Sunt pasul făcut peste liniştea cuvintelor

mă pierd în scoarţa tăcerii unde vântul tresare

bolnavul cu tratament ambulatoriu găsit

pe ultima cratimă

cei care nu mă ştiu mă conjugă mereu la trecut

spitalul meu cu flori pe clanţa fiecărei uşi

s-a năruit la ultimul cutremur

un medic cu sărutul pe tâmplă

face vaccin gândurilor când ies din ieslea păcatelor

va trece timp să înverzească pădurea

voi trăi fără umbră voi plânge fără lacrimi…

Rup în două taina vieţii şi despic un curcubeu,

mângâi furtuna pe braţe rătăcită-n drumul meu,

fac destinului cărare prinsă-n norii plumburii

şi mă simt un oarecare printre fulgi de păpădii.



Stele cad şi tot e noapte în prăpăstii vechi şi reci,

flori-de-colţ pe stânci abrupte cad în albiile seci,

plugul viselor răstoarnă brazda clipelor de ieri

si prin brazi o veşnicie sfarmă şoaptele-n dureri.



Corbi cu aripi desfăcute cercuri decupează-n…

Nu trebuie să ştim ce e trădarea

cuvânt păstrat în jilţ de mărăcini,

când mulţi îl spun cu nerăbdarea

tomnaticelor hoarde de virgini.

Se-ndoliază paşii prinşi sub ploi,

o pleoapă se închide tremurând,

în altă lume gri iubirea de strigoi

e golul dintre suflete vibrând.

Eu te iubesc cu-aceeaşi neputinţă

de-a mă ascunde-n ochii nevăzuţi,

trădându-mă pe mine ca fiinţă

în lumea multor zei…

Să vin de undeva e prea târziu,

să mă opresc e prea devreme,

să fiu ce am ajuns acum nu ştiu

în care nebunie-or să mă cheme.

Încerc s-adun apusul pe bărbie

cât cerul nu-şi dezlănţuie furtuna,

şi nu trimite-n grabă fulgerul solie

cu amăgirile să-şi strângă mâna.

Să stau cu braţele-nvelite-n ceaţă,

cu gleznele strivite-n verde pal,

să schimb apusu-n altă dimineaţă

când rătăcesc corăbii lângă…

N-am vrut să construiesc cetăţi din stele

pe turle vântul să-l adun pentru iertare,

să decupez în noapte-albastrul dintre ele,

am vrut să fim doar vis ascuns în fiecare.

Mormânt de frunze verzi stropit cu rouă

unde se-ntorc din galaxii minuni perechi,

e tot ce ne-a rămas în palmele-amândouă

în care-am dăltuit zâmbind destine vechi.

Plâng vulturii în zbor înfometaţi şi trişti

rotind pământul prins în gheare-albastre,

şi-n cercul…

Tu n-ai ştiut să-mi strângi tăcerile în palmă

să duci neliniştită amurgurile-n gânduri,

să laşi privirea-ncet pe tâmpla mea să doarmă

desţelenind pe buze suspinele în rânduri.

Mărturiseai că-ţi pasă de tot ce mă-nconjoară

şi-ai presărat atunci tristeţea-n curcubeie,

fără să-mi spui de păsări ce doar în vise zboară

pentru a prinde clipa şi moartea ta, femeie.

Mi-ai revărsat oceane pe-obrajii ninşi de riduri

şi-ai învelit cu…

Răstoarnă-mi pământul în gânduri,

cu plugu-ntre gene loveşte-n surdină

şi scrie-mi în grabă uitatele rânduri

când sufletu-ajunge un arc de lumină.

Mă seamănă-n stele plăcere şi teamă,

despică-ntre zări un drum către flori,

cu fruntea plecată încearcă şi cheamă

curajul că mâine se-ntâmplă să zbori.

Mă strânge de mână şi spune de toate

pe vetre de rouă sunt mult mai sărac,

să port printre flăcări atât cât se…

Cât de ascunsă poate sta pădurea,

câmpia cu frumoasele-i poteci

şi ceru-i dăltuit de lună cu securea

când tu doreşti cu visele să pleci?

Pe care stâncă vulturi vor să vină

şi câte flori-de-colţ o-mpodobesc,

iar se-ntâlnesc minunile la cină

fără să ştim de cine povestesc?

De ce-nfloresc caişii-n orice seară,

când fluturii prin flori se strâng,

de ce-n surâsul noastru-i primăvară

iar crengile de geana ta se…

Verdele încolăcit pe rochia ta

ca o umbră de seară

picură în iarbă colorându-mi privirea

se rotea apusul deasupra cuvintelor

învăţam să tac printre atâtea ţipete înăbuşite

haotic călcam pe verde

mergeam prin noroiul verde căutând rădăcini

pietrele de pe prund lăcrimau în verde

obsesie verde dusă la extrem

în pădurea fără copaci

genunchii tăi sprijineau sufletul timpului

arcaşi din cetăţile verzi vânau sub pleoape

focul…

Frântă-mi e oglinda agăţată-n cui,

dincolo de riduri un copil priveşte,

trupu-n care stăm este-al nimănui

şi-n livadă floarea vântu-ncetineşte.

Nu cer să dau vieţii un alt privilegiu,

zidul se dărâmă într-o zi sau noapte,

cimitiru-aşteaptă singurul cortegiu

când rămân în ram merele necopate.

