limpede

[Ana Sofian]

1. m-am amestecat cu răsăritul mestecat de un cer masticabil în gura destinului miroase a singurătate mă adun și eu cum fluviul lăsat în mansardă să doarmă fără vise când luna e o curvă ce și-a amânat clienții pentru o data viitoare n-o privi nu mai e argintie nici măcar piele nu are pe oasele ei odihnește frica în care toarnă alămuri pentru cântece sadice sunătoare în toate nopțile care vor veni

2. să dezgropăm cuvintele din pământul cleios ne doare unghia știm să lăsăm semnătura fiecărei crime la locul cuvenit în panoplie vor vedea trupurile cu ele câinele credincios care nu mai latră numai lanțul e mărturia legăturii pe el nu-l va desface nimeni în locul acela somnul moare și ochiul își lasă cămașa albă să fie sicriu pentru “fluturii ei albi fluturii ei negri”

3. cu departele se plătește chemarea din pieptul ei cântec din gura lui dumnezeul o umbră nici pasul în piatra cuvântului nici silaba în carcera menită să adune prigoana când atâta arsenic ne poate îndulci cafeaua de dimineață

4. e ultima zi

[Chris]

nu ştiu cum e cu limpede, mie mi s-au părut nişte stări destul de zbuciumate şi pe care le-am citit cu plăcere :))

[Mihaela Roxana Boboc]

Consider foarte bun primul text. Imaginea lunii atrage și mai ales sentimentul creat are substanță!

[Ana Sofian]

de la artificii sau de la artificial?...nu e nimic, domnule...spun doar că e simțit până la sânge, așa că e mai natural decât pare

anna

[Ion Lazăr da Coza]

Textele sunt ușor artificioase, de data asta. Consider io.

da Coza