Luciferi ce în falcă își poartă copii
îmi cântă în gânduri viziuni deșirate,
pierdut-am toți morții, pierzându-mi și vii,
Golgota mi-e soră și Crucea mi-e frate.
Valuri de spumă născute-n pucioasă
mă-nvăluie-n mirul dospit în pahar.
Jumulesc trei îngeri ce-mi cântă la masă
să-mi umflu perna mustind de amar.
Prin umbre, în gol, clipesc tot mai rar
ascultând Demonul ce-n suflet rostește:
Mai ai un colț de gând prin buzunar
să…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la August 10, 2015 la 9:54pm —
3 Comentarii
Îngeri albaștri cu chipuri slavone
culeg note mute din gându-mi bemol,
cazemate uitate de glasuri cazone
duhnesc peste ceruri ce sună a gol.
Murit-a azi Moartea uitată-n sicriu,
Nimicul învie cu stimă de sine.
O mască-mi e gândul de zici că sunt viu,
tot iadul îl port în gândul de tine.
Din trupul de carne transpir lacrimi dulci,
pătând cu cenușă o lume abstractă.
Zdrobite cearceafuri - n-ai cum să te culci,
doar…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Iulie 31, 2015 la 10:01am —
4 Comentarii
Mă ascund uneori în umbra-mi călâie
când mrejele dragostei mustesc peste pași,
din brațe-mi cresc aripi, ca ramuri, o mie,
sub frunze nasc fauni cântând, pătimași.
Mă-ncearcă iubirea prin cântec și muget
croind curcubee din propriul senin.
Țintuit peste iarbă, sub arbori de cuget,
privirea de nouri, înalt, mi-o anin.
Alerg ca și roua sub raza de soare
de pasul leoacei prin tufe întins,
sfâșierea cea dulce mă-mbracă în…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Iulie 10, 2015 la 1:09am —
3 Comentarii
Dacă dragostea ar avea un sunet
ar fi sunetul zâmbetului tău
furișându-se din priviri în gânduri
ca să erupă din vârful degetelor
sub îmbrățișarea nopții.
Dacă dragostea ar avea o culoare
din umbra ei s-ar naște curcubeul,
iar în diminețile pline de rouă
se vor condensa pe bolta nuanței
toate petalele de boboc îndrăgostit.
Dacă dragostea ar avea o formă
ar avea forma îmbrățișării tale…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Iulie 3, 2015 la 9:32am —
4 Comentarii
Eu adunat sunt unul.
Tu întreagă ești una.
Amândoi alăturați suntem doi
dar întregiți suntem tot unul.
Dar dacă un pumnal de Damasc
ne-ar tăia în două
printr-o tăiere bruscă,
perfectă,
sângerândă,
vom afla împărțirea la doi.
Împărțiți amândoi vom fi iar însumați în unu
și fiecare mai puțin
decât mine,
decât tine,
decât ieri.
Adăugat de Florea Dan la Iunie 6, 2015 la 1:34pm —
3 Comentarii
Solzii aurii de rouă clipocesc în zori amnare
razelor. Vertij în boltă -
Orion îți dă chemare.
Ceasul întâlnirii noastre înfierat e drept proscris,
tulburat alung secunda
înspre sudul interzis.
Ne cunoaștem după verde și în setea dintre noi.
Ființă ești aievea mie -
corp de umbră-n gând vioi.
Te rănesc cu răgușirea-mi, mă învingi cu un sărut.
Tu te afli-n toată lumea,
eu în cântul unui cuc.
Adăugat de Florea Dan la Iunie 3, 2015 la 10:37am —
5 Comentarii
Ca stropi de ploaie licărește luna
și-mbracă-n raze umbre neaflate.
Eternitatea nopții își freamătă cununa
din laurii molateci,
pe tâmple înstelate.
Ceruri întregi născute-n lacrimi aburinde
veghează vise-nfiripate de-ntunecații corbi.
Știma pădurii în suflet ne cuprinde
ghidându-ne în pașii
șovăitori și orbi.
