au aruncat în marea de furtuni

 cetacee  posedate de o mie de oratori 

 au anatemizat cei mai frumoși ani

 ca niște delfini eșuați pe o plajă

 înfășurați în plasa (ultra)sunetelor 

 albatroși solitari

 au însoțit corăbii…

trecut un an şi nu ştiu de ce, e ceva

ce mă trage înapoi. E ziua din noapte

când am întâlnit agonia şi extazul.

Începutul agoniei mele.

Aveam ocazia

să-mi las acolo agonia şi să-mi iau extazul.

Dar vreau?

Extazul e aşa de mic şi egoist. Nu mă lasă

decât pe mine să mă bucur. Aştept

să plec

să-mi prelungesc contractul

cu nebunia

agoniei

şi

să nu uitaţi 

că vă iubesc.  

Intrebat-am azi, comentatorul

De TV, atoateştiutorul,

Ce manipulează orice gând

Cât vom mai…

Într-o noapte oarecare vino fruntea să-mi săruţi

peste noi să cadă umbre de luceferi cunoscuţi,

să topim zăpada-n gânduri lângă sobele din lut

şi cu jaru-aprins pe buze s-o luăm de la-nceput.

Nu ne fie nouă teamă de iubirea ce-o trăim

când în stropii albi de rouă visul nopţii întâlnim,

şi ne vindecăm păcatul în altare fără sfinţi

dăruindu-ne privirea din ochi tandri şi cuminţi.

Las să treacă anotimpuri ca un plug în…

efectul de turmă stă cu plasa întinsă

oamenii cad ca muștele

chipul și asemănarea îi leagă unii de alții și-i ține așa contorsionați

dezbrăcarea de sine se poartă acum

se umblă așa fără tine cu tine

mașinăriile confecționate din carne vie se hrănesc artificial

cu doze de E-uri de cea mai bună calitate

marcă înregistrată fabrica de plastic

ai ocazia să nu mai mori niciodată 

ai ocazia să-ți vezi viitorul cum n-o să-și mai aducă…

Când ne pictează viața în suflet anotimpuri

și leagănă abisuri pe cumpene de dor,

povara resemnării ne-o picură în stihuri,

atingerea din gânduri ne-o-nchide-ntr-un fior;



o poartă-apoi în brațe, însuflețind penița...

Și viața,-n efemerul destinului de fum

coboară ca o vrajă, alungă neputința 

iar slovele curg parcă din sânge, pe un drum



ce-și desfășoară-n umbra copacilor întinsul,

prin frunze ce…