Secusă

[Monica Pester]

Șterg mesajele grefate în acest spațiu subtil,

Amân zile,  amân date, totul pare-acum ostil

Dar ridic ștacheta vieții, amânările n-au rost

Ele vin precum ereții, nu-mi oferă adăpost.

Strig ca orbul în penumbră, strig în van nu mă aud

Mă-nconjoară cea mai sumbră vijelie-n verde crud.

Și pe cât merg înainte, din amonte în aval,

Sting cu lacrimă fierbinte scenariul de carnaval

Însă plec, mă duc să caut diamantul prețuit,

Cu o harpă și un flaut și un timp  de irosit.

Gleznele-mi sunt pedepsite, voce nu mai am de fel,

Dar pe tălpile-ostenite scrijelit-am ce-a vrut el.

Vers de iarnă-n primăvară, calc pe nori cum calc pe clipe,

Și te-ntreb a mia oară, când vii să mă iei, iubite ?

[Monica Pester]

Ideea care m-a condus la titlu nu este integrată total în Dex. 

Secusa mea face parte din oscilațiile , zguduirile, dacă vreți,

ale unui spirit răvășit ce-și caută alinare în periplul timpului,

așteptându-și  punctul final. . .

Mulțumesc frumos, dle Katin pentru apreciere.

[Mihai Katin]

secusă sf [At: D. MED. / Pl: ~se / E: fr secousse] (Med) Contracție musculară provocată de aplicarea unui stimul (electric) unic.

Și pe cât merg înainte, din amonte în aval,

Sting cu lacrimă fierbinte scenariul de carnaval

Însă plec, mă duc să caut diamantul prețuit,

Cu o harpă și un flaut și un timp de irosit.....mai  mult  decat  o  tristete  ce  ne  isoseste gustul   de a zambi   ce  poate  insemna  secunda  in care  scriem:

Vers de iarnă-n primăvară, calc pe nori cum calc pe clipe,....................................cu  pretuiore!

[Mioara Manoilă]

Frumos!