Dumbrăvile ne cheamă cu scoarța-nmugurindă
sub laptele zeiței țesut peste eter,
izvorul răcorește cu…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Mai 18, 2015 la 5:12pm —
4 Comentarii
Rupeți foile ce doinesc cuvântul prin versuri.
Uscați fragmentele rupte în căldura solară a privirii
și măcinați în creuzetul gândirii până totul e fin
aidoma prafului de fluturi.
Presărați praful peste tutun și rulați.
Aprindeti cu grijă și inhalați adânc.
Expirați.
Citiți în fumul expirat forma
iar în fumul inhalat vâltoarea.
Citiți în raza ce străpunge forma – sensul
iar în tusea vâltorii – convulsia sentimentului.
A…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Mai 11, 2015 la 6:28pm —
6 Comentarii
În noaptea lungă, înnourată,
smolită pe sub ochii aştrilor străvechi
domnia lui Orfeu se-ntinde
și-n cântul tău
reverberează visul.
Mă aştern tiptil în glasu-ţi dulce,
înamorat
precum e Pan
de sursurul primăvăratic,
când iarba înfloreşte-n palme
şi-n mândrii vașnici ghiocei
Lazăr înmugureşte.
Din zorii tăi scăpaţi de iarnă
se scurg penumbre
peste reavănul pământ,
strivit de sfânta necălcare.…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Mai 4, 2015 la 10:30am —
3 Comentarii
Din fiecare crucificare
singurele lucruri reale ce au mai rămas sunt doar cuiele.
Toate celelalte sunt topite în negura istoriei nescrise,
sufletele crucificate s-au transformat în hălci de carne atârnânde,
hălcile de carne s-au transformat în numere înscrise,
numerele s-au transformat în litere înșirate pe papirus,
literele s-au transformat în substantive și verbe,
substantivele și verbele s-au transformat în cerneală prăfuită
ascunsă în…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Aprilie 16, 2015 la 10:47am —
8 Comentarii
Te arunc mereu în umbre
fugărindu-te din gânduri,
sufletul îmi face tumbe
și-n papirus rânduri, rânduri.
Printre cioburi și crâmpeie
torc clipe de altădată,
timpu-n nori rupe fușteie
pentru scară neumblată.
Inima în sihăstrie
sparge piatră în doline,
ochii văd ce nu-i să fie
când renasc pe mine-n mine.
Cu minciuni de primăvară
îngeri năpârlesc pe boltă,
luna cântă-n zori de seară
dans de rouă prin…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Aprilie 9, 2015 la 6:37pm —
3 Comentarii
Daemonul îmi scrâşni la ureche:
- Eşti orb, mereu orb!
Oricât ţi-aş arăta adevărul refuzi să îl vezi!
- Demonstrează-mi! am strigat
şi am întins mâinile cerşind
spre nicăieri.
- Uită-te în spate! Eşti orb de în faţă!
Uită-te în faţă! Eşti orb de în spate!
Uită-te în pământ! Eşti orb de în cer!
Uită-te în cer! Eşti orb de în pământ!
Uită-te în tine! Eşti orb de în tine!
Şi am şezut şi am plâns orbeşte.
Adăugat de Florea Dan la Aprilie 4, 2015 la 9:20pm —
4 Comentarii
Am alergat de-a lungul razei răsfrânte,
împiedecându-mă de zâmbetul tău,
să ajung lacrima ce se furişa
de-a latul sufletului meu.
Am prins lacrima pe vârful genei,
în clipa suspendată de dinaintea zborului
şi i-am sfâşiat pielea cu dinţii,
înfingându-mă năpraznic în coastele ei.
Am taiat o felie aburindă
şi am privit-o la microscop.
Am văzut curcubeul legat într-însa,
înmiresmat cu flori de primăvară şi…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Aprilie 2, 2015 la 4:30pm —
4 Comentarii
Aș vrea să fiu pictor de suflete.
Să pot surprinde sub fiecare tușă
adâncimea astrală
din irisul căprui,
purtător dezghețat de privire ghidușă.
