Inima mea e durere, lacrima ta e cuvânt

Leagăn de plâns și plăcere, dus doar pe aripi de vânt.

Trage-vom iarăși cortina, străngem miresme în doi,

Vremea-i să curgă lumina, timpul să vină-napoi.

Ceasuri trecute să plouă, crinii să nască-nceput,

Raiul să picure rouă, nu vom simți c-am căzut.

Lutul cuprinde prea tare, știi și în brațe mă strângi,

Vine și ziua în care nu voi afla că te frângi.

Cerul va da…

 Se frâng trandafirii-n grădină, căci bruma, încet, îi ucide

cu ultima-i șoaptă, haină, se-mbracă în versuri perfide.

Se scutură clipa de viață ca frunza de ramul cuminte

și timpul, cu pasul de gheață, își scrie sfârșitul în cvinte.

Și cântecul stins de vioară chiar vântul îl poartă-n năpastă,

natura se duce să moară, amurgul dă ora nefastă.

Se-mbracă și cerul în ceață, cu ochii de plumb și de noapte,

și-i scris, în nescrisa-i…

Am învățat să caut la firul ierbii gândul

acolo tăcerea crește în spirală

rădăcinile murmură istoria îngropată

uitată de zei și neînțeleasă de oameni.

Iarba nu țipă

respiră doar tăcere

împletită din lut și uitare

se înclină cu răbdare

își notează zilele-n calendar

prin umbre scurte sau lungi

prin rouă sau brumă

prin felul în care respiră

fără temeri.

Nu cere să…

Nu-mi plac gândurile ambalate

nici bucățile mari nefeliate.

Au gust de vitrină.

În fiecare dimineață

cu un cuțit fin de conștiință

le tai în zeci de bucăți.

Le așez pe farfuria liniștii

una câte una

întorc fiecare muchie spre lumină

să descopăr clocotul surd din miezul lor

care se zbate să devină

mai mult decât decor.

În mine nu se naște liniștea

decât după ce am frânt

fiecare gând…

Am atins mugurii

ca pe niște miracole.

Erau fragili și puri ca un nou născut

ținut în brațele mamei.

Oare cât de tare doare nașterea unei frunze?

Fiecare transformare

sparge scoarța ramurilor fragede

ca o naștere fără cuvinte.

Sub scoarța subțire se frânge ceva

se reconfigurează formele vechi

pentru a face loc unei noi…

Cuvintele nu au litere

au durere.

Sunt altare pe care sufletul

urcă singur cu ochii închiși.

Cuvintele sunt hrănite cu sânge.

Câte picături de sânge are un cuvânt?

Destule.

Cât să-l doară și pe cel care citește.

dar

prea puține ca să-ți salveze

propria durere.

Un cuvânt e o jertfă tăcută

o parte din timp smulsă din viață

și dăruită.

Scriem ca și cum am…

Ascult bătăile ceasului.

Timpul își sprijină fruntea de gândul meu

și toarce.

Acel tors de felină care atinge prezentul

pe frecvența unei liniști profunde.

Fiecare secundă se prelinge

ca o picătură de rouă pe verdele eternității.

Tic, tac, tic, tac…

bate inima timpului.

Nu este doar un sunet

este respirația universului

care cere să fie adorată.

Este simfonia clipei…

Îngenunchez

sub umbra fumului unei lumânări.

Cuvintele-mi curg

între malurile de carne

ale existenței efemere.

Sunt

o întrebare tatuată pe trupul clipei

ecoul unei incertitudini.

Mă îmbrățișează o friguroasă tăcere

la fiecare incertitudine.

Pe sub urmele șterse ale timpului

cine mai strânge esențele risipite ale ființei?

Sunt

un gând cu pleoapele închise

în orbitele nemiloase ale sfârșitului

într-un…

Îmi împlânt palmele în făină

lăsând-o să-mi acopere

degetele.

Din pulberea timpului împletesc gândurile

din fibrele ei moi

ascultând-o cum

crește sub mâinile mele tăcută

bătând ritmul încet al așteptării.

Întotdeauna am crezut că eu

frământ pâinea

dar pâinea mă frământă

pe mine

cu fiecare întindere

cu fiecare pliere

m-a învațat răbdarea

bucuria…

În cărările palmelor

curg râurile trecutului

și drumuri nevăzute

pe care pașii prezentului

calcă în tăcere.

Degetele caută conturul vieții

mângâind marginile lumii

în fiecare dimineață

căutându-și zborul.

În căușul ascuns

se adună simfoniile altor vieți

trăirile și-au desenat orbitele

iar viitorul este scris în spiralele sângelui.

Zăresc praf de trecut prins între cute

urmele…

SONET  XVII  

Ce-ar fi lumea fără flori? Un deșert fără culoare,

O eternă ezitare ce alină rareori!

Dacă visul n-are-o floare să-ți aducă iarăși zori

Lungi poeme cu fiori și a dragostei scrisoare,



Fluturii nu pot să zboare chiar de Cerul îl implori,

Îți vei plânge deseori lipsa timpului ce doare,

Gândul fără de culori, închinări fără altare,

Fără valuri, pe-acea mare,…

SONET XVI  

Stingher acum printre morminte aud țipând tăcerea lor

Și cerne viața printre noi răsfrânte drumuri, oseminte.

Nici piatra rece nu mai vrea emoția dintre cuvinte,

Iar lacrima nu mai deplânge divorțul crunt al ochilor.

Plouă în lumi ce au plecat, iar razele nu știu să zvânte,

Se-nchid acum în locuri sfinte, furând mirajul zilelor

Și greu e cerul plin…

SONET XV 

În fiecare viață învață să nu mori

Iubește și visează, trăiește și cutează

Și clipa următoare pornește-o iar din zori

Și muza dintr-o floare sădește-o într-o rază.

Lumina răsădită păstreaz-o în viori

Și sunetul nostalgic să stea mereu de pază

Cu gândurile toate dorindu-ți deseori

Sărutul veșniciei… Desprinde-l dintr-o vază...

Să…

Sonet CLXII 

SONET XIV 

Nu mă-ntreba nimic în astă viață,

Durerea ce o am e mult prea mare -

Ci dă-mi ce viața mea acum nu are

Și florile să-mi lași pentru prefață.

Nu-mi explica ce văd, aici, în soare,

Doar ce nu știu acum, Tu, mă învață.

Unde mi-s anii, cine mi-i dezgheață?

Aș vrea să-i recompun, pe fiecare...

Căldura ce o iau și mă răsfață

O…

SONET VII 

Cărările mocnind de feeria

Acestei seri cu clipele fecunde,

Lumina lunii vine să inunde,

Cu razele țesute, broderia

Fantasmelor, căci astrul mă ascunde.

Minutele se scurg în reveria

Atâtor frunze, reintrând în vria 

Nuanțelor, din nou, acum, rotunde.

Timid, în astă clipă, înc-o noapte

Plăpândă, rătăcind între dureri,

Dau aripi unui vers cu rime…

SONET V 

Când amintiri emană o crudă falsitate

Din minți blocate-n chinuri și pline de minciună

Orânduind cu jale, dorind să ne impună

Gândirile bolnave, voit persecutate.

Când îmbătați de faimă, în ură și ranchiună,

Avizi de confirmare cu iz de vanitate

Orgoliile negre, țesute, că se poate,

Aruncă-n vieți senine sămânță de furtună.

E timpul închinării către…

SONET IV  

Din partea ta mă doare și floarea aruncată

Sau vorba nerostită – gândită-n supărare

Și frunza mă rănește de o arunci mai tare

Când mai aștept să-mi dărui iubirea netrucată.

Dar mintea mea refuză această provocare.

O briză de tristețe spre mine tot mai cată! –

Vreau zorile senine spre tine să răzbată

Și-n orice rătăcire mai caut împăcare.

Căci clipele-nsorite, de…

SONET II  

Prin tot ce fac storc sufletul din mine

Și răscolesc durerile murdare,

Amanetând, cu scopul să omoare,

Tot ce e pur și tot ce este bine.

Dar viața mea de vor să mi-o doboare

Să spurce țelul ce mereu revine,

Privesc spre Cer... și el mă va susține...

Tot ce-mi distrug mă pune în valoare.

Și voi scăpa din chingile meschine,

Găsind și azi o nouă…

Sonet CLXI 

De ce ne vindeți țara pe-un pumn de gologani?

Lăsați doar vânt și lacrimi în suflete cuminți

sub talpa resemnării, rugându-se la sfinți.

Deșteaptă-te române, nu ne lăsa orfani!

De ce ștergeți trecutul cu încă doi arginți?

Că nemurirea voastră nu se măsoară-n bani

furați din mâini cinstite. Vă vor distruge-n ani,

căci Cerul nu se vinde, pe el nu poți să-l minți.

Dar nu cred că vă pasă de…