DII, VIAȚĂ, DIII de Ioan Lazăr da Coza

[gabriel cristea]

încerc să mă-mpac cu tine
viaţă
poate aşa voi scăpa de stigmatul
primit la naştere
de mare damnat
gata oricând să fie trimis
spre Auschwitz…
o să mă aburc pe spatele tău
ca pe un măgar fără şa dârlogi samar
picioarele-mi prea lungi
n-au decât să se târâie prin ţărână şi spini
n-ai decât să mă trânteşti
– ca orice măgar veritabil –
unde mi-e lumea mai dragă
şi când ţi-o fi greu
te-oi duce pe grumaz
că pot viaţă
pot
de n-o să pot
lângă un izvor cu apă rece
vechi căutători de aur
ce ţin secret câte pepite-au adunat
să nu-şi dea la vreo cotitură cu târnăcopu’-n cap
vom adăsta îndelung
îndelung
ori tăcuţi
bieţi beduini
alungaţi de-ai lor din trib
pentru cine ştie ce nelegiuire măruntă
înnopta-vom într-o oază uscată
ocolită de contrabandiştii de mătăsuri
fecioare şi rubine
iar ca măgaru’-n fum de-o să dispari
– iartă-mi comparaţia dar cam ăsta ţi-e obiceiul –
n-o fi cu supărare
pe când
dacă ne-om reîntâlni
din prima o să-mi recunosc vina
de a te iubi mai mult decât meriţi

dii viaţă diii
târăşte-mi picioarele prin ţărână şi spini

[Vasilisia Lazăr]

[gabriel cristea]

Dumnezeu, cu toiagul lui de mirt, îi va aromi calea către stele...Strălucește, Ioane!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Gabriel! Mulțumesc tuturor! A trecut o lună... Azi... :(((

[Giurgiu Silvia]

Încă nu-mi găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima regretul, dezolarea și șocul unei astfel de vești!Dar în fața morții, ce ar mai fi de spus șau de făcut? Doar elogii omului, care a fost, ptr noi toți!Recunoștință mentorului multora dintre noi și profund respect și admirație pentru tot ce a lăsat în urmă! 

[Nădejde Angelina]

Nu mai pot spune nimic... Doar plâng!

[Laura H.]

Regret nespus dispariția acestui om deosebit. Dumnezeu să îl odihnească!

[Rădița Răpeanu]

Scriu și plâng. A venit o altă seară... mă foiesc, încerc să mă mint, îmi șterg ochii de lacrimile prelinse până înspre bărbie cu un gest de mână lipsit de control, scurt și apăsat, îl fac des, când cu mâna stânga, când cu dreapta! Lacrimile nu prididesc să curgă și tot curg, curg sărate și fierbinți... obrajii mă ustură, ochii mă ustură, auzi, mă ustură până în adânc de suflet unde simt un năduh greu ca o pernă gonflabilă care se umflă când inspir și mă îneacă totodată când expir cu amărăciune și fierbințeală! Mă învârt, caut să îmi fac de lucru, tot ce prind și tot ce văd are amprentatä ființa ta! Întrebările fără răspuns mă duc spre numele tău, un soi de vertij de la urechi spre moalele capului îmi pocnește și îmi răsună "da Coza... da Coza". Am scris ultima poezie cu același gând ca și al doamnei Sofia Sinca, și anume cu gândul la "ce va zice, da Coza-al meu când va citi-o"... (da, așa îți ziceam "da Coza-al meu"), te prețuiam prea mult, nu puteam să mă gândesc la tine la persoana a II-a, dar mă gândeam la tine ca la Dumnezeu.Te-am prețuit mult și te voi prețui la fel de mult indiferent de lumile în care ne aflăm, Tu, Înger, eu Rădița, care te deplânge pe tine, Creatorul! Simt vidul dimprejur... Eram bazată, bogată, te aveam pe tine, voiam să te fac mândru, mă gândeam la prefața semnată de tine la primul meu volum, fălindu-mă tare că sunt calfa ta! Le-am amânat pe toate avându-le și eu pe-ale mele, știindu-te acolo, tenace, loial, mereu prezent și în siguranță, iubit apoteotic de draga Vasilisia! Știi bine că părerea ta legată de poezia mea era literă de lege fiindcă îți simțeam în ea profesionalismul, diplomația și mai ales duhul blândeții! N-am să mă vindec de plecarea ta curând, mă încearcă un soi de vină fiindcă te-am simțit, iar tu și Vasilisia m-ați dibuit...  În mintea mea vei rămâne cu hățurile-n mâini și te voi auzi mereu strunindu-ți caii, "dii viață diii..."
...mă vor năpădi iar lacrimile și mai ales reproșurile că nu am interacționat și vorbit mai des în ultima vreme... Am pierdut mult, am pierdut mulți, am pierdut cu toții! La revedere, Maître! Rădița te iubește... te plânge...

[bolache alexandru]

Doar lacrimi... Nici ele de ajuns!

[Simion Cozmescu]

Drum lin, praful de stele ridicat de copitele calului tău să ajungă în visele poeților rămași, care te plâng, Ioane, te plâng...

[Ioniţă Gabriela]

Of! eu nu am înțeles de pe facebook că este vorba de domnia sa decât târziu...dar și când am înțeles...of! Dumnezeu să-l odihnească! va scrie versuri îngerilor...