În neclintita pace vesperală,

îmi curge-n amintire tot trecutul,

cu gânduri ce se-nvârt ca-ntr-o spirală,

prin nostalgie caut începutul –

 

când palma ta îmi desfăcea destinul

și din cuvinte-mi zămislea cărare,

când viața ne servea întreg festinul

și ne iubeam cu zâmbet, plâns, suflare.

 

O, și ce vară caldă, nesfârşită,
strângeam la piept printre atâtea ploi,

cum fremăta în noi clipa trăită

și cum doream s-o-ntoarcem înapoi!

 

Să nu te pierd, ţin pleoapele închise –

te culc în raze şi te-adorm cu stele.

Pentru vecie, te-am zidit în vise,

iar din speranță mi-am făcut castele.

 

Și mână-n mână, ca și-ntâia oară,

din păpădii, aprindem felinare,

tu îmi aduci cocorii-n primăvară

și-n suflet le dai aripe să zboare.

.

.

Grafică: Mihai Cătrună

Vizualizări: 151

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Mai 3, 2025 la 2:38am

În imensitatea cosmosului, unde stelele își croiesc căile prin infinit, fiecare dintre noi poartă în adâncul sufletului o melodie unică, un cântec al inimii care așteaptă să fie auzit. Uneori (deci nu întotdeauna) iubirea este eternă, transcendând timpul și spațiul. Poate de aceea, Gabi, ultima strofă în forma în care este.

Vă mulțumesc cu plecăciune tuturor! 

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Mai 1, 2025 la 1:52am

Frumos poem, Lisia! ,,Hai readu-mi (sau tu-mi readuci) cocorii-n primăvară, prin suflet dându-le aripi să zboare" - parcă ar suna mai bine, după umila mea părere. 

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Aprilie 30, 2025 la 8:23pm

Doamnă Vasilisia, cuvântul meu păleşte şi nu mai am ce să mai spun... Admiraţie pentru acestă poezie de iubire dusă la infinit. Cuvintele au energie ce trece de percepţia noastră. Ele se regăsec dincolo de noi şi duc visul către împlinire. Noi îi suntem numai începutul!

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Aprilie 28, 2025 la 6:25pm

„Și mână-n mână, ca și-ntâia oară,

din păpădii, aprindem felinare,

tu îmi aduci cocorii-n primăvară

și-n suflet le dai aripe să zboare.”

    Sentimentul de perpetuă „cântare a cântărilor” (pe care ți-o dau aceste versuri), scrise cu intermitențe și bătăi ale inimii, sunt constant „legate la reverie” cu lumea ființei iubite și doar cu ei doi prinși în furtuna iscată de o iubire ce încă mai răscolește ca o gheară ascuțită în carnea trupului. Nume de cântec este iubirea în vers, în roata vieţii, de la nostalgii, emoţii, distanţe, întinderi din vremuri pentru vreme, metafore cu atâtea cuprinderi și înțelesuri. Am redat ultima strofă, care dă o nouă speranță că lumea fiecăruia dintre noi nu a rămas încremenită și mai e până la ieșirea din destin a visului spre care năzuim.

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Aprilie 28, 2025 la 5:57am

O poezie de dragoste minunată și răscolitoare ce va reverbera în sufletul meu vreme îndelungată! Vă mulțumesc pentru acest dar primit la începutul acestei zile, chiar înainte de apariția zorilor!

Comentariu publicat de Monica Pester pe Aprilie 28, 2025 la 12:08am

Mihai Catruna, grafica ta minunată sporește gingășia și valoarea oricărui text!

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Aprilie 27, 2025 la 11:53pm

Când toate trec, rămâne doar amintirea și retrăirea. Iar retrăirea poate fi adesea de o intesitate paroxistică și îmbogățită cu noi adausuri sufletești,pentru că o amintire o învelești într-o aură de vis. O poezie de o mare gingășie și noblețe a retrăirii. O lectură deosebit de plăcută. Și o încântare vizuală grafica semnată Mihai Cătrună.

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Aprilie 27, 2025 la 11:40pm

Minunat poem de iubire! Plouă cu iubire! cu zâmbet, plâns, suflare...din păpădii, aprindem felinare

Este genul de poezie fără termen de garanție, citită mereu, mereu proaspătă.

aDa

Comentariu publicat de Monica Pester pe Aprilie 27, 2025 la 1:41pm

Câtă căldură  ai pus aici, Lisia!

Mi-a atins corzi vechi, nostalgice !

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Apusul de neoprit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mulțumesc, domnule Bolache, pentru vizită!"
cu 46 minute în urmă
Postare de log efectuată de Dacu

Flacăra Iubirii

Se așterne-ncet uitarea,În al meu Suflet cernit!Azi îmi e mai bună stareaȘi mă simt mai…Vezi mai mult
cu 1 oră în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gândind la Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
"Frumos omagiu, citit cu placere!"
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Gândind la Eminescu a lui C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărită stea a utilizatorului Răduță If. Toader
"Foarte frumos omagiu!"
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Mărită stea a lui Răduță If. Toader
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului IOAN stoian îi place postarea pe blog Cioraniană a lui gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de IOAN stoian

ELEGIA COSMICA XV

LA LIMITA REALULUI MOTTO: ,Nu e nimic,și touși e! Mihai EminescuA gândi la ce nu se poate gândi…Vezi mai mult
cu 8 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poetul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Un semn de lectură plăcută..."
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Realități a utilizatorului C.Titi Nechita
"O poezie în ton cu realitatea dezamăgitoare pe alocuri. Nu ne rămâne decât să…"
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Copacul cu rădăcini extraterestre a utilizatorului Costel Zăgan
"Interesantă fulguire poetică în care cultul religios își dă mâna cu…"
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iubitul nostru Emin.... (In memoriam Mihai Eminescu) a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Un omagiu cald adus marelui Eminescu."
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mărită stea a utilizatorului Răduță If. Toader
"Imagini deosebite, o poezie puternică într-un vers clasic perfect!"
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gândind la Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
"Un gând deosebit, un omagiu frumos!"
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Frecvență eminesciană a utilizatorului Costel Zăgan
"O apropiere frumoasă!"
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Luceafăr pentru nemurire a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"O poezie emoționantă, un frumos omagiu! "
cu 9 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Apusul de neoprit a utilizatorului Dumitru Mocanu
"O poezie plină de nostalgie și tristețe..."
cu 9 ore în urmă
Lui ELENA AGIU-NEACSU i-a plăcut discuţia Whiskey cu fenobabarbital  (dramă în şase tablouri) a lui ELENA AGIU-NEACSU
cu 15 ore în urmă
Monica Pester a contribuit cu răspunsuri la discuţia Despre patologii - episod 1 a utilizatorului Monica Pester
cu 18 ore în urmă
Monica Pester a contribuit cu răspunsuri la discuţia Despre patologii - episod 1 a utilizatorului Monica Pester
"Da, domnule Dacu , Omul poate trăi fără hrană pământească. Firește, doar cei pregătiți…"
cu 19 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor