îmi împrumuți visele

fără dobîndă

pe termen nedefinit

trecutul mi-l tâlhărești

cu cagulă

dar cu sînii goi

și sărutul ascuțit

ca o gură de lup

te faci că îți pasă

de tăcerea mea

 inconșientă

intubată

dar îmi lipești

ochii de coapsele tale

sculptate de rafael

pictate de botticelli

mă minți că mă iubești

dar o faci…

îmi risipești iubirea pe creste

aici e ferită de toate relele spui și îi mângâi șuvițele

la prima încercare devii cometă…

Ne știm pe numele cele mici

pe care ni le spuneau pereții în ecouri

și ni le tăceau visele.



ne știm pe cunoașterea necunoscutului,

pe lumina zărită înlăuntrul unui sentiment

și pe nedormirea somnului.



te-am văzut pe când nu știam că ești tu

și te-am însoțit cu singurătatea

care-mi trebăluia prin ființă.



am populat împreună,…

Pe strigătul luminii,

sub urma ce te duce

în viscole de trup,

mi-ai prăvălit

pe liniştea de gând

al vieţii rug.

eu folosesc tot bătrânul satelit al terrei

fără alți intermediari populari

nu apelez nici la zburători nici la alte gângănii artificiale…

baba Șuca

Mărgăuța nu Malahuca (doar

după mamă surori

deci avea dreptate…

Port în mine imaginea ta

cum te strecori din poezie, pe vârfuri,

mă privești o clipă, cât un pod peste anotimpuri

apoi urci într-un tablou fără semnătură - 

o natură moartă.

vezi tu,

ești singura realitate pe care n-o pot atinge.

mai rupe-mi o frunză pădure  

din crengile-acestui copac  

cetatea de toamne din sânge

mai are o iarnă să-ndure…

erai acolo

fără să articulezi

un cuvânt

așteptai

din altă toamnă

martor 

al acelorași zile

al acelorași ploi

să-ți treacă peste pod

viața

să-i întinzi mâinile unei nopți

luminate

scoțând din tăceri

cuvintele

am simțit

cum urmăreai ca un gând 

ce-ți răscolea

anatomia…

Costel Zăgan, CEZEISME

Eu din tăcere am venit pe lume

şi tot într-o tăcere mă voi duce,

când nestatornicia unui nume

va dăinui sculptat pe alba cruce.

Sunt anonimul nopţilor pierdute

la porţi de cimitire fără cruci,

cerând durerea sufletelor mute

s-o poarte vântul salbă la răscruci.

Eu calc uşor pământul să nu doară

neliniştea ascunsă în mormânt,

când clopotele plâng ca o povară

ce se coboară-n lacrimă de…

la cine te gândeşti când te dezbraci de lumea de-afară

de mirosul ei greţos de aerul îmbâcsit pentru care

plătești cu iubirea pe care ai împărţit-o foaie cu foaie

să poți trăi până la sfârşit fără să apelezi

la trupul tău voi veni să fac un împrumut

de dragoste pe termen lung

voi completa spaţiul dintre noi un formular avantajos

nu-mi va fi greu s-acopăr dobânda la cursul zilei

cel mai bine-ar fi să fac un depozit în inima ta

când am nevoie…

1. m-am amestecat cu răsăritul mestecat de un cer masticabil în gura destinului miroase a singurătate mă adun și eu cum fluviul lăsat în mansardă să doarmă fără vise când luna e o curvă ce și-a amânat clienții pentru o data viitoare n-o privi nu mai e argintie nici măcar piele nu are pe oasele ei odihnește frica în care toarnă alămuri pentru cântece sadice sunătoare în toate nopțile care vor veni



2. să dezgropăm…

Urcat înspre rugă sau blestem,

silindu-mă să mor,

deşi mai sunt,

pe timpul meu uitat

tăcerea plecării

însângerând un zbor,

în liniştea de gând

răscumpărând păcatul tuturor

din oase de-ntuneric.

…

În depărtarea dintre gânduri

câte clipe

respirăm...

nu mi-e bine cu harta aceea pe suflet

și nici obiectivele nu sunt vizibile

undeva se face un tunel

acolo e frâul cailor sălbatici…

Demolăm şi

Vindem ţara

Cu mâinile noastre.

Inima este

Electrocutată.

Fruntea lovită

Doseşte sudoarea

În chingi.

Dinspre cer

Vin semnele sângelui:

Unde-ncepe

Şi unde se termină

Dezariparea

Păsării în zbor?

Stiloul cade

Pe coala de hârtie,

Demisia curge

Din desenul

Unde şi morţii

Plâng

Prostiei…

Mama

despre omul din tine,

mamă,

cel care ţine grija

strâns pe umeri, 



scriu. 



dacă aş inversa ordinea lucrurilor

tu tot ai pune înainte de tine

o virgulă

în care să încapă tot. 



nu te cunosc

decât în mişcare,

ceasornic…

Ce luna !...
zăpada pe creste îmi face cu ochiul
perdeaua de umbre încinge iar jocul

pe vârfuri
în cercuri largi
strig
nu mai vreau virtual!

Cer din străfunduri, asuprind hotare

Ascunde “nefiindul”, dureros,

Lovind cu semne-n porţile de jos.

Aici uitarea este neuitare.

Pe malul stang al verii stă-mbierea,

Chiar unde-şi da răsfăţurile, noaptea,

Dar idoli renăscuţi de ziua şaptea

Se strâng în oşti şi luptă cu tăcerea.

Scurtate în parabola trufiei,

Trăiri de neînvinse mângâieri

Cad în răsuflul rugilor de ieri,

Balanţă între somn şi osul gliei.

Cu răni muşcând…