neîmpărtășit

[Ariana Zburlea]

pipăi cu urechea vertebrele cerului,
s-aud notele melodiei
pe care te iubeam singură,
așa de mult, că pescarii se speriau
mările aveau doar flux
și toată lumea mânca pește.

vioara pictată cu pene de corbi,
clinchetul de clopot,
la fiecare pas, la fiecare treaptă
amețitor pretutindeni
până în vârful cetății otranto,
unde rochiile cenușii își gem viața la ferestre,
atât a rămas din tine
în mine.

în pădurea care înghițea satul,
munții strigau ca niște lupi, la lună,
lumina pătrunzând în tuneluri,
ca mâna lui mihail mângâind partizanii pe cap.

mările ștergeau granițe, apusuri
când stăteam cu spatele la tine
și lacrimile curgeau ușor unele-n altele
ca niște cătușe mult prea mari.

clipește copilul singurătății cu voci severe.
ești primul bărbat care mi l-a oferit
și lângă el mă trage de mână, toată iarna,
pe covor, în cameră,
cum stăteam lângă tine și nicio stea
nu se-aprindea.

mă obligă s-ascult uneori melodia
ce a făcut cocon nopții
în care am știut

că nu mă vei iubi
niciodată.

[Chris]

imi place acest tablou tenebros al unei iubiri neimpartasite. am intalnit imagini interesante

mi-a placut mult ideea:

clipește copilul singurătății cu voci severe.
ești primul bărbat care mi l-a oferit

[bolache alexandru]

Da! Și mie mi-a plăcut!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Am citit cu plăcere. 

[Stanescu Valentin]

admir metafora trecută peste zări peste-nţelesul nostru cel dintâi emoţii să lansezi prinse-n fiori la stilul tău acesta te-ndemn să rămâi... aud cum urlă nişte lupi la lună şi-n turn cum bate ceasul ora bună... Felicitări pentru un diamant de cuvinte neşlefuit!

 

 

                                         închipuire (valentă)

 

 

                                                                                  ’’pipăi cu urechea vertebrele cerului,
                                                                                    s-aud notele melodiei
                                                                                   pe care te iubeam singură,
                                                                                   așa de mult, că pescarii se speriau
                                                                                   mările aveau doar flux
                                                                                  și toată lumea mânca pește.’’

                                                                                                        Ariana Zburlea

                                            închipuire

                                           eram copil

                                                  tu erai

                                                 al meu

                                                       tril

                                           

                                                            închipuire

                                                            sub cerul dens

                                                            te iubeam

                                                            fără

                                                            sens

 

                                       închipuire

                            mi-ai fost mereu

                                         te prefaci

                                           azi mi-e

                                                 greu

 

                                                         închipuire

                                                        fals îmi zâmbeşti

                                                        dar te simt

                                                        că nu

                                                        eşti...

 

[Grig Salvan]

Straniu și incitant poem, cu metafore inedite, cu viziuni suprarealiste, unele coșmarești, cu imagini originale și unele de-a dreptul șocante, dar pline de fiorul unei lumi născute din mintea creatorului, adesea doar cu vagi tangențe la lumea noastră concretă și banală. Citit cu interes.

[chindea maria elena]

Îmi place sălbăticia nestrunjită a privirii înlăuntrul simțirii tale, lumea răsturnată într-un golf al tău în care regulile generale nu au nici o aderență. Într-adevăr cărările tale-s nebătătorite - și poate de aceea atât de ispititoare! Drumul ce sângeră talpa acutizează privirea!

[Ariana Zburlea]

@Mihai Katin ca de obicei, o placere sa va regasesc pe pagina mea. apreciez ca ati contemplat (si) acest poem. va mai astept.

[Ariana Zburlea]

@gabriel cristea aveti dreptate. si eu simt ca trebuie sa le rearanjez. plus punctuatie. va multumesc pentru apreciere, inseamna mult pentru mine!

[Ariana Zburlea]

@petrut dan va multumesc pentru citire si observatie! credeti ca e prea lung poemul? ca ar trebui o forma mai ,,concentrata”?

[Mihai Katin]

un prim poem  al  iubirii cu   rezonante  de o  inspiratie  stranie;

pipăi cu urechea vertebrele cerului

vioara pictată cu pene de corbi  

poemul  unui  alt   timp   sau  poate  atemporal   prin dramatism:

în pădurea care înghițea satul
munții strigau ca niște lupi, la lună

un  ultim poem  sa-l  numim  adamic ca  un  exil   dintr-un  Eden  poate  neinteles  pentru  ca  exista  acea  sentinta:

că nu mă vei iubi
niciodată

straniu   si   incitant   acest   triptic   pe care o  memorie   a  lirismului  il va  retine.... si  acum  sa-i  adaugam  sunetele  necesare...

https://www.youtube.com/watch?v=cOmmLnLEVRc&list=RDcOmmLnLEVRc&...