dar nici tu

semnele se arată pe cer întotdeauna

înainte de a trage înfrânt barca goală la țărm

dar mai bine nu mă întrebi, clar

de când sunt declarat copac

nimeni nu le-a spus ursitoarelor

că într-un cuib de pasăre cântătoare m-au pus.

uneori, aștept ca pe niște clape de orgă

inima mea să nu-și oprească bătăile

și viața, iată, îmi va arăta ștreangul

numai să nu ajung până la…

Mă trage vântul de haină

uneori mi se pare că suflă vântul

în limba ta, prea târzie toamnă!

și nu ar fi că vine și strigă fără gură

cu chipul celui bântuit de sete

așa cum mușcă focul,

dar în valea mea năpădită de buruieni

nu știu dacă și voi ați văzut

un mânz visând sub ochii unor lupi flămânzi?

poate că vina lui e și a mea

ori acolo unde mai scriu

pentru a visa tăcut ca un copac

și…

aceste cuvinte vor veni prea târziu 

mai devreme sau mai târziu

aceste cuvinte ți se vor strecura înăuntru

prin fereastra deschisă;

și ele sunt un strigăt de avertizare

ca soarele coborât în spatele culmii

fără mișcare, fără gânduri pe un țărm amândoi

aveam mari speranțe,

dar am lăsat mai devreme sau mai târziu norocul

târât în volbura nopților

și mult încercat de galopul singurului căluț…

imaginează-ți

spuneai...

iată, nu există nici un rai

și nici un iad sub noi.

dar astăzi ești plină de mistere

și uite câtă lumină e afară,

dar m-ai învățat să cred că venind de departe

nici acel buchet de liliac alb

la dragostea mea târzie nu mai putea adăuga nimic.

chiar atunci am simțit

ca o piatră tăcerea după ce ai plecat.

imaginează-ți că nimic nu ne poate aștepta înainte

ori…

dacă n-ar fi apus mult înainte soarele

au deschis gura să spună toți deodată câte ceva

peste hohotele lor de râs

m-am dus și m-am așezat lângă apă

să-ți trimit un gând de sfârșitul acelei toamne

fără să înțeleg că nu mai puteam salva nimic

doar să mă rog

să mai ascult odată povestea ta

cu pletele udate de ploaie

a celor care n-au înțeles în întregime fericirea.

să fi împietrit din senin toate…

ne-am scris o vreme sub ghilotina ploilor

cât de asemănătoare ne erau cuvintele

ca niște năluci chemând bezna de plumb

să ne scriem povestea spuneai -

tu la umbra mestecenilor care aveau ceva

din ochii, părul și gura ta...

dar uite aici,

eu sunt cu păsările înșirate pe sârmă

cu doi cai sălbatici abia ieșiți din mare

ce pasc pe o mare felie de cer albastru scrisorile tale

și aș putea să cutreier ca…

poarta

vrând să-ți schițez portretul

am privit uneori lumea așa:

eu, cel pornit la drum să-și găsească norocul

și mereu în față,

planând ca o pasăre cernită, viața.

vei spune că sună ca o provocare

că de fapt caut lumea din tine

în încercarea de a răzbi singura poartă deschisă

a destinului

și cum n-aș fi găsit drumul

nici n-am mers mai…

gările vor fi mereu tăcute

urma să plece trenul și ea

plină de presimțiri nelămurite

sta în fața ferestrei cu paltonul descheiat.

învârtea o floare de păpădie între degete;

mă întrebam:

de ce nu un fir de trifoi aducător de noroc?

m-am întristat

că oamenii vorbeau pe peron

de parcă ar triumfa

și mâncau semințe de floarea-soarelui,

clipeau din ochi fără motiv;

doar muștele bâzâiau în…

Cântec îngânat la fereastră

Stăteam la geam cu ploaia la fereastră –

un cuc cânta, hainul, sub o coastă,

iar roiul frunzelor purtate-n vânt

hălăduiau cu dorul pe pământ.

Tu, pasămite, în cealaltă zare

îți pieptănai tristețea peste mare

și vulturii din ochii tăi, sub cer

îmi sfârtecau din vise și mister,

iar vremea arămea sub nucul frânt

norocu-mi jefuit, fără veșmânt

pe care-l trimisesem ca…

despre steaua care n-a ajuns

am deschis fereastra

și i-am zis sufletului: a sosit timpul!

iată, casa goală

visele mele risipite prin lume ca furnicile.

am privit cerul înstelat ca o linie lungă a vieții

și chiar dincolo

până la capătul de unde viața pe neașteptate

ca un glonț a țâșnit din acea beznă.

sufletul a înțeles și a pornit ca un ecou

i se auzeau copitele scăpărând pe cer

așa cum se…

Nici imnul nu ne mai deșteaptă

eram copii - pe strada noastră

treceau țiganii în convoi.

