Noi

[Alina Ilie]

 

Amor nou-născut, monahal tăinuit,

Înlănțuie inimi jinduind a lumină

Ce-n ritmul frenetic slujesc dăinuit

Tango muritor spre vecia divină

 

Dănțuind ticluit, rătăcesc în vibrant,

Uniți din priviri până-n miezul de lut.

Ei ard împletiți orice gând fulgurant

Dezmierdând sentimentul în absolut.

 

Din cosmos i-învăluie blagoslovire.

Alb lapte spre roșul din oameni aprins

Așa se-mplinește o mare iubire,

Un dor hărăzit de miracol atins.

[Vasilisia Lazăr]

Cred că și primul vers e aritmic. Ar trebui în locul lui „plăpând” un cuvânt din trei silabe. Așa îmi sună mie. 

Am citit cu plăcere, poate mai multă muzicalitate ar fi dacă nu s-ar folosi așa multe participii și gerunzii. Nu știu, zic și eu.

[Alina Ilie]

Vă mulțumesc pentru lectură!
Am modificat, aveți mare dreptate!

[Grig Salvan]

Un poem oarecum ermetic prin limbajul modernist amintitnd de Ion Barbu, ușor încifrat, dar ispititor la lectură tocmai prin exprimarea insolită care se vrea interpretată. Unul dintre versuri nu se încadrează totuși în metrica poemului, la citirea cu voce tare se simte lipsa unui picior metric: „Dezmierdând sentiment absolut”, ca să se încadreze în ritm ar trebui să fie ceva de genul: „Dezmierdând sentimentul în absolut” (o părere).

[bolache alexandru]

Semn de lectură...

[gabriel cristea]

Frumos!