Sunt singur, Doamne,

departe de cel pe care l-ai zămislit.

M-ai ridicat din pământ

dar zborul meu a fost prea scurt ...

 

Sunt asemenea copacului,

rând pe rând îmi pierd frunzele:

frunzele amare ale răutăţii frăţeşti,

frunzele dese ale invidiei,

frunzele murdare ale răutăţii omeneşti,

frunzele  schimbătoare ale vicleniei,

crescute toate din seva ascunsă a ispitei,

departe de lumina Ta diurnă.

 

Poftele mele, cele fără de măsură,

prin hrană şi vorbă au strâmbat jalnic

chimia de început a trupului meu

şi au rodit fel şi fel de boli.

 

Truda Ta de noapte să-mi refaci trupul

eu o nărui de cu zori, cu Mintea-ntunecată,

chiar şi când simţirea Inimii urlă

să mă trezească spre Tine...

 

Averea! Averea! Averea!

e strigătul ereditar

izvorât din balaurul supravieţuirii,

oglindit în faţa nevăzută a banului...

 

Unde-i agoniseala vieţii?

Unde-i bucuria netrăită a vieţii?

Unde-i gândul cel departe de tine?

Risipa clipelor goale tare mă doare ...

 

În miez de noapte, prin vis,

primeşte a mea rugăciune,

tot mai aproape de tine

aşează-mi Sufletul, în altă dimensiune!

 

Când frunzele căzute s-au dus,

mugurii aşteaptă primăvara Ta!

Trece-mă lin, dincolo de-apus,

departe de răul de a avea!

Vizualizări: 104

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Aprilie 21, 2025 la 11:05pm

Alexandru, viaţa este o continuă rugă. Timp de aproape 30 ani am ţinut un jurnal iar printre filele din perioada liceului am recitit întâmplări din viaţa de internat. În fiecare seară era consemnată rugăciunea înainte de culcare. Nici această seară nu va încheia altfel!

 

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Aprilie 16, 2025 la 7:21am

O rugă plină de smerenie... Omul este un pom căruia îi cad pe rând frunzele!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Aprilie 15, 2025 la 9:51pm

Grig, la 25 ani aveam de urcat un deal şi ÎL aveam în suflet din înţelesul primit de la părinţi şi bunici. Acum, la 75 ani am trecut dealul şi privind în urmă îmi văd drumul cu un alt ochi...

Comentariu publicat de Grig Salvan pe Aprilie 15, 2025 la 6:11pm

Un text ce sună parcă asemeni textului biblic al Eclesiastului: „căci deșertăciune sunt toate și goană după vânt”. Un memento al trecerii și pieirii, al neantului și destrămării, al zădărniciei și risipirii... Dar cu un ton stenic în final, o speranță în mântuire:

„Când frunzele căzute s-au dus,

mugurii aşteaptă primăvara Ta!

Trece-mă lin, dincolo de-apus,

departe de răul de a avea!”

Comentariu publicat de Cornaciu Nicoleta Ramona pe Aprilie 11, 2025 la 9:43am

Gânduri pline de înțelepciune

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Aprilie 10, 2025 la 8:42pm

Doamnă Gina Zaharia, aţi ajuns din nou în grădina gândurilor mele şi aţi adus o metaforă de mare valoare. Vă mulţumesc pentru aceste cuvinte!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Aprilie 10, 2025 la 8:39pm

Tudor, ies din starea de inacceptare a clipei trecătoare şi mă îndârjesc să o cuprind cu intensitate trăind-o în adâncimea ei, prelungindu-i durata cu ruga pentru a fi ceea ce am fost înainte de ea. Nu îndrăznesc a crede că poezia aceasta poate avea vreo asemănare cu poemele semnate Ion Lazăr da Coza şi cele ce se aduc aici în cenaclu. Mulţumesc pentru trecere!

 

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Aprilie 10, 2025 la 8:17pm

Amanda, îmi echilibrez durerea clipei târzii după ani de zbor prin viaţă precum condorul peste nesfârşitul oceanului, acum când văd că rezonăm prin gânduri iar postarea mea are deja cinci urmăritori vorbăreţi din cei cincizeci care au deschis pagina. Mă bucură că am ajuns aici să împletim din cuvinte un fir nesfârşit de bucurie.

Comentariu publicat de gina zaharia pe Aprilie 10, 2025 la 7:13pm

O poezie ca roua  pe ghimpii timpului. Curată și plăcută.

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Aprilie 10, 2025 la 6:45pm

În miez de noapte, prin vis,

primeşte a mea rugăciune,

tot mai aproape de tine...” ... curgător ca o rugăciune e și poezia ta și, firesc, așa o și primim. Sau cum ar fi spus Ion Lazăr da Coza într-un poem „Un gând legat/ de rug/speranță poate că se cheamă”. Tot el spunea într-un alt poem: ”am uitat, mamă,/am uitat/să mă rog/înainte de culcare”. Ne-ai amintit că ruga diferențiază limbajul comun de limbajul liric, că prin ea respiră poezia..

 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Alina Ilie

Luntrea de opal

Într-un pridvor minunile se-ntâmplă, Acolo a îmbiat-o tat’su pe măicuță, Tinda e înțeleapta casei…Vezi mai mult
cu 32 minute în urmă
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog ninge... a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sub privirea ta a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Mulțumesc, Ada! Dumnezeu și Maica Domnului să aibă grijă de toții copii. Un an cu sănătate tuturor!"
cu 9 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sub privirea ta a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
"Mulțumesc Chris!"
cu 9 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Taina nopții a utilizatorului Grig Salvan
"Frumos! Mai ales finalul!  iar când lumina cade peste pragvei înțelege,…"
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Taina nopții a lui Grig Salvan
cu 15 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gustul singurătății a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Vă mulțumesc, dna Nemescu! La mulți ani!"
cu 23 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Reflecție a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"Mulțumesc! Mă bucur pentru comentariu! Să avem cu toții inspirație în noul an!"
ieri
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În jurul meu a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
"La mulți ani! Mulțumesc pentru popas!"
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rotații a utilizatorului Rotariu Dorel
"Uluitor de frumos!  Rotiri spre un înalt dorit de fiecare, descrise atât de…"
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Rotații a lui Rotariu Dorel
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cioraniană a utilizatorului gabriel cristea
"Minunate descrieri, inedite. * acest întins neanotimp,de-această ne'nțeleasă stare…"
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Cioraniană a lui gabriel cristea
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Speranțe pentru viitor a utilizatorului Ada77
"Încă un poem plin de speranță. Să ne fie noul an, prilej de bucurii. aDa"
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Speranțe pentru viitor a lui Ada77
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gustul singurătății a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Mi-a plăcut! Singurătatea are multe fețe, pe cât de mulți suntem și noi... Aici, versuri…"
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Gustul singurătății a lui Dumitru Mocanu
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Undrea a utilizatorului Rotariu Dorel
"Un regal. Am citit cu mare plăcere, am admirat atmosfera picturală, ingenios alcătuită prin…"
ieri
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Undrea a lui Rotariu Dorel
ieri
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Taina nopții a utilizatorului Grig Salvan
"Ce frumos! O dantelărie pe alocuri subtilă, o muzicalitate știută, despre tăceri care spun…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor