te mângâi

[Ariana Zburlea]

cu înțelegerea unei flori

care sărută apa în ziua nunții

cu arta unei femei goale care plânge

îmbrățisându-se-n baie

te mângâi ca să-mi asigur viața și-n alte vieți

unde voi privi singură în gol și nu voi pricepe

de ce simt atâta iubire

când norii înmormântează soarele sub ochii mei

te mângâi

ca să-ți șterg cu buricele degetelor, amintirile

unele ca niște bube care par gata să cadă

altele ca niște chipuri de-ale tale mai mici

te mângâi, să trăim o iarnă eternă

căci de când m-am născut, nu pot uita

cum fiecare lună plină mi-a nins pieptul

și m-aș înfășura în tine

ca o instalație chinezească, cu melodie

te mângâi

ca să știu că nu suntem doar

animale

[Ariana Zburlea]

@chindea maria elena vă mulțumesc din suflet pentru cuvintele minunate, mă onorează!

[chindea maria elena]

O răsturnare senzuală a lumii în tine, primită în ființarea-neființarea ei frustă, fără compromisul șlefuirilor de complezență, a asumării și însumării identităților fără retușul mentalului. Îți urmăresc poezia de mult - cred că seamănă cu sculpturile (unele) lui Rodin, ieșind din piatră cu părți nefinisate, precum o Venus mitică ieșind din valuri cu părți din perfecțiunea ei încă invizibile! Poezia ta relevă și ascunde nuanțe indescriptibile.  

[Ariana Zburlea]

vă mulțumesc tuturor pentru păreri și aprecieri! orice observație e binevenită și mă ajută.

[petrut dan]

Nu știu dacă instalația chinezească este cea mai fericită comparație, poți pune electrică sau lăsa fără nimic și atunci pui cititorul la treabă, iar bubele sună fix dezagreabil, acolo poți  pune coji, oricum ideea se păstrează pentru simplu fapt că ele tot sub formă de coji cad/dispar/se resorb etc, dar în rest este un poem care mi se pare bun, părerea mea ,desigur, cu drag!

[Mihai Katin]

ce  subtil  incepe  aceasta  stare  de poezie:

u înțelegerea unei flori

care sărută apa în ziua nunții

cu arta unei femei goale care plânge

îmbrățisându-se-n baie    este   viziunea acelei   intimitati   feminine  ce    gaseste  o  formula  inefabila a devenirii:

u înțelegerea unei flori

care sărută apa în ziua nunții

cu arta unei femei goale care plânge

îmbrățisându-se-n baie   finalul  este de fapt  semnatura  poetei  dincolo  de mangaieri  si  de metafora:

te mângâi

ca să știu că nu suntem doar

animale...cu  toate  ca  afectiunea  in  lumea   animaliera  are  uneori   culmii  ce  nici  nu  le banuim...

https://www.youtube.com/watch?v=P5tp0sw7dfE&pp=ygUddmljdG9yIGJp...

[Vasilisia Lazăr]

Mi-a plăcut, cu excepția finalului care nu-mi sună bine. Ai putea spune: te mângâi/ așa cum doar oamenii știu să o facă. E doar o idee. Mi se pare mult mai poetic așa și mai clar, dar tu ești autoarea.

Cu drag!

[Ada Nemescu]

Despre viul din noi, pulsația sângelui invadat de iubire, o contopire a simțurilor și trăirilor frumoase.

mi-a plăcut, aDa