Gândul iar se-nchină vechilor ispite

sunt certat de îngeri în amurg târziu,

rup rama oglinzii cu gesturi grăbite

şi scutur din plete…

N-am niciun drept să mă răzbun pe flori,

să frâng în mine rădăcini stinghere,

să desfrunzesc păduri în liniştea din zori

vrăjit de curcubeie vechi şi efemere.

Calc pietrele încinse pe drumuri neştiute

păstrând cadenţa paşilor spre viaţă,

şi mă ascund în ramuri cu frunzele căzute

asemeni unor umbre-n dimineaţă.

Las tâmpla să atingă focu-aprins în gând

cu vreascuri de-amintiri şi nostalgii,

şi-ascult pe cineva cum trece…

Păşesc desculţ pe bulgări de zăpadă,

rotundă este zarea lângă cotul stâng

din şoapte vechi fac viselor arcadă

privind speriat cum razele se frâng.

Se simte-n trupul meu o tristă stare

de parcă iernile nu-şi vor găsi sfârşit,

lăsând prin el zăpezile-n păstrare

de teama primăverilor ce n-au sosit.

Cu greu descopăr azi nuanţe ruginii

la tâmplă unde merii înfloresc târziu,

eu calc pe bulgări albi din alte…

Tremurul frunzelor scutură sufletul nopţii,

visele ca nişte stafii se rotesc printre noi,

e jocul banal al tăcerii undeva-n pragul sorţii

cântec de lebădă răpit şi păstrat de strigoi.

Noroiul în palme de înger se scurge din cer,

câmpul plin cu stele rănite l-am rătăcit,

stânci fără iarbă se sfărâmă în acelaşi mister

şi nu vreau să-ntrebi cât de mult am trăit.

Am uitat calendarul între anotimpuri apuse,

în…

Eu nu mai cred în steaua ta polară,

în nopţile sosite numai pentru noi,

crestez în umbre trepte ce coboară

pe soclul unei lacrimi de strigoi.

Se-ntâmplă să-mpărţim eternitatea

cu cei care se-ascund prin labirint,

străjeri ce nu mai recunosc cetatea

printre ruine-n platoşe de-argint.

Nu vreau să cred în secole pierdute,

în jarul din clepsidră stins şi viscolit,

sunt doar un om cu braţele redute

unde cu sfială trupul…

Azi nu te-am invitat la nunta mea de fluturi

şi n-am rupt l-a-ntâmplare ecoul din arcuş,

voiam doar să priveşti din sfere să te bucuri

de cei care coboară pe-al clipelor urcuş.

N-am dus lângă fântână alaiu-n sărbătoare

să-şi potolească setea de joc şi vechi blestem,

am pus să curgă timpul pe lujerul de floare

şi-am regăsit în mine puterea să te chem.

Văzduhul plin de vise, de fluturi albi, de vânt

păstrează armonia prin tot ce…

E martie şi totuşi mai ninge

pe şoapte, pe vise, pe flori,

şi-n vetre albastre se stinge

nuanţa aprinsă-n culori.

Dă-mi mâna să fim împreună

cu verdele-ascuns în zăpezi,

şi spune-mi că lumea-i nebună

când totul e alb prin livezi.

Se-mparte-anotimpul în două

s-ajungă mireasma la noi,

ca vraja-ntr-un bulgăr de rouă

tu schimbă nisorile-n ploi.

Te-aştept să trăim prin păduri

frumoşi ca un ţărm…

Să-mi spui ce se-ntâmplă dacă mut adierile

de pe o frunză pe alta ca într-un balansoar

legat de stele pe care fuioare de nori îl împing

de la apus spre răsărit

crezi că voi avea senzaţia plutirii

crezi că mă voi roti în cerc ca un stol de păsări

zburând deasupra iluziilor

întreb să pot descătuşa gândul

prins sub lespedea amăgirii

vorbesc cu tine şi-mi picură plăceri pe buze

ireală noapte când visele sunt pline cu miresmele…

Se-aude ploaia-n şoaptă cum loveşte

prin casă umbrele rebele-au amorţit

iar lumânarea-n taină flacăra trezeşte

prin sute de cuvinte ce s-au despărţit.

Cu ochi neobosiţi veghez singurătatea

să nu îşi mai rănească sufletul pustiu

unde tăcută ploaia-i spală nedreptatea

crescută-ntre icoane-n tot acest târziu.

Pe străzi se rătăcesc destinele-ntre ele

şi este greu să-mping ecoul lângă noi

pe tâmpla înserări stelele-s prea…

Mi-am dorit din viaţa mea să pleci,

prezenţa ta cu fiecare clipă m-a ucis,

voiam să strângi uşor pe unde treci

ce ochiu-a plâns la margine de vis.

Să-ţi scuturi păru-n care-au dormit

priviri şi alinări păstrate pentru tine,

până-ntr-o zi când totul s-a sfârşit

şi-ai înălţat dureri pe vechile ruine.

Un port străin la ţărmul unei mări

e loc de naufragiu al zilelor în doliu,

o pasăre uitată în umbra dintre zări…

Am nevoie de două silabe să termin cuvântul,

de două tăceri să-mi pot odihni într-o frază

buzele obosite de implorări, oprind avântul

mâinilor plecate pe trup când se-noptează.

Gândul în vâltorile minţii nu găseşte scăpare,

amintirile sunt corăbii naufragiate-n trecut,

în amontele vieţii se uită, se trăieşte, se moare

de dragul aceluiaşi sens printre vise pierdut.

Aerul nerespirat se-ncolăceşte pe fiecare gest

ca un…