Iertarea

[Dumitru Mocanu]

Între două bătăi ale inimii

Cusute sub pieptul dezgolit,

Ce bat ca un orologiu divin,

Cu un pendul de aur

Agățat de porțile cerului,

Între două clipiri ale genelor

Care mușcă cu poftă

Întunericul și lumina,

Fiice gemene ale sufletului,

Între prima gură de aer

Și ultima lacrimă resemnată,

Mai este timp pentru iertare,

În cuibul păsărilor rănite,

Care eliberate de povara

Aripilor arse de vreme

Privesc din nou spre soare.

[Grig Salvan]

Iertarea e un gest suprem de noblețe al omului, iertarea și împăcarea cu tot și cu toate, dar și să ne iertăm pe noi și să ne împăcăm cu noi înșine. „Este timp pentru iertare”, oricât de repezi ar veni clipele peste noi. Am remarcat în mod deosebit imaginea din primele versuri „pendul de aur agățat de porțile cerului” .

[Dumitru Mocanu]

Doamna Nemescu, mulțumesc pentru vizită!

[Ada Nemescu]

Despre iertare și lumină citesc totdeauna cu drag, aDa

[Dumitru Mocanu]

Vă mulțumesc frumos tuturor pentru lectură și apreciere!

[Maria Mitea]

Ai aici un poem în sine: 

Și ultima lacrimă 

Mai este timp pentru iertare,

În cuibul păsărilor rănite,

Care eliberate de povara

Aripilor arse de vreme

Privesc din nou spre soare

Mă inspiră ” Mai este timp pentru iertare,” 

[petrut dan]

Un mesaj generos și universal valabil, tonic, am citit cu plăcere, stimă!

[Gabriela Raucă]

„Mai este timp pentru iertare”... da așa este, cât nu este prea târziu, cât inima mai bate, cât ochii mai clipesc, cât mai respirăm și până când vărsăm ultima lacrimă, resemnați în fața plecării spre alte lumi. Acesta este mesajul pe care l-am receptat, iar dacă nu a fost totuși acesta sensul dorit, mie mi-a făcut plăcere să îl interpretez în acest fel.