Scoica Materiei

Cine eşti pelerine

habar n-am cine eşti pelerine dar te primesc

lângă mine să mesteci cărări

ne aduce timpul musafir la…

Cu gândurile

ce i se buluceau în minte

de nehotărârea

în care se zbătea

cutreierând străzile,

se lăsa

un fel de linişte stranie

pe măsură ce orele treceau

cu ideile

ce-i pluteau

neclar în minte

brodând zilnic

o nouă variantă.

Se încăpăţâna să nu deschidă ochii…

Atâția nori au azi prin mine punte,

Învăluiți în veacuri cu scântei,

Am auzit că florile de munte

Și-au făcut târg. Să cumperi câte vrei!…

o doză de gri

însemnul amorţirii

ca să-ţi pot rosti numele străfulgerat

graţia celor trei zeităţi

se vor aduna tristeţile într-un răcnet bătrân

înghiţit de malul surpat al suferinţei

astrele şi întunericul ochilor închişi

rumegă…

 Creierul e aproape

 90 la sută apă...

 deci gândul e izvor.

 Oare ce gândește marea?

 Udăm florile

 să conțină tot apă

 și ne răspund culoare.

 Oare ce gândesc mugurii?

 Când ne e sete

 sorbim inconștienți

 gânduri amestecate.

 Oare te-am băut?

 20 05…

Ochii tăi sunt două pete de cer

în care cerbul se oglindeşte

prin frunzişul pădurii.

Părul tău e mătasea ierbii

pe care o culcă sfios

cu grafitul copitei.

Buzele tale sunt îmbătătorul izvor

la care se adapă,

însetat, în amurg.

Braţele tale sunt lăstarii

care-l înconjoară 

când caută muguri.

Sânii tăi sunt ascunzişuri de flori

unde cerbul veghează

la propria-i siguranţă.

Trupul tău e o…

Vă dezbrăcaţi dimineţile înaintea răsăritului,

astfel încât ziua începe fără nuanţe intermediare:

cu-acelaşi cer mereu acoperit

şi-aceeaşi pâine trudnic plămădită.

Singuri…

să mă descurc cu atât de  multe sensuri potrivnice

cuvintele umblă împiedicate

 

am lăsat doar tăcerea-mi

să se așeze lângă Muntele Sfântului Semn

să mă învețe cum se tace înalt

până în adâncimile ochilor

binefacerile liniștii senine

care doarme pe prispă

îmi spune cât de aproape este depărtarea

uit pași între mersul de exaltare

și târâtul deprimărilor adânci

în același punct imposibil de trecut

limbajul lăuntric și cel…

cealaltă doar bănuieşte

ce se ascunde dincolo de lumina frappé

a gândurilor tale

câte alternative pot avea culorile

să se amestece în reflexii de nod

sau tuşe de subînţeles

pe aceeaşi pânză albastră

de-mprumut

emoţii stilizate

faimoase fonturi în memoria verii

şi…peste tot zâmbete

amândouă vor să definească înaltul

cu trecerea ta

prin raiul ştiut

                                   Te-am aşteptat în noaptea despletită,

                                    în faldurii-i nebuni să te-nfăşor...

                                    tu eşti rătăcitoarea mea ispită

                                    şi-n gânduri azi păşeşti încetişor.

                                    Îmi răvăşeşti, nostalgică,…

Vă intrebaţi poate,                                           

ce este fericirea pentru mine?

E tihna în care pot admira

frumuseţea liliacului înflorit

din grădina casei mele într-o dimineaţă

senină de mai.

Fericirea mea,

o seară caldă de vară alături de prietenii mei

ascultând cântecul liniştitor al greierilor

precum simfonia unei orchestre.

Fericirea mea - copiii mei;

cu frumuseţea tinereţii,

cu optimismul lor,

 şi…

Telefonul absurd 

           *  Sorinei Z.  * 

un telefon un cuţit ce desparte tăcerile dintre noi şi lume

între straie refuzate suntem goi  

timpul ne bifează ca abur şi nu ne găseşte în axă

un telefon spintecă ziua ca o talangă dar gura-i de peşte…

Cu o voce gâtuită,

scrutând cu privirea,

îşi pierdea şirul gândurilor.

Rămas nemişcat

când inima îi sângera

copleşit de neputinţă

la intervale de timp regulate,

trebuia

să se strâmbe,

să râdă,

să sară

precum

clovnii,

saltimbancii

să desluşească cuvinte…

Ce tare doare dorul

cu cruzime te-apasă

eşti fulgerat de gânduri

ai vrea să zbori…

Marea, ca o pendulă, numără clipele.

Ochii tăi, clipind, numără veşnicii.

…Te ţin de mână:

Părul tău, ca un roib odihnit, nechează-n vânt…

Eşti lângă mine.

Îţi sunt ca un gând…

Marea numără clipele,

Clipind, ochii tăi numără veşnicii…

pândind la nașteri indecise
nu vede
că nu ştie să privească

paşeşte precaut
să nu strivească cântecul
care sosește din cer

prin lucarna mică
mâna întinsă
cerşeşte un pas
 
atingerea
dezrădăcinează îndoiala
și o face vis
pe urmatoarea treaptă

nu mai sunt fiinţa dreaptă

sunt pădurea uscată

dumnezeirea mucegai

atunci când rup înţelegerea cu moartea

cinci zile şi cinci nopţi

nu mai călătoresc

o haimana în exersare

mă scap de mine de trei ori

şi de fiecare dată mă tem de

utopia devenirii…

Învârtindu-se

de colo-colo,

scăldat de o sudoare rece,

începuse

să se gândească

la tot ceea ce se întâmplase.

Nu înţelegea

acest sentiment tumultuos

ocupându-i aproape tot timpul

ca şi cum ar fi fost

de piatră.