Iertare planetei

[Monica Pester]

Se așază zorii, ce vor vrea s-aducă,

teama mea de Sine sau de viitor ?

Privesc cu tristețe la steaua caducă

și-ți cer ție, Doamne, să-i fiu curator.

Da, sunt curatorul faptelor de mâine,

cu șapca pe-o parte și zâmbet destins

singur manevrez  cuptorul de pâine,

știind că nicicând nu pot fi  învins.

Zorii iar mă ceartă că nu sunt om matur

și nu vad în juru-mi, tot se prăbușește, 

cu gândul încins vreau ca să mă satur

de ùmbra războiului care iată, crește.

Dar voi, dragi poeți, cu gânduĺ la muze,

să scrieți pe rând, testament literar,

ca toată planeta să‐și ceară azi scuze

c-ați pus adevărul mereu pe cântar.

[Vasilisia Lazăr]

Această poezie reflectă o introspecție profundă și o luptă interioară cu timpurile de necunoscut și cu propria identitate. Autoarea se așază la răsărit, simbolizând începutul unui nou ciclu, dar se întreabă dacă frica ei e față de sine sau față de viitor. Privește cu tristețe spre steaua caducă, un simbol al efemerului și al inevitabilului sfârșit, și îi cere lui Dumnezeu să o păzească și să o ghideze. Responsabilitatea de a avea grijă de viitor există, chiar dacă poartă șapca pe o parte și zâmbește cu destindere, semn al unei atitudini ușor nonșalante față de greutăți. Manevrează cuptorul de pâine, simbol al muncii și al supraviețuirii, și afirmă cu încredere că nu poate fi învinsă. Gândul i se îndreaptă către război și umbrele lui, dar și către poeți și creația lor, pe care îi încurajează să scrie testamentul literar, ca toată planeta să își ceară scuze pentru faptul că adevărul a fost mereu sacrificat în fața minciunii sau a convenienței. În ansamblu, poezia este o meditație asupra responsabilității, curajului, identității și adevărului, într-un context de incertitudine și zbucium. Autoarea îndeamnă la sinceritate, la asumarea faptelor și la păstrarea adevărului în fața unei lumi în continuă schimbare.

Poezia suferă de unele aritmii și merită a se reveni asupra ei, fiindcă e păcat de conținut să nu fie pus într-un tipar pe măsură.

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica, un pic mai multă revoltă într-un poem militant, cum spunea Domnul Tudor Cicu. Dacă arma cuvântului ar putea schimba urâţenia omului, pământul chiar arăta ca un RAI. Dar...

 

E pace nouă sub măslini –

Şi oamenii se împuşcă...

 

Azi stăpânesc giganţi felini

Stă omenirea-n cuşcă...

[Monica Pester]

Mulțumesc mult d-le Cicu, îmi sunt de mare folos corecțiile d-voastră. Ĺe voi folosi de îndată.

Cu respect,

[Tudor Cicu]

Un poem militant , cu mesaj și adresă directă întregii planete... dar dacă ați pornit strofa 1 cu (12-11-12... silabe, de ce ultimul vers trebuie să aibă 9 silabe? (era mai curând: „Și-ți cer ție, doamne, să-i fiu curator”, nu-i așa, potrivit ritmului de 11 silabe?) De revenit la fel pe strofa 2 (11-11-10-10 ... rupe alt ritm) la fel strofa 3 (11-9-11-12 e din altă vesificație). Eu aș face o singură corecție la strofa ultimă... (vezi mai jos).  Nu am cum să nu fac aceste observații... fiindcă poemul merită o construcție bună!

 

Dar voi, dragi poeți, cu gândul la muze,

să scrieți pe rând testament literar,

ca toată planeta să-și ceară azi scuze

c-ați pus adevărul mereu pe cântar.