Se rupe în fâşii

[Petre Ioan Crețu]

- din ciclul „Cartea morților”-

ţipă în mine bezmetic noaptea
și boala și moartea cu părere de rău
mi se rupe în fâşii carnea trădată
și oasele se sparg ca lovite în delir
îți este milă de mine uneori și plângi întristată
tăcere se așterne pe străzi înfundate
eu strâng pumnii până când țâșnește din ei lumina
spectacol de gală
în mine deja se aud și degeaba
trădările și orele lungi  asudate
în ciudă și peste voința noastră
trupul se odihnește pe umăr de vânt
s-o facem lată îmi zici și te ascunzi
în trup de zână rănită cu piatra

în actul doi stau
singur în dormitorul capcană
cu perdele roz la fereastră
privirea îmi e lipită de peretele mov
apoi mă uit în oglindă până când
mă răsucesc în ea și plâng și ea se sparge tâmp
în cioburi în amintiri în păcate
picături de sânge spumante lacăte brumate
e scenă horror și tu
în lanțuri apari deodată
blondă dintr-o cușcă de fier
lălâie ciungă și goală pușcă înflorată
cu nituri de plumb și cuie curgând
din pulpe cu puroi și nămol laolaltă

a trebuit să plec chiar nu mai îmi pasă

[Petre Ioan Crețu]

Ad literam ai perfectă dreptate Ioane, dar doar dacă faci abstracție de comentariul domnului în cauză, care, așa am înțeles, are studii teologice și atunci să ne fie cu iertare.

Dacă duci povestea lui Hristos mai departe, vei vedea că nu e nimic în zadar, pentru că și ție ca ateu ți se destăinuie o cale spre obținerea a ceea ce-ți dorești. Mintea noaștră este, cel puțin pe pământ, cea mai mare forță ce poate exista, este sursa binelui și răului, etc.

Vezi tu, când am fost izgoniți din „Rai”, practic s-a umblat pe schema ADN-ului (de atunci am pierdut imunitatea - așa am pierdut posibilitatea de a trăi sănătoși și tineri 1000 de   ani).

Hristos ne-a arătat calea cum putem duce creierul în starea alfa, etc...

Putem vorbi cât vrei despre astfel de lucruri

[Ion Lazăr da Coza]

Fără îndoială, mi-ai scos acest admirativ Brrr!... fiindcă ți-am citit poezia prin prisma „esteticii urâtului, a morbidului, a horror-ului...” Felicitări!

Eu, ca ateu, înțeleg/admit f bine ecuația Hristos=Sisif.

Sisif e simbolul muncii zadarnice. Pe cruce fiind, Hristos s-a rugat Tatălui. Nu-i așa că a făcut-o în zadar?  

Hristos ne îndeamnă să fim buni. Nu-i așa că o face în zadar? 

Eu, în privința asta, nu-s Sisif! Nu mă rog la vreo divinitate să-mi vindece vreo boală incurabilă - ar fi în zadar! Sper în institutele de cercetare. :)

Drag,

[Petre Ioan Crețu]

Dorian Gray, cel care a făcut un pact a la Faust în schimbul tinereţii veşnice?

Aș vrea să reamintesc ce a spus Oscar Wilde despre „Portretul lui Dorian Gray”

„Romanul meu e otrăvitor, dacă vreţi, dar nu puteţi nega că este perfect, iar perfecţiunea este ceea ce căutăm noi, artiştii.“ Aviz celor care urcă în zadar tone de cuvinte spre ceea ce se numește literatură.

Mulțămesc fain pentru trecere doamnă Chindea

 

[Petre Ioan Crețu]

Ai dreptate Ioane și am corectat, adică: „a trebuit să plec chiar nu mai îmi pasă”

Oricum chestia cu Sisif fratele lui Hristos e mult mai mult de Brrrr!...  :)))))))

 

[chindea maria elena]

...... în oglindă cine, chipul de se-arată, masca, timpul ce nu va să vie? Dorian Grey își minte chipul! Răvășitor! 

[Ion Lazăr da Coza]

a trebuit să plec chiar nu-mi mai îmi pasă

ar fi: a trebuit să plec chiar nu îmi mai îmi pasă

Brrrr!...

da Coza

[Petre Ioan Crețu]

Mulțămesc fain Sofia. Nu numai resemnare, poate mai degrabă împăcare... Că tot suntem mioritici :)

[Sofia Sincă]

O imagine neobișnuit de sumbră, morbidă. Trup și suflet mărunțite în bucăți vii, fiecare funcționând separat. Iar oglinda reflectă contradictoriu a tot ce se numește uman. De fapt ficțiunea realizează trecerile sinuoase, terne prin timp şi fapte. Ultimul vers reprezintă resemnare.

Un poem cu personalitate deosebită și puternic afectiv.

Sofi