Oh, cum aș încresta pe pânza întinsă
strivirea de raze
în lungile gene,
să pot închega în rame măiestre
ferestre de suflet
deschise alene.
Penel va fi buza-mi cea roșă de tine
și ca orice pictor nedarnic,
trufaș,
folosi-voi doar pânza cea dalbă din fire!
Pe ea voi picta…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Martie 30, 2015 la 9:00am —
6 Comentarii
Gândul de dragoste şi dor
ţâşneşte-n cerul plumburiu,
se îmbracă în pene legate cu lacrimi nescurse
şi devine înger,
zburând în pustiu.
Sub fiecare piatră din deşert se-arată un zeu
ce-şi murmură fără oprire ritul.
Hrănesc altarul lor cu ură,
acum şi mereu,
în numele a tot ceea ce sunt:
Neisprăvitul!
Schimb zei în fiecare zi,
cu fiecare piatră ce mi-e pernă.
Asiduu negociez secunde sângerii
când zac tăcut cu…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Martie 26, 2015 la 9:30am —
5 Comentarii
Am scrijelit pe cerul gurii mele gustul buzelor tale.
Dinții erau străjeri falnici,
reverberând în smalțul lor oglindirea gustului tău.
Și gura mea era plină de tine.
Am scrijelit pe cerul coastelor mele gustul îmbrățișării tale.
Inima tresălta în fiecare dimineață
trezindu-se mângâiată de razele scrijeliturilor.
Și pieptul meu era plin de lumina îmbrățișării tale.
*
Am scrijelit pe cerul fiecărui înger vocala ta.
Am…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Martie 19, 2015 la 3:30pm —
4 Comentarii
Mi-ai apărut în cale ca o primă rază de soare
ce anunță răsăritul,
așa de curată,
de pură,
dezbrăcată de haina întunericului.
Țâșnind din tăcerea ascunsă-n stele
mi-ai legat pasul cu sfoară din ghemul Ariadnei,
țintuindu-mă locului și
răsădindu-mă în primul strat de ghiocei
înveliți în zăpezile albastre ale întunecatului nord.
Culegându-mă,
am găsit alcovul ascuns în căușul palmei tale.
Chemarea caldă a celor o mie de sori…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Martie 12, 2015 la 9:54pm —
4 Comentarii
Închide-mi poarta privirii mele,
zăvorește-o adânc,
încât lumina șovăielnică a apusului de soare
să nu ajungă sărutari la stele,
în roșu, viu pământ.
În clipa furată din tot apusul meu,
fii răsărit născut din înzidirea de lumină-n lut,
anină-ți tu pașii de pietre în noapte
departe de calea ghidului mut.
Ferește-ți ochii de lumina prea dulce a stelelor albastre,
în hedonism te vor chema să-ți zăbovești tu…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Martie 9, 2015 la 8:28pm —
3 Comentarii
O umbră plus o altă umbră
au suma în aceași umbră.
Crepuscul plin, lumină sumbră,
împarte corp - unică umbră -
în mii de voaluri tremurate,
născând sclipiri învolburate
pe chipul cristalin al nopții,
reverberând cutuma morții.
Umbra de zbor primăvăratic
cuprinde cerul de jăratic
arzând toți îngerii prin pene
în pragul nopții. Se așterne
o sfară grea, prevestitoare,
ce geruri goale, pe tăpșane,…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Martie 6, 2015 la 2:12pm —
5 Comentarii
Urma gândului tău o răsfrâng mângâiată,
desenând cerc vicios
pe nisipul plin
de globurile clipelor de altădată.
Cercul îl îmbăiez în lumina de sărut,
lumină extrasă cu forţa
din felinarul imaginii tale
încastrate în coastele mele,
până extrag viciul din forma-i adâncă de hău,
dezvăluind lumii perfecţiunea cercului dezbărat.
Cercul dezviciat îl voi pluti în calea zborului,
cu pene smulse din sufletul îngerilor
îmbrăcând…
Continuare
Adăugat de Florea Dan la Martie 4, 2015 la 5:30pm —
2 Comentarii