Flori de cuc

[Petre Ioan Crețu]

la sfârșitul nopții
tăiam drumuri în ochiul de sare
în timp ce lacrimile ne plângeau
ca niște
bocitoare veșnice așezate cu grijă
la căpătâiul timpului mirosind a tămâie
de fiecare dată mă întrebai
dacă știam că ochii tăi încă nu au văzut lumina
că sunt atinși de la naștere
de îngeri cu aripa
și s-au stins pentru că așa a fost scris într-o carte
eu tăceam și dormeam mai departe
cu capul vârât la subsuoara brațului tău stâng
ca o pasăre pasăre măiastră și bătrân

în căușul sufletului purtam atât de multă dragoste
încât de fiecare dată când alergam
când tălpile mele striveau apăsat
lumina pietrelor și mă clătinam
din mine cădeau fluturi
și dor și durere și chin
ce mult te-am iubit ce mult m-ai iubit
carnea îți era foc liniște spin
și nici nu ne mai știm
deși ești noapte de noapte lipită de mine

cum te cuibărești între umerii mei fragilă

tot suferim
ca niște îngeri răstigniți
doi câte doi în cerul de ger
și ni se face foame și sete și frig
te sărut pătimaș mă înalț și suspin


alteori mă credeam egalul lui Dumnezeu
ce blasfemie
și atunci cădeam din cerul meu peste livezi
ca o umbră de fum argintiu
ca un scuipat scăpat printre dinții Lui
dar de cele mai multe ori mă plictiseam
și muream pe furiș să nu cumva să simt
dorul de tine și spaima amestecate
cu rănile din suflet mai rele decât moartea

[Mihaela Popa]

semn de admirație

[Ion Lazăr da Coza]

Mereu poezia ta lasă urme pe suflet...

da Coza

[Chris]

mi-a plăcut textul, mai ales ultima parte în care am găsit acel ceva al dv. încântată!

[Petre Ioan Crețu]

Ai dreptate Veronica, tai pe... tu:)

[Veronica Pavel Lerner]

Mare bucurie lectura poeziei tale, Petre! Grozav mi-a placut! Am insa si o carcoteala:
"de fiecare dată tu mă întrebai / dacă știam că ochii tăi încă nu au văzut lumina"
Alaturarea cuvintelor "dată tu" nu suna bine si, avand in vedere ca in versul urmator ai deja pronumele "tai", se poate renunta la "tu", nu e nevoie de repetitia "tu" si "tai"...Asa cred, dar, evident, tu stii mai bine.

Splendid, eu simt poeziile tale ca pe niste rugi.

[Petre Ioan Crețu]

Mulțam Nikol pentru trecere. Înițial titlul a fost „de flori de cuc” adică singur, străin. Apoi am rămas  la titlul actual, care nu mi se pare ușor. S-ar putea să aveți dreptate, dar eu tot nu renunț la el.

[Petre Ioan Crețu]

Mulțam Sofia.

Cât privește versul cu pricina e bine așa cum l-am scris, adică eu dormeam  ca o pasăre, pasăre măiastră și bătrân...

[Nikol MerBreM]

Am uitat să spun, nu-mi place titlul, nu vă supărați pe mine :), e prea lejer în comparație cu greutatea poeziei.

[Nikol MerBreM]

Văd poemul acesta ca pe un prunc prea frumos născut în durerile prea mari ale facerii... Frumusețe născută din chin, aşa-l percep. De fapt, de cele mai multe ori, când vă citesc, rămân cu senzația de gri, de cenuşă, de negru, de fum, habar n-am de ce. Dar se întâmplă într-un fel în care îmi place! Am locuit îndelung în fiecare vers, aşa că ar fi greu să citez selectiv.

[Sofia Sincă]

Poemul se desfășoară într-un spațiu suspendat - vezi și titlul -, în timp la fel... Viaţa transpusă în esenţa amintirilor, formând alte rădăcini apoi înălţarea spre alte lumi.

Flori de cuc - poemul singurătății și al vibrațiilor amare.

ca o pasăre pasăre măiastră și bătrân - cred că trebuie bătrână. și pasăre ai vrut de două ori?

Am, citit și am admirat,

Sofi