Nopţile încep

[Mihai Katin]

Nopţile încep să aibă foşniri de mătase,

Moartea vinde trandafiri şi maci de argint

A sosit primul vânt din Sahara!

Vine vara!

Bat gongul de lună orbii

Să li se deschidă spre dragoste şi pace,

Sau măcar să simtă pielea femeii

Arzând asemeni iasomiei...

Nopţile se albesc de atâtea stele

Ce ne cad printre vorbe, ne minţim tăcerea

Cu surâsul unui noapte bună

Şi plonjăm în visele lui Mai, lui Iunie ori Iulie

Lilieci avizi

De infinitul curb al periferiei ne fură umbrele,

Nopţile încep să aibă foşniri de cositor

În matriţa iubirii turnat subţire,

Scurs pe buzele roase de cât nesărut au îndurat...

Vine vara, moartea ne lipeşte greierii pe obraz

Şi ne vrea

Cosaşi noctambuli sau

Pe unii doar verdele iarbă...

 

[Stanescu Valentin]

Miezul verii mustind de metafore incandescente ca şi unda caniculară: ’’ Bat gongul de lună orbii’’, ’’ pielea femeii Arzând asemeni iasomiei...‚’’ Lilieci avizi De infinitul curb al periferiei ne fură umbrele’’ şi câte şi mai câte. Plonjează liliecii, ciuful trage semnalul de oră exactă, greierii de destupă urechile... Într-adevăr încep nopţile de miez de vară. Felicitări Mihai!

[Grig Salvan]

Poem de „miezul verii”, cu nopțile sale incandescente și „foșnitoare”. parcă aud foșnetul acesta „de mătase” ca foșnetul mărilor, sau al pădurilor tropicale, păsările de noapte cu țipetele lor și insectele izbindu-se de pielea noastră arzândă. Un poem palpitând de vitalitatea crugului verii, dar și de presimțirea morții.