Rimbaudiană

[gabriel cristea]

Hălăduim de trei decenii și ceva
prin strâmtele tranșee ale urii,
și-n depărtări se-aud, ca un pendul,
bătăi de tobe obosite.

Am obosit cumplit de-atâtea lungi războaie,
ne cresc prin măștile de gaze colți
și sârmele ghimpate vestonul ni-l străpung.

La câțiva stânjeni de-astă lume,
c-o fragedă culoare de smarald,

unduitoare ierburi stau la pândă,
parcă șoptindu-ne uitate versuri de Rimbaud:
,,N-oi scoate nicio vorbă, nu voi gândi nimica,
Doar veșnica iubire în suflet îmi va sta”*...

Cum se aude, Doamne,
foșnirea ierbii prin casca de oțel,
de pare-o veșnicie clipa;
Și-apoi, hălăduim din nou spre zările incerte,
prin strâmtele tranșee cu noroi,
pândind un loc sorin,
pentru-a simți cum iarba ne recită
uitate versuri de Rimbaud.

Notă* - versuri din poezia ,,Trăire" de Arthur Rimbaud.

[Grig Salvan]

Cât de ascuțită critică a unor decenii de confuzie și rătăcire, de junglă socială și jefuire, de speranțe vane și deziluzii. Un război surd și absurd ce pare că nu se mai sfârșește. Superb „exordium abrupto”:

„Hălăduim de trei decenii și ceva

prin strâmtele tranșee ale urii”

Cât de acut resimțim „gheara” acestor două versuri!

Iarba e ca un decor perpetuu pentru pașii noștri, e personaj principal de la început până la sfârșit, iar versurile:

„Cum se aude, Doamne,

foșnirea ierbii prin casca de oțel”

m-au făcut să-mi închipui senzația aceasta de parcă trăiam sub casca de oțel, pe un front absurd și sumbru.

[Mihai Katin]

războiul  este  consecința  stărilor  de ura  și   prostie care  într-o  aliniere  planetara  declanșează  mașinăria măcelului ,de mii  de ani  sunt  măceluri  pentru  ca  aceasta odioasa mașinărie  sociala  își  are  geniile ei  tarate ce au   menținut-o   cu  o  atroce  nebunie  în funcțiune...

cu multa admirație!

[Stanescu Valentin]

Gabriel, versul tău se simte de departe. Este inconfunbabil. Tema aleasă cu grijă ne duce spre o frică domolită de gând care ne arată răul spre a da valoare binelui şi a ne înălţa pe culmile lui. Voi face şi mai mult bine!

[Ada Nemescu]

Melancolice stări, dar admirabil exprimate! aDa