…și măcar cu o șoaptă,

[Maria Mitea]

răscolește-mi adâncul,

îruncă-mă ca un văl,

cu fața în 

iarbă

s-adorm,

- cu picioarele-n cer să mă nasc -- poate, 

poate 

mi s-a lipi ceva de tălpi,

printre nori

să zbor cu brațe din ploi,

printre nori

să zbor cu brațe din ploi,

dar ce este și adâncul?

decât 

pulsul

neauzit,

suflarea

neatinsă, 

palmele-mpletite-n rădăcini,

floarea ofilită 

                  din cauza unui sărut, 

frunzele 

bătute de vânt,

rouă căzută pe 

cruci,

dar ce este și adâncul?

decât tămâie, - locul unde

râurile nu seacă niciodată, 

locul unde râurile fug de noi spre uitarea

uitării…             

spre uitarea

uitării

răscolește-mi adâncul,

…și măcar cu o șoaptă,

răscolește-mi adâncul,

întoarce-mă 

cu fața spre pământ,

pașii să-i pierd în cer-- poate, 

poate 

mi s-a lipi ceva de tălpi,

în cer                poate, 

poate 

                mi s-a lipi ceva de tălpi

[Monica Pester]

Stropi de metaforă, stropi de diamante de cuvinte ce deschid adâncul adâncurilor

si te trimit să-ți faci brațe din ploi ...

Superb !

[Mihai Katin]

printre nori

să zbor cu brațe din ploi,  poemul  are o amploare deosebita  si aceste versuri ii sunt motto

spre uitarea

uitării

răscolește-mi adâncul,   o profunda inspirație și o remarcabila intuiție  a metaforei,este multa iubire  ce a picurat în inima acestui lirism....

[Costel Zăgan]

Cam așa este, ca și poezia, dragostea face din noi ce vrea : aripă sau piatră de mormânt!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

"…și măcar cu o șoaptă,

răscolește-mi adâncul,

întoarce-mă 

cu fața spre pământ,

pașii să-i pierd în cer-" o imagine foarte interesantă.