Dor

[Herțeg Claudia (Mota)]

E august şi mi-e dor de tine,

ca lanului de grâu să fie pâine.

Dospeşte doru-n mine, e maia

Miroase, blând,  a ploaie şi-a vis, pe undeva...

E stranie iubirea şi plină de culoare,

E august, iarăşi, uite, şi încă mă mai doare.

Şi nu mai am paleta,

iar pensula-i uscată,

Azi te-aş picta pe gânduri,

mai mult ca niciodată...

Lipseşte, însă, albul

Şi ţi-aş picta ninsoare,

Se naşte-n mine verbul,

Dar tot în mine, moare.

Pictez doar stropi de rouă,

într-o poiană tristă...

Şi uite că iar plouă,

tardiv... pentru-o turistă.

[bolache alexandru]

E august şi mi-e dor de tine,

 

ca lanului de grâu să fie pâine.

 

Dospeşte doru-n mine, e maia

 

Miroase, blând, a ploaie şi-a vis, pe undeva... Superb!

[Grig Salvan]

„E august, iarăși”, cu melancolia sfârșitului de vară și sfârșitului poveștii de iubire. Iubire „plină de culoare”, „ lipsește însă albul și ți-aș picta ninsoare”, superbă această antiteză între culorile de august și albul ninsorii care se întinde pe gânduri după tristețea despărțirii.

Atât de bine știm cu toții acele clipe de renunțare la comunicare când „se naște-n mine verbul, dar tot în mine moare”. 

[Herțeg Claudia (Mota)]

Mulţumesc pentru sugestie, domnule Petruţ Dan, după cum se vede, am ţinut cont de ea. Recunosc că "mă mai dori" era ceea ce voiam să apară... dar asta pentru că nu simt că e poezie. Când citesc poezie mă simt departe de a fi în lumea ei. La mine vine de undeva nevoia de a striga sentimente care mă opresc să merg mai departe. Nu caut cuvinte, nu măsor, nu simt ritmul.... pur şi simplu aştern pe hârtie un sentiment, care, de cele mai multe ori se încăpăţânează să-şi caute rimă...

Vasilisia, habar nu ai cât îţi sunt de recunoscătoare. Se va întâmpla într-o zi, dar, cu siguranţă, mai am încă mult de lucru cu mine... şi până la pretenţia de a scrie poezie... Când se va întâmpla, te asigur, vei fi prima care va şti.

[Vasilisia Lazăr]

O poezie de dor, un dor exprimat atât de nevinovat, atât de natural! M-a înduioșat. Și mi-a plăcut, Dia. Și tot mi-e ciudă pe tine că nu ai curajul să ieși cu poezia mai departe. 

[petrut dan]

Claudia,finalul mi-a smuls un zâmbet! Pur și simplu, natural ca o recunoaștere a unui lucru plăcut!

E primul text semnat de tine pe care îl citesc, dar mi a dat o stare de parcă m-aș fi întors în vremea copilăriei atunci când mama făcea pâine și eu nu aveam nicio grijă! O singură sugestie să nu te superi acolo nu ar fi mai potrivit

''e stranie iubirea și plină de culoare 

e august iarăși,  uite, și încă mă mai doare '' 

Zic și eu! Altfel mi-a dat o stare de bine, cred că e prima pe acest site!)