awake

[petrut dan]

vineri, prima zi din septembrie

o zi obișnuită în care oamenii nu cred în

paradoxul materiei și al spiritului

 

când ploaia întoarce

la capătul zilei

aud voci pe care nu le înțelegeam până atunci

omizi cu gânduri umane mă ating pe umăr

lasă-ne să ghicim

ești prima dată în parc

 

mi te imaginez udă

într-o pătură din primul război mondial

obișnuiți cu vesela din tablă

cu gustul de aluminiu specific conservelor de fasole,

figurile aspre din tablourile lui Durer

și agentul de adormire

 

te iubesc de parcă aș lua un om de pe stradă și l-aș face bogat

sau i-aș scoate inima și i-aș spune

nu meriți să trăiești până la adânci bătrâneți

 

precum oțelul chirurgical

luna

trece prin pereți de parcă nu ar fi existat

la nașterea celui mai bun om de pe pământ

sau la moartea celui mai bun prieten

 

simt că trebuie să dau vina pe cineva

cunoscut 

de exempu timpul meu prețios

sau

drogul ce-mi ascute urechile precum suflul unei explozii

 

 

lasă-te purtat

plutește

„și dacă pământul pe care îl cauți nu există

Dumnezeu îl va inventa spre a-ți răsplăti îndrăzneala”

 

de parcă ar număra înapoi de la zece doctorul mă întreabă

ce faci toată ziua ca milionar

[petrut dan]

Mulțumesc, Nuța, pentru comentariul tău elegant și elaborat, îmi place tare!) Și m-aș bucura ca unele dintre cuvintele mele să-și găsească un loc la tine, undeva, pentru totdeauna!Noapte liniștită!)

[Nuta Craciun]

Poemele tale nu au doar forță ci și multă orginalitate, atât de multă încât ar fi inutil să cauți să dezlegi sensuri, ele există doar dacă nu le cauți altfel riști să le strici farmecul.

E o spontaneitate aici ca de altfel în toate poemele tale, care cucerește fără să o poți obliga să se plieze pe vreun adevăr de-al tău, căci ești conștient că nu poți ajunge la înălțimea acelor adevăruri dacă ți le-ai tălmăci.

Te lași doar purtat de un discurs poetic care își multiplică neîncetat sensurile și te mulțumești să păstrezi în tine câte ceva din forța sau din fragilitatea unor secvențe care simți că îți rămân acolo pentru totdeauna. 

[petrut dan]

Mulțumesc, 

- domnule Mihai Katin, apreciez interesul și comentariul lăsat!O săptămână cum vă doriți!

- domnule Valeriu Anghel, deosebite observații, de altfel așa cum ne-ați obișnuit, cu respect!

- Nicoleta, mulțumesc și te mai aștept!

- Lisia, îți mulțumesc, mă bucur mereu de semnul lăsat, cu drag!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Frumos. 

[Valeriu Anghel]

Vitalitatea poeticii este dată, în primul rând, de originalitate. Dar nu e de neglijat nici substanța poetică. Felicitări!

[Vasilisia Lazăr]

Nu întotdeauna este nevoie de a livra produsul cu lista de instrucțiuni, deoarece observatorul (aici cititorul) și le poate crea singur. Ai aici o serie de imagini uluitoare, imaginație îți trebuie și un „procesor” destul de performant. :)) 

te iubesc de parcă aș lua un om de pe stradă și l-aș face bogat

sau i-aș scoate inima și i-aș spune

nu meriți să trăiești până la adânci bătrâneți

Versurile acestea te lasă fără aer...

[Mihai Katin]

precum oțelul chirurgical

luna

trece prin pereți de parcă nu ar fi existat

la nașterea celui mai bun om de pe pământ

sau la moartea celui mai bun prieten....si poemul  are  aici  acea  genialitate   gri  din Durer de parca  el ar fi   venit  brusc  sa  converseze sau  sa  declame:

simt că trebuie să dau vina pe cineva

cunoscut

de exemplu timpul meu prețios

sau

drogul ce-mi ascute urechile precum suflul unei explozii...

cu toata  admiratia !