Formular de adio

[Monica Pester]

I-am spus iubirii - stai cât mai departe -

Nu pot să recunosc nici un moment,

În liniștita mea singurătate

Că aș trăi vreun alt eveniment.

Acolo chem orchestrele să-mi cânte

Un singular concert în game joase,

Cu care doar pe mine să mă-ncânte

În serile cumplit de dureroase.

Atât am vrut s-aleg. Să aparțin

Pământului, văzduhului celest,

Ca să am partea mea atunci când vin

Să-mi cer iertare, că am fost modest.

Pământ desfigurat în odă tristă,

Știu că doar vocea pot să imi îndrept 

Spre Sursă, unde-n toate ce există,

Mă cheamă despărțirea... si aștept.

Aștept să mă înalț, spirit și gând,

Iertându-mă, să-mi uit povara-ntreagă,

În numele iubirii renunțând,

Și-a rugăciunii care mă dezleagă.

[Monica Pester]

Poate e doar o părere, Chris, doar o senzație.  Mulțumesc frumos pentru tot ce-mi împărtășești.

[Chris]

Nu pot să recunosc nici un moment,

În liniștita mea singurătate

Că aș trăi vreun alt eveniment. - aici iar am senzatia aceea de cuvinte scrise sa rimeze

Aștept să mă înalț, spirit și gând,

Iertându-mă, să-mi uit povara-ntreagă,

În numele iubirii renunțând,

Și-a rugăciunii care mă dezleagă.  - strofa aceasta mi-a placut in mod deosebit, mi se pare patrunzatoare si completa

[Monica Pester]

Mulțumesc frumos de îndreptare. De multe ori mi-am luat în cale , la drum mai lung sau mai scurt, dualitatea mea , a tuturor ființelor umane, de fapt, Yin-Yang, feminin-masculin, emisferă stângă, emisferă dreaptă. Asta ca definiție a unei entități complete. Activăm în ambele sensuri,  inegal și  imprevizibil. Iertare, nu vreau să bat câmpii . . . Mulțumesc însă pentru apreciere.

[Amanda Spulber]

Nu știu dacă aparținem pământului, dar despărțirea e mereu tristă, dureroasă.

[Monica Pester]

Și eu mulțumesc tot din inima pentru susținerea și încrederea

arătată.  

[Vasilisia Lazăr]

Atât de frumos, dar atât de trist, Monica!... Și ce titlu! :( Mi-a amintit de un catren de-al lui Topîrceanu:

Sunt izolat ca Robinson Crusoe,
Nu vine nime-n uşa mea să bată,
Şi dacă stau cu uşa încuiată
E că nici eu de nime n-am nevoie.

Te felicit din inimă!

[Monica Pester]

Mă copleșește înțelegerea trăirilor mele, exprimate de domnia voastră, dle Katin ! No comment !

[Mihai Katin]

Acolo chem orchestrele să-mi cânte

Un singular concert în game joase,

Și care doar pe mine să mă-ncânte

În serile cumplit de dureroase....un cantec  al  singuratatii ,de fapt  al  detasarii de lume...

Aștept să mă înalț, spirit și gând,

Iertându-mă, să-mi uit povara-ntreagă,

În numele iubirii renunțând,

Și-a rugăciunii care mă dezleagă.....finalul are o  profunzime ca de ecou  al  glasului  strigand  poate lumii,poate timpului....un  poem  de o  traire aparte!

cu  pretuire!

Pământ desfigurat în odă tristă,

Eu nu pot decât vocea să-mi îndrept

Spre Sursă, unde-n toate ce există,

Mă cheamă despărțirea. . . si aștept.....este lirica acelui  adio  pe care il exersam cu  fiecare zi...