vine panicată ambulanța gri -
îngerul de pază sună la urgență -
este cam târziu pentru-a mă feri,
pentru a mai cere încă-o indulgență.
iar îmi face ritmul inimii scenete;
o să mă aleg c-un transplant de bezne,
o să fiu fantoma altor operete:
cea cu ciocu' mic și cu joc de glezne.
o să salt pe garduri, o să scriu pe zid,
voi sfida balansul ținerii de minte
și c-un gest dramatic o să mă închid
într-o lungă vară, lungă și fierbinte...
dar în seara asta, într-un mod cam straniu,
o să urc spre tine, c-un picior schilod,
că-am deschis în suflet mină de uraniu
și-am pierdut pe trepte porția de iod.
Adaugă un comentariu
Sunteți inepuizabil, într-un stil în care umorul și ironia își dau mâna pentru a ne aduce pe Însemne poezie adevărată!
Stilul persiflant și autopersiflant, ironic și autoironic ce definește autorul, îl regăsesc și în acest poem proaspăt, bine scris, cu expresii originale și inflexiuni moderne ale limbajului și tonului spunerii lirice.
Un poem proaspăt, inteligent și rafinat, scris în stilul deja consacrat, un poem viu care transmite o stare de bine lectorului. Minunat!
Poetul își acceptă condiția umană cu sufletul deschis. Frumos.
Un poem foarte bine scris, cu inflexiuni pe alocuri topârceniene, dar păstrându-și personalitatea/originalitatea, de ceva timp nu am mai citit un poem care să-mi dea o stare așa de bună, cu stimă!
dar în seara asta, într-un mod cam straniu,
o să urc spre tine, c-un picior schilod,
că-am deschis în suflet mină de uraniu
și-am pierdut pe trepte porția de iod. un final deosebit de interesant atat in jocul rimelor cat si in iunspiratia care curge febril inca din prima strofa:
vine panicată ambulanța gri -
îngerul de pază sună la urgență -
este cam târziu pentru-a mă feri,
pentru a mai cere încă-o indulgență. este acea poezie pozitiva , care aduce optimismul necesar trecerii prin vremuri care vin!....
Un titlu ca un joc de dicție, dar cu înțeles. Mai apoi, un alt joc - ludic -
*
o să salt pe garduri, o să scriu pe zid,
voi sfida balansul ținerii de minte
și c-un gest dramatic o să mă închid
într-o lungă vară, lungă și fierbinte...*
Finalul, apoteotic, îmi confirmă tot ce am simțit... viața este un joc frumos, în ciuda greutăților.
aDa
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE