Strigăt (de Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

Un gând legat
de rug,
speranţă poate că se cheamă.

Un gând ecvestru
pe un eşafod,
iubire poate că se cheamă.

Să nu vă fie teamă
de flacără şi frânghie.
Nu mă vindeţi!
– le strig –
De nu e cumva şi o ghilotină,
veţi putea renaşte
din strigătul meu.

[Vasilisia Lazăr]

Și eu plâng, Sofia... Și cred că aș fi plâns la poezia aceasta oricum, chiar și dacă Ion ar fi fost acum aici, lângă noi. Sfâșietor strigăt! 

Vă mulțumesc!

[Rădița Răpeanu]

Motivat mereu să creadă că tot răul va fi înspre bine, cât îți este vie, speranța și iubirea propulsate de aceeașiflacără pe care eu o văd ca și un imbold ce arde din pasiune ori dorință, legate cu frânghii de dârzenie și ambiție! Off, ghilotina asta e un pericol pentru noi toți!  

[Sofia Sincă]

Un strigăt de istovire sufletească, un strigăt ce te face să simţi cum povara vieţii devine tot mai grea, de parcă întregul univers se sprijină pe umerii tăi. Cu dorință de renaștere... Este ceea ce ne lăsă Ion Lazăr da Coza, prin altruism, un strigăt cu ecou, să ne putem sprijini de el.

Plâng...

Sofi

[Mihaela Suciu]

Aceeaşi Golgotă...

[Valeria Merca]

Desăvârșit, cu o puternică încărcătură emoțională! 

Admirație!

[Ana Cîmpeanu]

E o poezie sfâșietoare, un mesaj puternic, eul liric cere să nu fie trădat de semenii săi și iși conștientizează unicitatea și misiunea! Privite retrospectiv, aceste versuri ne dezvăluie doza de luciditate a artistului ce iși acceptă condiția umană și isi asumă cu speranță și iubire drumul Golgotei artistice!