Sonet CLXI 

De ce ne vindeți țara pe-un pumn de gologani?

Lăsați doar vânt și lacrimi în suflete cuminți

sub talpa resemnării, rugându-se la sfinți.

Deșteaptă-te române, nu ne lăsa orfani!

De ce ștergeți trecutul cu încă doi arginți?

Că nemurirea voastră nu se măsoară-n bani

furați din mâini cinstite. Vă vor distruge-n ani,

căci Cerul nu se vinde, pe el nu poți să-l minți.

Dar nu cred că vă pasă de…

SONET CXIII

Plânge o vioară, Cerul se deschide

Clipele uitate împletesc lumină

Îngerul coboară, stelele suspină

În acorduri tandre, calde și timide.

Ritmul definește curgerea divină

Iar tăcerea, parcă, singură divide

Armonia-n gânduri, note sferoide

Fredonând albastru-n cânt de violină.

Timpul n-are margini în secunda mută

Răsăritul naște orizonturi clare

Fără de apusuri, viața…

Sonet CXII 

Când roua ascunde o lacrimă mută,

Căzută pe floarea ce-așteaptă să moară,

Secunda invocă petale de seară,

Tăcerea din neguri cu doliu sărută.

Imagine stinsă, nimicul separă

Atingerea caldă din clipa trecută

De locul ce doare, durerea n-ajută,

Pe roza uscată nici fluturi nu zboară.

Lumina se scaldă-n trăiri efemere,

Cu versuri prea scurte, cu rima-n regrete,

Iar…

Sonet  CXI 

Când frica însoțește mulțimile flămânde

Iar groaza că un mâine va fi mai rău ca azi

Întunecă gândirea și nu mai poți să scazi

Curajul de-a fi tare din multele osânde.

Când foamea te ucide și-n umbra ei decazi

Durerea e cuprinsă de răni prea sângerânde

Iar vorbele îngheață, tăcerea le ascunde

Te lași călcat de alții, greu te ridici când cazi.

Voi, suflete curate, nu vă lăsați…

Sonet CVII 

Pe rafturi fragile stă timpul, în cupe de-argint, ordonate

Cu viețile stinse în noapte. E grea rătăcirea prin ele.

Candela aprinde lumina, se-nalță încet către stele,

În gânduri, cu izul tăcerii, cel vechi își ia locul în spate.

Ecoul ascuns în cuvinte răsună în clipe rebele

Și tot ce a fost se întoarce în porții mărunte, curate,          

Cu vocea căruntă, pustie, pierdută sub vântul ce bate

Uitarea de…

SONET CII 

Păpușa cu ochii de sticlă în casa cu suflete mute

Privește aceleași decoruri ascunse în timpuri ce uită

O filă desprinsă din viața ce parcă a fost plăsmuită.

Nimicul rămâne în urmă, doar goluri ce vin să strămute

Durerea în palma tăcerii. Doar lacrimi acum mai recită

Vitrina cu vise purtate și umbre demult dispărute,

Ascunse sub praful uitării, pierdute, nu pot să sărute

Un vis ce s-a stins într-o noapte, o…

Sonet LXXXIX 

Mă doare răsăritul căci știu că va apune.

E-o naștere ce plânge pe drumul ce se-nchide,

Umbrită de plecare, trăiri doar invalide

Ce au un iz de frică și nu au rațiune.

Mă scutur într-o floare când ea firav deschide

Petalele curate sperând într-o minune

În care se oprește, secunda s-o răzbune,

Dar leapădă sămânța în nopțile rigide.

Mi-e teamă de-nceputuri, le simt cu gust de…

Sonet XCIII 

În unghiurile morții sunt rătăciri albastre

Și-n primul semn de viață e, încă, gust de humă,

Durere colorată...  Și timpul se consumă

Prea repede în noapte, când numele sihastre

Ne spun povestea vieții. O linie, o sumă

A clipelor trecute prin spiritele noastre.

Uitările de sine mai poposesc în astre

Și căutăm trecutul, crezând că își asumă

O…

Sonet XCII  

Îți mai aduci aminte, oare, primul sărut cu gust de nea

Când stelele cădeau în palme, dar căutam sclipirea ta?

Nămeții ne-nveleau seninul, privirea ta mă-nfierbânta,

Iar luna ne privea uimirea, cu irizări ne troienea.

Obrajii înroșiți de frigul ce ne-a cuprins ca-ntr-o manta

Nu ne putea răci iubirea și niciun ger și ... nimenea

Căci ne pierdeam în visul care căldura lui,…

Sonet XCI 

Când luna își destramă, timid, întâia rază

Iar firul ei îți cade pe umărul tău stâng,

Atinge și îmbracă lumina ce o plâng

In iriși și în suflet. Hai, vino, ea veghează!

