nu prea cunosc a lumii taină

mi-ar trebui în amanet să las

atâţia ani

să-i dezgolesc puţin

întunecata haină

să-ntrezăresc sub ea un ocean

şi tot mă-ntreb

de-o fi să-i spintec faima

în adândimea necuprinsului măreţ

o fi vreo cale

să vă dărui ploaia

lăsând toţi anii

amanet?

Mick Lorem (Pur Negru #3#)

drept cine-o să mă chemi

când negru va veni

tot timpul peste tine

tributul său să-și ia

o să mă chemi c-un nume?

vei aminti valsând cu epilogul

pe-al urmelor obscure șerpuit

cum ai uitat pecetluit cu taine

suspin de suflet

în iubire ghemuit

drept cine-o să mă chemi

îmi vei rosti culoarea?

împodobită

sumbră

doar cu ciori

ea peste ani cu umbre

mi-a potcovit lumina

pe soare să-ți…

oglinda sa

străină faţă

nebun ascunde-n ea

el cere moarte

altul viaţă

pentru păcat să-i dea



în vene-i fierbe sânge

durerea sa ia foc

iar inima-i se frânge

de nu-şi găseşte loc…

trăind în capul meu mă infectezi
la fel cum încolțește

vâscul din stejar
și frica mă condamnă când te-alung
să pierd

întruna universul
cu toate locurile verzi
în care noi prizonieri
culegem timpul
să-naripăm cu foame ritmul 

unei voci șoptind
că sunt doar eu aici
și tu

Mick Lorem (Senzație #9#)

strigăt de pian

pe clape lacrimi oarbe

plânge an de an

reci trăiri absoarbe

strune-n vers adie

sunetul ecou respinge

adâncită melodie

până-n suflet mă atinge

...

note moi

deviază-n amintire

stropi de viaţă-n vânt desprins

nesfârşită gălăgie

prin priviri

m-ai aprins

m-ai atras în plasa-ţi vie

m-ai atins

m-ai cuprins

ai trezit un foc prea stins…