Cântec amar

[BOTICI GABRIELA]

 Se frâng trandafirii-n grădină, căci bruma, încet, îi ucide

cu ultima-i șoaptă, haină, se-mbracă în versuri perfide.

Se scutură clipa de viață ca frunza de ramul cuminte
și timpul, cu pasul de gheață, își scrie sfârșitul în cvinte.

 

Și cântecul stins de vioară chiar vântul îl poartă-n năpastă,

natura se duce să moară, amurgul dă ora nefastă.

Se-mbracă și cerul în ceață, cu ochii de plumb și de noapte,
și-i scris, în nescrisa-i povață, că rupe și fructe necoapte.

 

Și plouă cu aur în zare, dar cerne subtil și căderea,
și toamna, cu cântece-amare, împarte tăcerea, durerea.

Un zâmbet de soare se stinge pe fruntea pământului rece,
o lacrimă cade din sânge, căci vara prea repede trece.

 

Cu palmele tale senine acoperă-mi ochii în iarnă

să nu simt durerea cum vine, cum anii încet îi răstoarnă.

Și poartă-mă-n brațe o noapte, când iarna îmi stinge lumina

s-adorm printre vise și șoapte. În mine, Tu ești rădăcina.

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc din suflet!

Duminică binecuvântată vă doresc!

[Mihai Katin]

Cu palmele tale senine acoperă-mi ochii în iarnă

să nu simt durerea cum vine, cum anii încet îi răstoarnă.

Și poartă-mă-n brațe o noapte, când iarna îmi stinge lumina

s-adorm printre vise și șoapte. În mine, Tu ești rădăcina.  acest catren este parte  din acea lirica  de maxima  intensitate  ce nu poate fi simțită  iar apoi  scrisa decât  în anumite momente și în anumite stări ale  celei ce poate  sa ne spună atât de  frumos încât  orbi de am fi  ne-ar bucura lumina cuvintelor:

Și plouă cu aur în zare, dar cerne subtil și căderea,
și toamna, cu cântece-amare, împarte tăcerea, durerea.