Dacă lacrima ar fi fost prima şi nu cuvântul,

de-ar fi ştiut să zboare, să-şi facă blând cărare printre sânii feciorelnici,

precum râul printre stânci,

Dacă ar fi învăţat să coboare, ca şi acesta, pe pieptul tare şi s-ar fi revărsat până în adâncul lui...

De şi-ar păstra ecoul vreme îndelungată, precum cuvintele care mai ţipă şi după ce tac.

Dacă în loc de frunte, aş fi aşezat-o pe pieptul tău,

n-ar mai fi crescut acolo un copac de să nu mai ştii…

Ni s-a şters contractul, încă n-am uitat,

Îmi aduc aminte că l-ai încălcat.

Doar o semnătură se mai vede vag,

O privesc zâmbind, cu acelaşi drag.

Dacă, totuşi, timpul nu ne-ar fi trădat,

Azi ai face totul cum te-ai obligat,

Aş închide uşa şi-aş ascunde cheia,

Aş lăsa cu tine, astăzi, doar femeia.

Dacă domnişoara va dori şi ea,

Vom vedea, desigur, ne vom descurca...

Cum trecură anii... ai avut…

Te-am aşteptat o vreme la cafea,

Am tot băut câte puţin din ea,

Pe fundul ceştii să-mi citesc destinul,

În zaţul ei să mi se-nece chinul.

Şi-am pus în fiecare zi o nouă cană

Până cafeaua mi-a devenit rană

Şi a-nceput şi zahărul a plânge,

Cafeaua s-a schimbat în sânge.

Pun două ceşti pe masă, însă goale

N-aş vrea cafeaua morţii să mi-i scoale,

Abia ce-au adormit tristeţi uitate,

Să nu vii la cafea…

Iubeşte-mă în gând, ca altădată

Şi lasă-mă acolo câteodată,

Când stelele la vise te mai cheamă,

Să pot să îţi şoptesc: "nu-ţi fie teamă".

Iubeşte-mă în taină, de parcă n-am fi doi,

C-aşa ne-a fost iubirea-ntotdeauna,

Mai multe veşnicii şi nu doar una,

Ascunsă de oricine, ascunsă şi de noi.

Iubeşte-mă departe, aşa cum m-ai iubit,

Să nu se poată şti şi nici afla,

Căci vom greşi, aşa cum am…

Oglinda, ea e vinovată

că nu ţi-a spus ce dor purta o fată,

ce lacrimă-n privirea aplecată,

oglinda, ea e vinovată.

Oglinda doar, în ea stătea povestea,

tot ea îmi aducea atunci şi vestea,

din ea sunt rândurile acestea,

oglinda doar, în ea stătea povestea.

Oglinda, de aceea-i spartă,

ea ne-a ascuns iubirea, of, ce artă,

iar cioburile ei nu ne mai iartă,

oglinda, de aceea-i…

E august şi mi-e dor de tine,

ca lanului de grâu să fie pâine.

Dospeşte doru-n mine, e maia

Miroase, blând,  a ploaie şi-a vis, pe undeva...

E stranie iubirea şi plină de culoare,

E august, iarăşi, uite, şi încă mă mai doare.

Şi nu mai am paleta,

iar pensula-i uscată,

Azi te-aş picta pe gânduri,

mai mult ca niciodată...

Lipseşte, însă, albul

Şi ţi-aş picta ninsoare,

Se naşte-n mine verbul,

Dar tot în…

Când mă gândesc la tine se mai rupe

din cerul meu o trecătoare ploaie

şi visele de  noaptea mea cernute,

cu visul scurt trăit, pornesc războaie.

Când mă gândesc la tine mă mai prinde

un fâlfâit de aripi curajoase

şi visurile zilelor trecute

pictează zboruri în culori frumoase.

Când mă gândesc la tine-ntinereşte

şi sufletul şi trupul obosit,

mi se întorc acasă fericite

durerile pe care le-am…

N-ai, Doamne, tu, atâta grâu

Să speli păcatele, prin râu,

Să cureţi sufletul bolnav

Ce-i dornic să-ţi devină sclav.

Nici lacrimi n-ai, aşa de grele

Cum sunt  azi  lacrimile mele,

Nici mâini nu ai să ştergi cu ele,

De dragul meu, a lui durere...

Oricare-ar fi, de orice fel,

S-o vindeci,  să îţi fie ţel.

Şi-apoi, din cât îţi mai rămâne,

Să vindeci nopţile din mine.

Cântec fără portativ,

Mi-ai prins visele în tiv,

Le-am spălat că n-am ştiut

Şi pe toate le-ai pierdut.

Pe-ale mele ţi le-aş da,

Ştiu că nu îţi vor plăcea.

Fără vise eşti sfârşit

Nici…

Mi te-nchipuiam, adesea, construind o lume nouă

În care să ştergem timpul ce-mpărţise-o viaţă-n două.

Te visam, în nopţi pierdute, ca pe-un ţărm la care fug,

Doar îmi aprindeam, nebuna, flăcările unui rug.

Şi am ars, cum nimeni alta, pân-am devenit doar scrum,

Tot te mai visam în noapte, încă o mai fac şi-acum...

În zadar te-am şters din toate filele din calendar,

Că-mi rămâne numai anul ce mi l-ai adus în dar...

Încă…

Cum s-au scurs oare fire de nisip

Pe veşnicia mea neînţeleasă?

Doar întrebam, nu vezi că nu mai ţip?

Nici nu-mi răspunde, astăzi nu-mi mai pasă.

Cum ţi s-a scurs din ochi pământul tot

Şi a rămas pustiu ca-ntr-o Sahară?

Să nu-mi răspunzi, am luat nisip un lot

Şi ţi-am lăsat pe tâmple sare-amară.

Cum te-am iubit? Că astăzi nu mai ştiu

Şi tu cum m-ai iubit din oră-n oră?

Ne-am dus doi orbi de mână în…

E ultimul meu august pe retină

Apoi îl şterg de tot din calendar

Şi fiecare an care-o să vină,

Va fi fără de august, ca un dar.

Şi am să uit că lunile-s mai multe,

Şi-am să mă mint că doar atât au fost,

Şi am să fug de cine vrea s-asculte

Un august care n-are niciun rost.

Şi calendarul vrea să-mpuţineze

Cu înc-o lună mersul lui firesc,

Pe luna mai el vrea să o vâneze...

De n-am fi fost... ce calendar…

Între clipe oarecare,

Veacuri care ne-au unit,

Parc-aş pune o-ntrebare,

Oare tu mi-i fi iubit?

Între-un ieri şi orice mâine,

Drumul care ne-a plimbat

Mai poarte oare-amprenta

Dorului ce ne-a legat?

Vii, secunde doar, în pripă,

Gândul tău mă căuta,

Mi-ai lăsat şi mie-o clipă

În care să pot uita?

Şi-ntre atâtea despărţite

Clipe reci şi dureroase,

Mi-ai păstrat şi…

Cu amurgul strâns în şoaptă

Şi durerea în privire,

N-am să te mai chem vreodată

Şi n-are să te mai mire.

Adunând toamna în tâmplă,

Blând, ştergându-mi gândul plâns,

N-am să ştiu ce ţi se-ntâmplă,

Nici ce doruri ai mai strâns.

Iernile-mi vor fi tăcute,

Doru-mi îţi va părea stins,

Nu-i şti de mi-au fost plăcute

Amintiri care m-au nins.

Dar, curgându-mi în clepsidră

Timpul care…

Să-ţi laşi tăcerile în tâmpla-mi dreaptă,

Căci, mi-ai tăcut, atât, în partea stângă,

Pân-am urcat dureri, treaptă cu treaptă

Şi ochii mei n-au mai ştiut să plângă.

Ţi-am ascultat tăceri o veşnicie,

Le-am învăţat, pe toate, pe de…