Fantoma ta cuminte

[Monica Pester]

Pe o frântură de albastru-ntunecat

Scriu o poveste ce n-a vrut să fie scrisă.

A fetei care pleacă spre păcat,

Cu ochii plânși, cu inima ucisă

E goală înlăuntru, fără semne,

Și dreaptă ca statuile grecești,

O marmură i-e pielea, merge-alene

Și te întreabă dac-o mai iubești.

Sprâncenele pe ochi își lasă umbra

Când nu ai un răspuns liniștitor,

Chiar dacă vrei să îi oferi din ambra 

Potirelor de nuferi stătători.

Plutește peste ape ca fantoma

Zici că e duh, dar ea e o copilă

Și lasă-n urmă fire din aroma

De puritate crudă și subtilă

O vezi și treci, dar îți rămâne-n viață,

Cum ți-a rămas căsuța din copaci,

Când zmeul  îl trăgeai de-o biată ață

Visând că lumea e un câmp de maci.

Iar când te duci, cum duse vor fi toate,

Îți fulgeră doar o secundă-n minte

Un ideal cât o eternitate,

Dus ca un abur, fără de cuvinte.

[Monica Pester]

Wow, ce să mai zic la o astfel de laudatio ! Simplu și profund, mulțumesc !

[Chris]

s-a simtit sentimentul de nostalgie, apasare si regret, dar n-avem ce face...

[bolache alexandru]

Despre păcat și mai ales despre efemer și avem destule cuvinte care îl definesc: umbră, zmeu tras de o simplă ață, idealul dus ca un fum, te duci cum toate vor fi duse...

[Monica Pester]

Am urmat doua variante care s-au potrivit. Nu toate. Mulțumesc, Lisia pentru daruire !

[Vasilisia Lazăr]

Sunt câteva sincope aici, am dat niște variante. Și la versul doi se simte, dar nu găsesc acum nimic...

Pe o frântură de albastru-ntunecat / Pe un crâmpei de-albastru-ntunecat

Când trăgeai zmeul de o biată ață / Când zmeul îl trăgeai de-o biată ață

Iar când te duci, cum duse vor fi toate, / Iar când te duci, cum duse fi-vor toate, (sună mai bine)

O poezie frumoasă, Monica.

[Monica Pester]

Am avut , și încă am, o fascinație pentru vocea și interpretările Tatianei Stepa. Iar Pădure fără copaci pare chintesența unei vieți frânte prea devreme. Mulțumesc pentru înțelegerea mesajului, dle Katin. Cu aceeași admirație .

[Mihai Katin]

https://www.youtube.com/watch?v=ytoZXweekgA&pp=ygUNdGF0aWFuYSBz...

Pe o frântură de albastru-ntunecat

Scriu o poveste ce n-a mai fost scrisă.

A fetei care pleacă spre păcat,

Cu ochii plânși, cu inima ucisă

E goală înlăuntru, fără semne,

Și dreaptă ca statuile grecești,

O marmură i-e pielea, merge-alene

Și te întreabă dac-o mai iubești.....cu  admiratie!