În fiecare dimineață

zenitul rumegă tainele nopții

sulițe moi se răsfrâng printre ramuri

îmblânzind frigul din oase.

Ai pus de cafea

tovarășul meu de o viață,

ibricul din cupru bolborosește,

eu am desprăfuit ceștile din porțelan

de acum patru decenii.

Le păstram pentru urmași

îmi spun ochii tăi.

Care urmași, te intreb,

tu ce ai primit de la înaintașii

atât de săraci

că nici palma aceea de…

Cândva

învârteai un țiclin

ca pe un condei

în scoarța de nuc încrustând

trandafiri albi cu margini de fum.

Îți prinseseși pe degete brățară de aur

să-ți potolești foamea

să-ți ostoiești setea.

Cămăși dantelate

se mulau grațios

pe trup de silfidă.

Nu puteai opri zborul clipei

toanele vântului nu reușeau să te frângă

și nopțile

cei mai buni sfetnici

risipind osteneli.

 ...

Ți-au…

Prinse în reverii cu luciri senine

siluete svelte, pași de trandafir

vor deschide poarta clipei care vine

degustând aroma boabelor de mir.

Sprint de curcubee pe-a zilei fereastră 

între așternuturi, vise de smarald

lunecând din harpă odiseea noastră

în lan de lavandă veneai să te scald.

Pașii noștri liberi fost-au  împreună

sub arșița verii, prin aprigi ninsori 

multe albe zile, nopțile cu lună,

epopei senine-n…

Genunchiul smerit în palma iubirii

din căușul clipei bob de mir m-alintă

buruiana piere în tăceri senine,

herbul unui azi

poarta unui mâine.

Prind senin în plete între primăveri

cu îngăduință gust aroma verii

poala Toamnei varsă rodul pârguit

brațul lung al iernii alb filigran cerne,

peste-acestea toate

stelele aprind

veșnicii mărunte.

Pentru-aceste daruri ofrandă înalț

suflului divin și celor ce încă…

Și cine spune că-s bătrân?

Mi-s anii mulți dulce povară

am prețuit ce-a fost mai bun

și nu m-am făcut de ocară.

Visam cândva un zbor mai lin

și-atâtea aripi mi-au fost frânte

îngeri smoliți au scris cu spin

și mi-au ucis icoane sfinte.

Mi-a fost greu și ușor mi-a fost

n-am plâns în pumnii strânși de foame

din truda palmei rod am stors

n-am cerut mult printre sudalme.

Că n-am primit același gând …

 Mulțumesc, Doamne! 

 Ochii mei încă pot mângâia

 darul primăvăratic  

 în crepetul zilei  plesnesc mugurii cruzi

 sub bolți azurii păsările se-nvoltă  

 când noaptea amorțită 

 se stinge-n hățișul luminii.

 

 Drumețule 

 auzi suspinul brazdei sub plug

 cum geme firul ierbii

 murmur de gâze îngânând

 și-acel bătrân gârbovit 

 ce își întinde trup ostenit

 sub primele raze?

 

 Poți înțelege …

 Cu fețele sparte de hoții și gâlme

 voi cântați prohodul pietrelor căzute

 însă nu veți frânge neam de neamul vostru

 neînfricat zborul ciutelor de munte.

 

 Ați ciuntit pădurea cu frunți seculare

 și copiii noștri slugi sunt la străini

 pe pământul vetrei ce-a rodit cu trudă

 au rămas ruine și prea mulți ciulini .

 

 Și-mi veniți cu legea s-acoperiți mască 

  de păgân cu suflet vândut pe doi lei

 mai aveți oleacă…

 Azi nu mai deschid porți ruginite 

 o punte zdrobită cu lacrimi tivind,

 din stoluri de gânduri 

 cresc macii uitării

 din visele șterse

 fulgi de păpădii.

 

 Zadarnic mă cauți, nu mai exist

 în conul de umbră strâng clipe tihnite,

 ca bobul de rouă

 rătăcit pe o frunză

 aștept să înflorească

 acelaș cais .

 

 Odgonul tăcerii în urma-ți nu calcă,

 și dacă te lepezi de clipele scurse

 sângele crud…