În seara asta

[Monica Pester]

E seara mea, când bate orologiul

Și vânturile-ar vrea să se oprească,

când glezna crudă și-a găsit refugiul

lăsându-și umbra să se odihnească,

În seara mea se-ntorc pe rând acasă,

desperecheate, roiuri mari de stele.

Niciunuia din voi nu vă mai pasă

cum orbu-și poartă lanțurile grele,

iar frigul îi pătrunde-adânc în oase, 

zdrobind în sânge noile cristale.

Doar ceața așternută peste case

mai desenează flori artizanale.

Mă-ntreb atunci, eternă crisalidă,

de ce să-mi nasc iar visele uitate,

în lumea voastră, gata să ucidă 

tăcute sensuri, adâncind stigmate?

[Monica Pester]

Cu toată recunoștința mulțumesc mult pentru aprecierile sincere, dlui Stanescu, d-nei Gabriela Botici, distinsului Mihai Katin si dragei mele Lisia. Am schimbat oarecum 

versurile...

[Mihai Katin]

În seara mea se-ntorc pe rând acasă,

desperecheate, roiuri mari de stele.

Niciunuia din voi nu vă mai pasă

cum orbu-și poartă lanțurile grele,....ma  opresc  la  acest  moment  post  romantic,probabil   fiecare  avem  o  seara  a noastra  dar  oare  cand  este/....cine  sa stie? cine  sa inteleaga?....

[Monica Pester]

Încercări. 

[Vasilisia Lazăr]

Da, finalul e neclar, ultimul vers chiar nu are logică în legătură cu cele trei din aceeași strofă. Și mai e ceva, aș fi preferat ca a treia strofă să fie și ea de sine stătătoare. 

O poezie plăcută, ideea e bună, dar mai trebuie puțin umblat la ea. 

Și iarăși semnul întrebării plutește în aer. E chiar așa de greu să fie lipite semnele de punctuație de cuvânt? Au fost membri (și nu puțini) cărora dacă le semnalam o greșeală, a doua oară n-o mai repetau. La tine, am spus acest lucru de nenumărate ori, dar greșeala continuă să persiste și în texte, și în comentarii. Păcat!

[BOTICI GABRIELA]

Foarte frumos poem. Felicitări!

[Stanescu Valentin]

Introducerea anterioară trebuie citită astfel:

Doamnă Monica Pester, când seara se aşterne pe-altă seară se-nchide între ele-o zi nebună rememorate trăiri se-adună iar visele se sting în fum de ceară...

[Stanescu Valentin]

Doamnă Monica, când seara se aşterne pe-altă seară se-nchide între ele-o zi nebună

rememorate trăiri se-adună iar visele se sting în fum de ceară...

 

                                                   seara coboară

                                                         braţele moi

                                                              plapumă

                                                                    peste

                                                                       noi

 

                                                                            seara coboară

                                                                            alt văl închis

                                                                            peste al

                                                                            lumii

                                                                            vis...

[Monica Pester]

Umbra noastră suntem chiar noi.

Și avem nevoie de odihnă. 

Mulțumesc mult, Denisa!

[Denisa Curea-Popa]

N-am știut că și umbra are nevoie de odihnă...

Cu drag am citit