Când te citesc pe datorie

[Maria Mitea]

Pădurile roșii înverzesc în Cernobîl,

iar ochii unui oarecare pompier Pravnik 

din căprui și-au schimbat culoarea-n albastru

(așa spun ăștea la știri)

  încă nu am murit să mă nasc la fața locului,

dar 

nu pot să nu mă gândesc la ochii pompierului Pravnik - 

când te trăiesc pe datorie - Doamne - 

singurul strigăt

se naște numai în clipa când învăț să respir 

cu-mprumut de lumină 

 mă porți pe palmele-ți mâncate de molii, 

dar câtă lumină poate trece și printr-o gaură astupată de altă gaură,

câtă lumină e lumină? 

și câtă durere e durere? - când liniștea e pruncul beznei - flămânde -

un ghem de umbre

zămislești

                   oase din spuma laptelui cald - Doamne - ești mare sculptor, 

îmi ceri să zbor, pe când

aripile le-ai dat gratis îngerilor, -  mie,

mi-ai pus coadă

să mă poți săruta pe fruntea de mormoloc, când m-alinți

cu singura jucărie -  întunericul din burta mamei, 

ne faci complici

                            să luăm Amin-te că pământul se poate descurca,

se poate descurca

 chiar foarte bine

și fără noi