asfințit

[Vasilisia Lazăr]

mergând la culcare

lumina îşi scutură veşmântul

pe creste de colnice

unde încă mai unduie îndurerat

un prezent fără trecut

 

amurgul topeşte în vase arămite

paşii sleiţi de povârnişul zilei

zbor uşor le este izvorul nădejdii

melos de umbre cadenţează

în palme bătătorite tăcerile

 

ierburile îşi descântă una alteia de deochi

luna le seamănă argint în plete

eu mă aşez lângă pomul din faţa casei

şi scrijelesc cu litere amare

soarta mea şi a ta

(reactualizare pentru cine nu a citit)

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

 Frumos, ”Adevăratele povești de dragoste nu se termină niciodată cu adevărat” – Richard Bach

[Mihai Katin]

mergând la culcare

lumina îşi scutură veşmântul... da, uneori somnul este al luminii si noaptea ne este alba, ne este o stare de  permanenta veghe cand un ritual se desfasoara cu sau fara voia noastra:

eu mă aşez lângă pomul din faţa casei

şi scrijelesc cu litere amare

soarta mea şi a ta...

cu toata pretuirea mea!

[Nuta Craciun]

Da, frumos!!

Iau cu mine poemul, mai ales versurile: ”în palme bătătorite tăcerile”... și ”sorțile scrijelite în scoarța copacului.” 

[Gheorghe Pârlea]

Poem care atinge cele mai subtile corzi ale sensibilității receptorului.  Un mirific pastel nocturn, metafore din abundență, originalitate ("amurgul topeşte în vase arămite/ paşii sleiţi de povârnişul zilei", sau... "ierburile îşi descântă una alteia de deochi".

Cu admirație!

[Ada Nemescu]

Izvorul nădejdii, mai apoi descântece într-un areal atât de frumos.

aDa

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc din suflet, Gabi! Mă bucură mult aprecierea ta.

[gabriel cristea]

Un poem fantastic! 

[Vasilisia Lazăr]

Și pe mine m-a vrăjit comentariul tău, Alex. Onorată și încântată. Cu atât mai mult cu cât te știu cam zgârcit în laude. Mulțumesc!

[bolache alexandru]

O poezie superbă, metafore deosebite. Remarc în mod deosebit ultima strofă care m-a vrăjit.