Ploaia îmi bate la fereastră 

cu degetele nostalgicei toamne,

îmi şopteşte cu voce măiastră

dragostea picurată pe gene.



Cuvintele-mi curg fără veste

pe frunze colorate de dor,

în mine se zbat vise terestre,

licori lăsate de îngeri în zbor.



Sorb cu nesaţ stropii albaştri,

potolindu-mi setea de fericire

Te dezmierd cu ai nopţii…

Sunet coborât din Cer 



Fidel inimii, mereu şi nicicând, 

te-ntorci la prima trăire, 

zbor nesfârşit şi irepetabil …

să sculptez absenţa ta

liniştea care coboară din liniile palmei

ovalul cuminţeniei

înlătur timpul neantul

mirosul de fără tine

de peste tine

nu ai pierdut nimic

ceva frunze stinse în aer

alte ceva

câteva

litere albe

scârţâind şi suflând sub cerul greu

anul acela cireşii nu au mai curs la vale

păsările au înflorit în albe zăgazuri

apele

s-au stins într-un foc îngheţat

un cal de iarbă bătea din copită haotic

era…

Dacă-mi primeşti buchetul ales

al florilor de glicină,

nu-l apleca rădăcinii.

Undeva, în pământul grădinii,

carne din trupul cules

suspină.

Dăruieşte-le 

unei vaze albastru-deschis,

un copăcel să-ţi cuprindă

sufletul

fermecat de frumosul ucis...

Dacă aş putea,

ochiului

să-ţi fiu floare,

nu ţi-aş spune ce rădăcină mă doare...

răguşit l-am lăsat afară pentru voi, să mă auziţi

doar când vă apropiaţi,

să vă simt,

să ştiu că-mi sunteţi dincolo

de ce sunteţi voi

pentru mine.

Cu el,

cu glasul strig doar adâncului meu, să ajungă

ecoul din (cu)tremurul trupului, la Suflet.

Sunt bine

să ştiţi...     

Respir vag promisiunea

că nu voi mai da nas în nas

cu dimineți cucăinde

în bordelul nopții.

Mă uit prin gaura cheii cu

dinți de compasiune

înfipți în oglinzi pregătindu-se

să-ngroape amintirea

deplorabilei priveliști -

comună

stelelor buhăite de nesomn.

Mucede traiectorii

dau peste cap halbe

pline cu spumă de haos.

Fereastra dinspre Dumnezeu

aprinde la poalele cerului

zdrențe de viitor disperat că…

O ploaie de focuri se scaldă-n a ta privire,

mă spală şi mă vindecă de păcatul uitării.

Poemul dragostei mele e o sfântă rugăciune…

Ne-am zărit printre perdelele toamnei.

tu te retrăgeai înspre muguri,

eu mă împuținam înspre brumă.



amândoi știam că nimicul lasă căi neumblate,

amândoi tăceam cuvinte frumoase

despre cântece târzii,

amândoi ne vom aminti cândva

despre cele neîntâmplate.



printr-o bucurie rămasă la urmă

căutam motiv ca să rămâi;

ne mâna înspre viața de turmă

un sentiment ciudat de târziu,

căci eu…

apa aceea tulbure are înfățișarea unui vultur

câți trecători au descoperit zgomotul din pieptul păsării

într-un cântec de seară

câte felinare s-au stins în casa de carton

în care dragostea se furișase ca un șoarece flămând

și mai ales de câte ori am pus inima acoperiș

în nopțile fără lună

la miezul întunericului va fi un incendiu știam de când am plămădit împreună

vinul din flori-de-mai

dar am lăsat roiul de…

istoria nu se prescrie /mai sus cu o octavă /

se eliberează fericire condiţionat / afrodiziac efemer /

reţeta este semnată în alb schizofrenic

unul din trei îşi administrează ser antimonogamic

celălalt închide ochii statuilor de ceară / artefacte sibiline /

partitura ştie că pianul s-a dezacordat

dar poştaşul sună întotdeauna de două ori

în timpul spectacolului

s-a inventat formula unu pentru cupluri /generic poziţia copilului…

pe crucea ochiului de sare

din lumea tristelor ninsori

îţi scriu de frig şi de uitare

că văzu-mi nu mai are zori…

Nu mai am timp să-mi ajung ceasul.

Fuge, fuge se-mpunge dar nu se ajunge.

O urmă îmi respiră mai greu.

Nu sunt alergător de cursă lungă

Doar privitorul corăbiilor lungi.

Am cunoscut o atletă, cândva, undeva. Nu mai are importanţă.

Avea vântul ceva cu părul ei, eu cu singurătatea.

Ce bine valsam!

Eu, vânătorul de zâmbete, nu am descoperit de ce râd,

De ce sunt de râs, ce este râsul?

Un animal…

nu ți-am mai scris de mult o poezie,

 pictând cuvântul în silabe-albastre

 culese-n zbor de dincolo de astre,

 la  ceas târziu, când ora este vie

 te las  să zbori, deși mi-e greu, iubite

 mi-s  pașii-mpiedicati în clipa-aceea

 când începutul scris-a epopeea,

 ce ne-a purtat pe căi nebănuite 

 să nu mă-ntrebi  de ce mă cheamă norii,

 de ce-mi ridic privirea către cer,

 de ce te chem și în zadar…

în vârful degetului mare

ce ar trebui să faci?

să îţi faci degetul mai mic

să coşi gaura

sau să desperechezi şoseta?

dar când inima ţi se găureşte

şi sufletul vrea să iasă

ce trebuie sa faci?

O iubesc legănându-se pe tavanul

chemărilor mute

precum somnul stalactitic

atârnat candelabru de lilieci sângerând

ecoul îngenuncherii luminii

în altarul sfințitor de-ntunecate miresme.

I-aș săruta picioarele răsăritului

cu buze rugându-se

s-o asfințească lin între brațele

orizontului meu plutitor pe valuri

de răgușit adânc

șlefuindu-i perlele din lacrimi.

Este pianul…

albastrul nu merită liniştea dinaintea furtunii

ce se apleacă-n norii de gri. Doar pata de roşu

să-i dea viaţă cu zborul fugar al norilor

de albă răcoare

aşternută

în palmele de verde

ale frunzelor

în armonie cântate de buze şuierate

în lobul urechii din suflet.  

Lin,

lin,

lin...     

Cu tot ce este hohot de

preaplin ostil

hârtoapelor…

Încerc să mă trezesc din nostalgie

să redevin bărbat îndrăgostit,

să-mi decupez tăcerea din hârtie

după modelul altui asfinţit.

Mă depărtez de-a vieţii primăvară

la tâmplă iernile se-anunţă,

dar vreau să te mai plimb o vară

prin iarba împlinirilor desculţă.

Să-ţi recitesc poeme ca-n trecut

minune să rămâi pentru o clipă,

când păsări trec cu gândul abătut

şi vântul strecurat pe sub aripă.

Să fiu păcat,…