acest trup al meu din care se vede doar inima

[petrut dan]

dacă te întorci la ultimele zile din viața lui lenin

dacă vorbești atât de frumos încât minciuna ta poate deveni

cel mai puternic adevăr

și dacă

în minte nu mai ai loc de sertare

pentru dumnezeu

nimic nu face mai mult decât rugăciunea despre

câte rabdă omul

să fie

om și floare și sare din mare

 

ne vin amintiri cu cei care nu au știut să citească

să înalțe biserici

să creadă

să plece în vacanțe unde ar fi putut întâlni alții ca ei

sau poate atât de civilizați încât nu și-ar fi aruncat planeta

în aer

azi

nu am fi găsit urme de viață

și nu am fi avut de ce să ne inspire teamă

propriile mâini

propriile gânduri și dorințe

iubirea de sine

 

și tu,

dragostea mea faci parte din motivul care mă pune

să-mi aduc aminte să scriu

generațiilor viitoare

deși

cuvintele pentru care îmi iau de la gură

nu încap într-o sticlă

 

[petrut dan]

Ba nu! Hai că azi e ziua noastră! Lenin este important și nu am pornit de la el aiurea, el a scris că „o minciună, dacă e repetată în anumite condiții, devine adevăr”, poate trebuia să fac ca și Gabi, să pun asterix, un critic important mi-a zis: „Petruț, cine te citește pe tine trebuie să aibă cultură nu glumă”, dar eu nu fac caz de asta și nici nu-mi trebuie și știi de ce, uite îți spun un secret, îmi cunosc foarte bine viitorul, pentru că mi-a fost arătat și știu că nu am ce să schimb, de aceea nici nu mă omor, la fel ca James Joyce sau Mark Twain, recunoașterea va fi după moartea mea și cu cât mai târziu, cu atât mai mare! Aici este singurul loc în care am scris despre cărțile mele sau am pomenit de vreun premiu, eu știu că valoarea nu poate rămâne îngropată dar, dacă nu este timpul meu, consum energie degeaba, mai bine iubesc o femeie!)) Și cu asta cred că am răspuns și unei prietene care întreba de ce așa târziu debutul, simplu, pentru că nu este momentul și orice efort nu ar face decât să forțeze un destin hotărât cu mult înainte și al cărui scop îmi scapă pentru moment! Poate ușor spre metafizic răspunsul, dar am vrut să clarific pentru toți colegii, nu numai ptr tine! Dacă am reușit sau nu, nu mai ține de mine, eu doar a trebuit să fiu sincer! Și orice ar spune oricine, cine mă cunoaște poate să spună: sunt un gentleman!)) Cu prietenie!

Nuta: Dan, într-adevăr poezia pe care o scrii tu e foarte complexă, nu prea ai cum să-i dibuiești toate sensurile, toate trimiterile, iar dacă încerci să-i cauți interpretări o lipsești de acel ”ceva” ce nu poate fi analizat pentru că așa cum spui, e nevoie de multă cultură ca să poți răzbate prin desișul de imagini pe care le construiești, iar eu îmi cunosc limitele.  Oricum te citesc  mereu cu aceeași plăcere pentru că  mă fascinează ce scrii dar o să încerc să mă limitez la asta. :)  Spor! 

[Nuta Craciun]

Da, ”nimic nu face mai mult decât rugăciunea” dar atunci ”minciuna ta nu poate fi adevăr!” zic eu.  

În general în poezia ta emotia este disimulată, dacă ai starea necesară o accesezi, dar dacă ești obosit de cotidian, aluneci pe suprafata cuvintelor nepătrunzând în adâncime, și totuși ... unde îți este inima căci eu nu o văd? aici e un zâmbet! 

Adică, disimulezi, asta înțeleg, dar uneori cred că însiști prea mult pe această disimulare și poezia pierde acel ”ceva” ce ar trebui să ajungă la cel care citește, e doar părerea mea, bineînțeles...  pentru că aici, în această poezie m-am pierdut puțin în densitatea imaginilor.   

Sper că nu te superi dacă sugerez o decantare pentru ca textul să aibă o curgere puțin mai armonioasă. Există o abilitate de a crea imagini dar per ansamblu mi-a dat senzatia de amalgam, de stări ezitante între așteptare și realitate. Eu primul vers l-aș elimina, nu i-am găsit rostul lui ”lenin” ... la fel ”generațiilor viitoare”, aș lăsa doar  ”să-mi aduc aminte să scriu”... așa menții cât de cât legătura cu titlu, că doar scrisul de acolo vine, din inimă, fără atâtea divagații care nu doar distrag, ci obosesc, sau poate doar pe mine. 

Nu trebuie să-mi dai dreptate neapărat, sper nici să nu te superi, eu doar mă străduiesc să explic cum ajunge la mine poezia și cum o văd eu. În general îmi place acest stil al tău dar uneori parcă e prea sufocat lirismul... o spun cu gânduri bune!