eu minus tu

[petrut dan]

nu cer nimic de la oameni

puține gânduri îmi trădează intențiile

în lumea de dincolo de soare

nopțile reci sunt în creștere

 

cine nu-și dorește în secret acea dragoste

de folos cântăreților

războaie s-au pornit din mai puțin decât

pentru surâsul unei femei

 

un vers face prăpăd unde cade

 

ascult vântul din nord

nu semăn ziua nu ar în câmp

nu caut aur

iau ce-i al meu și-mi trebuie rar

să mă rog

 

[Vasilisia Lazăr]

Eu minus tu – un titlu cu adevărat inspirat, poetic și reprezentativ pentru text. Poemul? Unul despre singurătate și tristețe, născut într-o lume de dincolo de soare și-n care nopțile reci sunt în creștere, nopți din care lipsește iubirea visată: cine nu-și dorește în secret acea dragoste/ de folos cântăreților. Să fie acești cântăreți poeții? Să presupunem că despre ei e vorba. Păi poeții, pentru a naște acel vers care face prăpăd unde cade, au mai mult nevoie de singurătate decât de dragoste, fiindcă poezia se naşte din singurătate, nu poate exista în afara ei. Singurătatea este gravidă de poezie. Întrebarea e – oare, după ce o naşte, singurătatea mai rămâne legată de poezie? Și dacă dragostea anulează singurătatea, oare nu devine ea un pericol pentru poezie, în măsura în care nu e în stare să inventeze o singurătate în care să încapă amândoi? 

Strofa de final e absolut remarcabilă.

ascult vântul din nord

nu semăn ziua nu ar în câmp

nu caut aur

iau ce-i al meu și-mi trebuie rar

să mă rog

În aceste versuri, găsim și acceptare, și resemnare, și demnitate, dar parcă și o anumită pierdere a echilibrului și mă refer la ultimele două versuri, deși e discutabil și aici. A te ruga presupune două lucruri: a cere și a lăuda. Nu cred că Dumnezeu atotputernic are nevoie de laudele noastre, ale oamenilor, iar iubirea nu poate exista decât la egalitate. Nu poţi să iubeşti în genunchi. De aceea aș crede că ultima strofă e mai mult despre asta decât despre pierderea echilibrului. Aș mai putea scrie mult, fără să epuizez subiectul și, poate, fără să ating mesajul real... Poezia ta, Dane, chiar face prăpăd acolo unde cade. Excelent text!

[Mihaela Popa]

o altă bijuterie marca Petrut Dan, da, "un vers face prăpăd unde cade" și "cine nu-și dorește în secret acea dragoste

de folos cântăreților" ?

mă înclin!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Foarte interesant titlul. Am citit cu plăcere

[Monica Pester]

Aș vrea să am câteva cuvinte inteligente, ca să-ți pot comenta virgulă cu virgulă poemul. Nu amdar mă alătur cu bucurie părerii dlui Cicu,extrem de avizată.

Și constat că, la fel ca o linie roșie conducătoare, ne lași să alunecăm cu propriile personalități, în propriile mesaje pe care, cu diplomație lirică â, ni le zgânderi la nivel celular.

Eu doar citindu-te, mă cred poetă, Poete !

[Mihai Katin]

cine nu-și dorește în secret acea dragoste

de folos cântăreților

războaie s-au pornit din mai puțin decât

pentru surâsul unei femei  

poetul pune intrebarile, poemul le rosteste in singurataea strazilor pe care trecem ascultand de undeva acel   glas ce ne striga:

iau ce-i al meu și-mi trebuie rar

să mă rog!!!!!!!!!!!!!!

[petrut dan]

Domnule Valeriu Anghel, știți părerea mea nu contează de la câți, important este de la cine, iar dvs alături de alte nume ce fac cinste și onorează prin prezență și implicare site-ul Însemne Culturale sunteți un exponent al culturii de care și pe care trebuie să îl urmărim și urmăm dacă vrem ca progresul nostru să fie real și vizibil și pentru cei din afară și nu numai! Mă bucură prezența și interesul dvs și vă mulțumesc cu deosebit respect!

[Valeriu Anghel]

„războaie s-au pornit din mai puțin decât

pentru surâsul unei femei

 

un vers face prăpăd unde cade”

Mereu cu apreciere și admirație!

[petrut dan]

Doamna Floare Arbore mă bucură tot ce mi-ați scris și sunt total de acord cu dvs, o să încerc să și aplic îndrumările prețioase, oricum gândim la fel și îmi face plăcere acest lucru, cu drag!

[petrut dan]

Domnule Tudor Cicu, vă mulțumesc pentru comentariul amplu și cu trimiteri atât de prețioase, mărturisesc că la fiecare semn pe care îl lăsați mă bucur de legăturile pe care le faceți și mă simt favorizat într-un fel că sunt în pagina mea și că și ceilalți colegi sau simpli amatori de poezie  găsesc un motiv în plus să mă citească! Apreciez prezența și interesul literar și mă bucur mereu când regăsesc în pagină semnul trecerii dvs pe aici, cu respect !

[Tudor Cicu]

Niciodată n-am privit ideatica din reflecțiile cioraniene ale cărții „Despre neajunsul de a te fi născut” ca pe o aluzie la durerea de a-ți  purta corpul fizic pe pământ suportând toate necazurile date de conjurația fatalității. Dar „pentru surâsul unei femei” s-au dus războaie, s-au întâmplat și dureri lăuntrice... și nu știu de ce versul acesta m-a trimis și la scena din Tolstoi, când Natașa află de prezența în aceeași casă a logodnicului ei Andrei Bolkonski, abia într-o seară. Cu o lumânare în mână ea se strecurase prin odăile răniților și ajunsese în camera unde zăcea fostul ei logodnic. Scena reîntâlnirii dintre cei doi eroi e zguduitoare. Am reținut că, la vederea Natașei el zâmbise și-i întinsese mâna. Era cu Evanghelia la căpătâi. O ceruse în ultima vreme, doctorului. În agonia sa, de dinaintea apariției fetei, prințul tocmai și-o imaginase pe Natașa: „nu așa cum și-o închipuia dinainte, adică numai cu farmecul frumuseții ei; îi văzu pentru prima oară și-i înțelese suferința, sentimentele, rușinea și căința”. Ca să nu mai spun că „un vers face prăpăd unde cade” nu-i doar o supoziție, ci o realitate. Câți poeți n-au luat calea eșafodului pentru „un vers”! Poemele tale conduc cititorul și spre „lumea” înregimentată în memoria sa. E ceea ce (oare întâmplător?) transmiți cu fiecare notație „șiret strecurată în poeme”: lași și cititorului să „alunece” în lumea imaginației sale.