Moto:



“Uite, pot fi şi patetic,

mie nu mi-e dor de tine,

mi-e dor de noi….

oricum, promoţia viselor a trecut,

reducere la gloanţe nu se mai face..

spune-mi, fraiero, ai simţit vreodată

cum îţi tremură vocea când taci?

ia spune, de când nu ne-am mai văzut,

mai ai nervuri de frunză în palmă?”

Sms către toanta inimii mele – Marius Aldea…

Era frig când ai plecat. Un frig ce te pătrundea în oase,

te înglodea în coaste și te chircea ca un făt neajutorat

făcut ghem în pântecele mamei.



Era târziu când au sunat să spună că nu te-au putut resuscita.

Genul acela de târziu de care nu vrei să știi că există,

prins de suflet ca o jartieră de picior, roșie ca sângele

despre care știi că n-o să mai curgă vreodată prin…

vreo treişpe inşi

un bgp200

un cat

o basculantă

un camion

vreo şase de pe-aci

cum se aşterne lucrul acela de care

vom uita

zgomotul grămezile aerul prăfuit

pe oamenii cu lopeţi cu nivelatoare

pe unii cu descărcatul cu împrăştierea

pe alţii cu datul din cap din umeri

pe cei cu întrebările

pe cei cu verificările

pe cei cu mâinile la spate

deja din zilele următoare

vor parca aici e loc e frumos

ca…

  himere crescute-n cuvinte

  versurile ard 

  alungate în suflet, tăcute.

  privirea tulbură ceasul stelelor,

  drum deschis în târziu

  înţelesul se bea din cupe amare.



  călător, am construit

  cu zgomotul paşilor iluzii

  pierdute in puterea mâinilor

  zidindu-mă în momentele toamnei;

  adăpost pentru zâmbetul abandonat singur

  am înflorit tandru noaptea.



  orele aleargă,…

Nu mi-ar ajunge apa din neştiute mări

să răcoresc deşertul ce gândul îl străbate,

nici vântul de-ar veni din cele patru zări

n-ar alunga durerea ce sufletul o-mparte.

Fântânile din tâmplă de-ar izvorî întruna

şi-ar curge pe sub pleoape fuioare sidefii,

n-ar desluşi-n tăcere ce a distrus furtuna

când toate-au fost nimicuri în clipele pustii.

Aş vrea să cred în vrăji şi cititori în stele

să mă găsesc fiinţă în propriul meu…

am numărat



cuminte

răbdător

toate aceste zile de când îmi spui

că vrei să fii beatificată



mă rogi insistent

să îţi aranjez o întâlnire

cu preafericitul

cu papa



pe Dumnezeu te lauzi

că îl cunoşti



eu nu ştiu de când

dar dormitorul zici

că îl împarţi de acum

numai cu El



numeri…

am privit printre frunze de salcâm

locul de cobalt

al sufletelor însingurate

le-am făcut cu mâna

semn de apropiere

iar mâna a pătruns în pieptul aerului

acolo unde-i simţirea mai adâncă

fântână de păstrat la rece

hrana cuvântului

a tot ce Dumnezeu a pus

în sticluţa transparenţelor

păstrătoare de efecte luminoase

pe vârste unice irepetabile

unde nimeni nu revendică nimic

pământul…

În al meu

pat de paie,

copt de soare,

agale, pe spinare,

se-aşează o gâză

ce soarbe

de foame

un pic de sudoare… o clipă.

Ai luat o respirare şi ai făcut-o rai,

ţi-a zâmbit în pieptu-ţi inima de dor,

ai strigat: "iubire, eu te rog să stai

în sânul fericirii!" şi el a spus: "te-ador!"



Ai luat o sărutare şi ai făcut-o zbor,

ai dansat în ploaie şi-n arc de curcubeie

ai înflorit în astre când primul tău izvor

te-a luat în palma lui şi te-a numit femeie.



Aţi trecut şi podul în pas de trandafir,

prinţul…

stai

astăzi îţi voi fi călăuză

mai am zarurile în care am aşteptat

să mă…

  În freamătul molcom al nopții  văratice

  ascult

  cântecul lebedei albe.

  

  Când îmi vorbești,

  sunt fluture

  sub cornul lunii m-aplec 

  să culeg lacrima stelelor

  să mi-o așez pernă înrourată

  sub pleoapele june.

  

  Din jertfa unui apus

  încremenit sub văluri albastre

  se nasc iluzii de-o clipă.

  

  În ceasul tivit de unic destin

  suntem două văpăi

  îngemănate pe viață.…

Trăieşti mereu în mine suflet minunat

pădurile şi-amurgul te strigă înapoi,

poeieni în care roua privirea ţi-a spălat

aştern covor de iarbă iubirii dintre noi.

Sub pleoape chipul tău îl port oriunde

cuvintelor pe buze le-am ridicat statui,

şi-n visele târzii încerc să pot pătrunde

să nu mai fie noaptea în zori a nimănui.

Eşti semnul de legendă dăltuit pe scut

de meşteri făurari cu lacrimi…

când vara s-a aruncat de pe clădirea imensă

ceasornicul şi-a abandonat ticăitul

pentru schimbare

nisipul de pe ţărm s-a strâns clepsidră

într-o numărătoare inversă

frunzele s-au smuls din copaci

parcă se vorbiseră să se aştearnă

pled moale capului pierdut

ei s-au aplecat de o decapitare

păsările într-un zbor pesimist s-au rătăcit

cartea din foişor şi-a desprins o compasiune-două

din clipa aceea durerea de vânt a fost dusă…

Celălalt capăt al lumii

este foarte aproape;

trăirile nu sunt decât un cerc

între noapte și moarte.



lumina, din ce în ce mai des,

devine târzie și rară

precum, dinspre mine, întâiul vers

se ofilește cu toamna pe afară.



aș mai avea atâtea să-ți spun

dar seceră vânturi și brume,

încât, răscolite de drum,

tăcerile nu-mi mai pot spune…



dinspre unul înspre celălalt

pleacă în haită venirile; …

a lu’ Ghiștină

începuse în Brașov

școala profesională

din scrisorile din urmă…

Mi-am aprins o ţigară…

Privesc rotocoale de fum cum se înalţă.

Mă gândesc la simplul „ te rog ”

Şi mă rog

Ţintuit în genunchi

Cu palmele-mpreunate… s-adorm.

tu ştii

că şoaptele-ţi languroase

picurate chinezesc

pe creierul meu neaerisit

rezonate artistic

cu cel mai altruist decolteu

au efect garantat de viagra-instant

mă şantajezi profesionist

cu povestea genunchilor tăi

lipiţi de singurătate

de tristeţe

rotunzi ca două luni pline

virgine

mă rogi

nerefuzabil

unduindu-te sistematic

pe pianul…

Plâng Doamne ochii mei de sete
cum de nu i-a ars atâta frumuseţe

Costel Zăgan, DISTIHURI REBELE

Din adânc îmi răsari în culori legendare,

Deseori te confund c-un haiduc de ninsoare;

Stai de veghe cu pajuri în hohot de farse

Şi-mi aprinzi manuscrise din aripi…

mă aplecam încet
atât de încet încât iarba
nu-mi simțea umbra
agățată de amurg
o parte vultur
o altă parte sărut
într-un cuibar vinovat
egoismul din noi flutura
o batistă albă absurd
doar un fluture indiferent
invita o păpădie la dans
un doi trei
un doi trei...