șoptesc un poem

pe scara trenului

un covoraș roșu

străpuns de tocul tău

cui

să-mi las cuvintele

în grijă să zboare

prin ceața peronului

un ochi verde

arde

ceva în mine

stă strâmb de la naștere

am întrebat moașa

dacă și tu ai venit

odată

s-a nimerit să fim frați

geamănă mi-ai umblat

goală toată viața aceea

prin creierul meu

mirat

stau și citesc un…

cum poţi tu

urca scările de-a-ndăratelea

mai repede

decât toţi colocatarii 

din această arcă smintită



aş putea fi chiar mântuit

dacă nu m-aş urî atât de mult

pentru că ţi-am dezechilibrat

marele zbor spre Nirvana



rămân un voyeur stigmatizat

mirosind a credinţe amestecate 

cu virginitatea ta prematură

în aşteptarea minunatei întâmplări



chiar sunt buimac de uimeala

prin care urci înapoi 

privind…

dansează și azi tango

pe holurile pustii

din mintea mea

prestidigitatoare nativă

faci din iubirea mea

mare

nudă și naivă

pixeli euforici

în ochii spectatorilor

amorțiți de neîntâmplare

nici măcar un strigăt

din toate ale mele

nu trece prin flacăra

cu care te joci imponderabilă

   cosânzeană mistică

cenuşăreasă admirată

infinit bisată

mă chemi într-o clepsidră

mă săruţi teatral

printre degete…

să ne-mpletim

degetele

mâinile

sufletele flămânde 

privirile lunecate hoţeşte

pe inima mea

stă doar gândul

sânilor tăi încarceraţi de tristețe

tăcerile asurzitoare în care

murim sub

ţipătul vulturului

din această istorie sufocată

 de un Capulet și

de un Montague

dictatori pe destine

pe sticla timpului

atât de subţire

ochii dronă ai lumii stau lipiţi

de…

ca o duminică de Paşte

cu mirosul de cozonaci în priviri

şi sânii plini

de vinul Împărtăşaniei

surâsul ţi-era încondeiat

aşa 

ca un ou de pus în vitrină

iar tălpile

tălpile păreau să te poarte

deasupra colbului

nimeni nu ştie nici acum de ce 

sau de unde

dar când ai intrat

în biserică goală

de orice prejudecată

timpul s-a oprit câteva eternităţi

să numere cu tine…

aşteaptă trenuri 

spre nord 

spre sud 

către oriunde

sunt o gară aglomerată

cu peronul ruinat la sosiri

în mine nu rămâne nimeni

doar uneori 

cineva pierde câte un tren

şi întârzie prin sufletul meu

fluierând hituri de adio

la fiecare deceniu 

din orient expres 

aceeaşi pasageră revine

să-mi facă fotografii

pentru albumul 

eternității ei

drum bun

drum bun

o batistă…

prima zi

bună dimineaţa zic

fără gură dorm încă în tine

perseidele minţii mele

adună în cădere dorinţe

confetti

castaniete

pentru cine

m-am lăsat de fumat

de plămâni

de visat

de iubit ?

din mine  ce să las

cui

și de ce?

bună ziua mea

chiar strigată

nu spune nimic

nici despre mine

nici despre tine

și nu ştiu

dacă ar putea fi…

diminețile

mi s-au șlefuit cumva

singure

sau poate vara asta atipică

a inventat pentru mine

un fel de copilărie primordială

în care am devenit

un Alice androgin

în propria curte

a minunilor oglindite

chiar dacă zidurile minții

mi-au crescut imoral

până în nori

fiecare respirație

arde în mine artificii nirvanice

luminând cerul gurii

acolo unde…