Luntrea de opal

[Alina Ilie]

Într-un pridvor minunile se-ntâmplă,
Acolo a îmbiat-o tat’su pe măicuță,
Tinda e înțeleapta casei tâmplă
Și lumea-i toată de când e micuță.
Rod al iubirii rușinoase, urâtă de copilă,
Acum c-un pas pe lângă, departe de basma,
Privea la stâlpii care o-‘mbrățișau cu milă
Când brațe de iubire ea pui îi fantasma,
Și măsura cu gândul păcatul ce-i umbrea
Trăirea în firescul fior-dezmierdul cel mai tandru:
Femeia-i osândita în spate de zăbrea,
Iară bărbatul scaldă jindul ascuns în iz de cidru.
Așa că nu strigă dreptate, cu pumnul către cer
Și nu plânse ca muma bătrână pân’ se duse,
Stingheră dumirise cum doru’-i este crucer
Spre plată pentru viață, pentru că se născuse,
Și sărută smerită brațul din lemn de cruce.

[Chris]

Un poem greu precum rusinea dusa pe umeri. Aceste doua imagini mi-au placut in mod deosebit. 

Privea la stâlpii care o-‘mbrățișau cu milă

Și sărută smerită brațul din lemn de cruce.

[Vasilisia Lazăr]

Alina, „Luntrea de opal” propune un univers dur, în care destinul feminin se formează sub privirea aspră a tradiției și a rușinii moștenite. Pridvorul, tinda, stâlpii casei nu sunt simple decoruri, ci spații ale judecății tăcute, martori ai unei iubiri refuzate și ai unei copilării trăite pe margine. Absența revoltei nu e slăbiciune, ci semnul unei osânde acceptate ca firesc. Finalul, cu gestul smerit în fața crucii, închide poemul într-o tăcere grea, lăsând cititorul cu sentimentul unei vieți trăite mai mult în resemnare decât în alegere.

Limbajul, arhaic și dens, creează uneori o expresie frântă, forțată, întâlnită frecvent în textele tale. Încă mă chinui să înțeleg dacă acest stil e voit sau unul natural.

[Mihai Katin]

https://www.youtube.com/watch?v=MJYA0NSPBY4&list=RDv2QMGKepsuE&...

cred ca  acest  fond  sonor pe lirica  eminesciana  da poemului  acel  sublim al liricii  din picături  de suflet...

[Grig Salvan]

Ciudată poveste ca dintr-o cronică veche, atmosferă sumbră croită cu un limbaj ancestral, cu întorsături de frază care fac lectura mai greoaie, dar și incitantă în același timp.

[Ada Nemescu]

Am citit și recitit.

Amintiri strivite într-un monolog trist, uzat pe la marginile cuvintelor de atâta rostire...

Ai un stil aparte, o inversiune voită în vers,

care dă o notă personală.  Lasă urme...

aDa