Încet, tu, înfășoară-l pe trupul tău, în crâng,

Ca martori să ne fie, în noua ipostază,

Și stelele din ceruri ce-acum se-aliniază

Să poți păși pe ele, în brațe să te strâng.

La capătul albastru, de-arginturi…

Sonet XC  

Când viața asta oarbă se-nalță prin cruzime,

Iar ura prea flămândă și setea de-a ucide

Distrug pământuri sfinte lăsând timpuri acide,

Războaiele nedemne încearcă să suprime

Femeile, copiii, făpturile candide.

N-au demnitate-n luptă, înfăptuiesc doar crime

În numele dreptății ce vor să o imprime

Întunecând tot cerul cu scopul de-a-l închide.

Își măsură…

Sonet LXXXVIII  (Mi-e foame de iubire)

Mi-e foame de iubire... La orice colț de stradă

Să fie dăruită lumina ambalată,

Mereu să mușc cu sete și să mai cer o dată,

Când pofta nu se stinge, fără să stau la coadă. 

Mi-e sete și de pace... Chitara acordată

Cu sufletele noastre, vreau iar în noi să șadă,

Seninul să se nască din nou ca și dovadă

Că am venit din Ceruri și ne-am iubit…

Sonet LXXXVII 

Când timpul s-a împiedicat pe strada gândurilor mele

Mi-a dat răgaz să mai aștern cuvintele scăldate-n rime,

Să le dezmierd într-un sonet și-un colț de Cer să le anime,

Apoi, să le arunc din nou, într-un neant cu praf de stele,

Căci le-am cules din necuprins, legate-n ritm și profunzime,

Plutind pe unde care dor când le-ntâlnesc și zbor cu ele,

Dar mă îmbie să…

SONET LXXX  

De ce te-ascunzi cu lumea în uitare, când eu îți dau sclipiri de neatins?

Un infinit îți cere-o lume-n care să sorbi în veci miresme de argint,  

Căci Demiurgul s-a-ncâlcit în ere, dar ne-a ales cărarea... nu te mint! 

Cuvânt sunt eu, tu ești o mângâiere și mă-ntregești, de ce nu m-ai cuprins?

Degeaba fugi, doar te-ai desprins din mine, îmbrățișând un ultim drum…

Sonet  XIX   

Trece clipa, trece viața, toate trec, dar unde-s oare?

Nu se pierd și nu dispare ciclul ăsta făr′ de moarte,

Doar în noi pierdem iubirea și iubim clipe deșarte   

Începutul nu există, este doar continuare.

Și sfârșitul nu-i plecare, este-n noi pe mai departe

Îl purtăm, dar nu știm unde, îl avem în fiecare,

Îl simțim, dar nu ne strigă și nu știe să…

Sonet  XVIII   

Cine spune că în umbră e o simplă odihnire  

Că e simplă ezitare a rutinei ce te-nghite,

Nu știe că vreau adesea să bat drumuri pietruite –        

Nu șoselele umblate, ele n-aduc împlinire.

Nu vreau o rutină-n toate și nu port lumi amorțite      

Nu aleg o falsitate, nu vreau zile-n risipire,

Ci doresc numai dreptate și a soarelui…

SONET LXVI 

Flori de tei cad rânduri, rânduri, Eminescu e-n români!

Printre valurile vremii el prin versuri ne învață,

Ramuri bat din nou în geamuri să ne limpezească-n ceață.

Când izvoarele suspină versul lui cu dor îngâni.

Iar Luceafărul veghează al nost neam în astă viață.

Codrul de-l păstrăm al nostru, vom fi mâine noi stăpâni

Peste lacul cel albastru, peste tot. De ce amâni

Tu, române, să fii falnic? Nu ceda când…

Sonet XVI  

Stingher acum printre morminte aud țipând tăcerea lor

Și cerne viața printre noi răsfrânte drumuri, oseminte.

Nici piatra rece nu mai vrea emoția dintre cuvinte,

Iar lacrima nu mai deplânge divorțul crunt al ochilor.

Plouă în lumi ce au plecat, iar razele nu știu să zvânte,

Se-nchid acum în locuri sfinte, furând mirajul zilelor

Și greu e cerul plin…

SONET V 

Când amintiri emană o crudă falsitate

Din minți blocate-n chinuri și pline de minciună

Orânduind cu jale, dorind să ne impună

Gândirile bolnave, voit persecutate.

Când îmbătați de faimă, în ură și ranchiună,

Avizi de confirmare cu iz de vanitate

Orgoliile negre, țesute, că se poate,

Aruncă-n vieți senine sămânță de furtună.

E…