caii scoteau prin crupe aburi;

trăgeau în hamuri câte doi.

eram copii – ieșeam la poartă –

țigăncile dansau de zor

și-un puradel sălta din clape

armonica în urma lor.

mai sunt copii... pe strada mare

se-ntorc țiganii la cerșit

duc tuciuri goale în spinare;

la…

îți citesc scrisorile

așa pe negândite poemul venise să-mi arate

cum tremură noaptea în hainele mele

când atâtea spaime care nu-s ale mele mă înconjoară

și afară urlă vântul prin toate trecătorile vremii

prin sârmele de telegraf sub care aleargă ciulinii pe câmp.

e de ajuns să pui un chibrit dedesubt

și atunci totul e altceva

nu doar suferința unei frunze tremurând pe o creangă

nu doar niște umbre…

Fragment din discursul scriitorului Tudor Cicu (în biserica din Coza), la căpătâiul sicriului în care va odihni, pentru veșnicie, scriitorul Ion Lazăr da Coza

      Am ținut să ne aflăm aici cu dumneavoastră, locuitorii satului Coza (măcar acum când îl conducem pe ultimul drum pe poetul și prozatorul de mare forță, Ion Lazăr da Coza), eu și poetul Teo Cabel, venind din Buzău, pentru a vă spune din inimă că noi, scriitorii buzoieni,…

această poveste este o parabolă

apăruse ea în viața lui

ceea ce și părea a fi un miracol

se transformă într-un vis

și atât de frumos o visase

că visul se făcuse vară

și-n vară ningea

și multe ar fi vrut să se întâmple.

mai ieri nu avea nimic -

nici lupi care să-i încercuiască gândurile

nici corbi care să planeze deasupra lunii

care tot alunecau pe panta opusă

a unui nou început către…

nu ești în povestea aceasta

uneori, iubirea îmi pare un roman încă nescris

unde se cern amintiri ca într-un dans de umbre

așa cum palmele tale

lipite de buzele mele spuneau:

ia te uită! se apropie de noi taina a tot ce e de

nespus

și unele presimțiri nelămurite... ca fericirea.

uneori, cît vezi cu ochii

câte cineva își caută un drum, o cale, norocul

și nu mai răspunde chemărilor

simți și…

Balada celei plecate

La mine-n sat sub deal era o casă

Cu un curnic lipit de ea știam,

Cu doi în ea și-o fată preafrumoasă –

Străini de loc și arvaniți de neam.

Cum luna, sus, plutea peste pădure

În voalul alb lăsat peste vreun iaz

Prin bozii eu mă strecuram la mure

Și ore-ntregi spre casa ei cătam.

Cum în pridvor ea despletea cosița

Și ochii mari își arunca spre văi

Și-un cânt de…

Cântec îndepărtat

Te-am zărit într-un vis, strângeai frâul la murg

Și mestecenii-n drum se-nclinau în amurg.

De la geam îmi doream o privire s-arunci

Și-un sărut să îți fur de pe buzele dulci.

Dar de unde să știu, că un semn n-ai să faci

Și te pierzi la galop în plin câmp printre maci?

Simt cum versul de-atunci, nu mai curge domol

Bate stins doar prin somn ca pendula pe hol.

Luna pe cer, iată!... și ea…

Balada celui care se visa sub ciobul lunii

Sub salcâmul din prisacă

Stam la masa mea de brad

Și priveam un corb pe-o cracă

Ascuns sub penajul fad.

Iar sub zări de farmec pline

Luna se isca din codri

Pe sub stelele rubine

Scânteind sub verde fag.

Pe drum tot zorea frunzetul

Ca izvoarele de-argint

Dar visam precum poetul

Rătăcind pe mări de-absint;

Ori cel corb…

După o noapte albă

S-au închis porţile toate; şi ce albă pînză-n larg,

De-mi las fruntea între palme liniștea îmi va aduce ?

Ah, sperând visate ţărmuri, într-o lume de cuvinte

Cărui chip tristețea spală, umbra noastră lângă cruce ?

Și pribeag uitat prin lume, șiruri de vulturi flămânzi

Până dincolo de moarte, îmi vor da roată sub soare.

Ca de-un clopot care bate, mă şi bucur dar şi tem

Că n-oi…

Nocturnă

E-atâta frig și bruma... de niciunde,

Cade și-n toamna asta peste noi.

Citesc din labirintul ce mi-ascunde

Povești doar încâlcite-n roase foi.

Cuvintele în mine se fac noapte

Că-mi vine și să urlu și să tac;

Ești tu cea scrisă în această carte,

Ori secerat de vorbe eu mai zac?

Și pasăre de-aș fi, ori cal pe lume

Sălbatic și vânat de buni…