Poetul din mine trăiește - în memoria lui Ioan Lazăr da Coza

[gabriel cristea]

Se-aude un freamăt de creste.
Pădurea, de vânturi țesută,
ascunde privirea de ciută
sub brazii șoptind o poveste.

Mă mirui cu cetini păgâne,
amurgul frumos mă doboară;
Din suflet o pasăre-mi zboară;
Și lupul din mine rămâne...

Respir sanctuarul tăcerii
și-mi umplu făptura de viață;
Prin ochi îmi pulsează răzleață
lucirea de fosfor a serii.

Zeița pădurii m-așteaptă,
înfiptă ecvestru pe-o gruie,
spectrală, mlădie, verzuie,
să urc pe a nopților treaptă.

Se-ngână un zvon ce tot crește
prin țara Vrâncioaiei și-n stele,
că-n bradul sfințit cu inele
poetul din mine trăiește.

[Vasilisia Lazăr]

Cât de frumos! Nu-mi pot stăpâni lacrimile... Mulțumesc, Gabriel! Și în numele lui Ion. A trecut de o lună de când a plecat să înverzească în altă parte, vorba Ginei. :((((

[Chris]

foarte frumoase imagini ale trecerii...   :((((

[Valeria Merca]

Admirabil! 

Dragul Ion Lazăr da Coza trăiește în și prin noi.

[Mihaela Suciu]

Cei dragi trăiesc în noi.

Frumos omagiu, mulțumesc Gabriel!

[Sofia Sincă]

Cât de frumos ai reușit să transformi tragedia prin care trecem, Gabriel! Sunt convinsă că sufletul lui Ion, harul său scriitoricesc, talentul său de pictor vor rămâne pe plaiurile vrâncene, unde a trăit, de unde și-a luat numele, da Coza. Și noi vom suporta mai ușor știindu-l pe acolo...

Admir versurile tale!

Sofi

[Nădejde Angelina]

Se-ngână un zvon ce tot crește
prin țara Vrâncioaiei și-n stele,
că-n bradul sfințit cu inele
poetul din mine trăiește.

Va trăi veşnic în sufletele noastre!