oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent să nu deranjeze moartea
o lăsa să intre să se asigure că îi încap şi picioarele
că stă comod cu mâinile pe piept răstimp îi vorbea
stai fetiţo să sculptez câteva flori nemuritoare
să fie din partea mea când te-oi duce
următoarea zi
oamenii din sat plecau dimineaţa se-ntorceau seara
el bocănea atent încă o moarte arvunise
lemnul de esenţă pentru veşnicie
o lăsa să se aşeze cât e de lungană
să fie sigur că se potriveşte măsurilor
în câte-o zi vreunul mai grijuliu venea
să trăieşti neică am şi eu pe-a mea pe-aci
aş lua-o acasă cine ştie când mi-o spune
pregăteşte-te de drum şi hai
dormea omul cu femeia de-o parte şi de cealaltă
moartea pleca de dimineaţă şi până seara
niciunul nu se mai întorcea
Adaugă un comentariu
Iris dragă, mulţumesc frumos.
generoasa mea Gina, mulţumesc.
Sofy, mulţumesc e puţin spus!
Gabriela, aprecierilor tale aprecieri! şi mulţumiri adânci.
domnule da Coza, onorată.
eşti meştereasă în poezii de toate stările:))
Motivul sugestiv se adresează cu sensibilitate cititorilor, povestea celui care face casă pentru moarte. Mai sculptează şi ''câteva flori nemuritoare'', alungând pentru acea zi doamna cu coasa... Amestecul de lirism cu epicul face din text unul interesant şi romantic.
Apreciere, Sofy!
Cât de frumos e zugrăvită seninătatea în faţa morţii! Drag de versul tău continuu!
Și uite-așa mai amăgea o moarte...
Am citit cu bucurie.
da Coza
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE