I.

peste lume în zbor

aprins meteor

alunec ușor

pe aripi de dor...

de departe lumini

ca salbe de crini

mă cheamă tăcut

spre-un alt început

stelele-n cer

spre mine privind

dorul mi-aprind

la ele mă cer...

ceru-nflorit

mă-nvăluie cald

și ochi de smarald

mă sorb spre zenit

II.

zbor...

de altă lume mi-e dor

spre alte zări mă grăbesc

o altă…

I.

un cântec a rămas din viața mea

un cântec ca o lacrimă pe-o geană

privesc în urmă pașii osteniți

și amintirea ta… ca pe o rană…

II.

unde s-au dus atâtea primăveri

și vara noastră caldă și senină?

mă pierd printre-amintiri si întrebări

ca lumânarea fără de lumină…

Ref: …și cânt mereu

chiar de mi-e frig… chiar de mi-e greu

afară plouă și e noapte…

eu sunt aici… tu ești departe

și cânt mereu

chiar dacă…

drumul tău mereu să fie

zbor înalt de ciocârlie...

toate să-ți surâdă ție

tot ce-i mort să reînvie!

sub tălpile de silfidă

să-nvie țărna cea aridă!

mângâierea ta timidă

orice floare să deschidă!

doru-n veci să nu te doară!

pe sub cer senin de vară

să te poarte-n vis, ușoară

pasul tău de căprioară...

chipul să ți-l pună-n rame

cerul cu-ale lui marame

ochii tăi de melodrame

întunericul…

lumânarea cu lacrimi o stingi

seară de seară...

ce să-ți aduc să nu plângi

floare amară?

jocul meu cu oameni de ceară?

un cântec șoptit din chitară?

să-ți dăruiesc de uitare un ceas?

ori câinele meu de pripas?

paltinul meu aplecat

ca o flamură udă?

din pomul meu fulgerat

piersica crudă?

focul seara pe câmp horă de flori?

pe umeri calde ninsori?

floarea de vișin căzută pe baltă?

statuia neatinsă de…

atinge cu buzele sufletul meu!
nu-i așa că-i fierbinte?
foc nu se vede, dar totuși el arde
pe rugul aprins de cuvinte...

mare minune că sufletul meu
atâta arsură învinge
amar însetat, din toate mările
bea de stinge...

te-aștept cum în taină cerbul așteaptă

cerboaica visată sub clarul de lună...

coborând din serai, din treaptă în treaptă

pasul tău moale doar a dragoste sună...

mă-nvălui în mantia ta din parfumul

dulce ca suflarea unui prunc adormit

plutești în juru-mi ușoară ca fumul

și-mi mângâi obrazul cu dorul șoptit

te port pe brațe în noaptea fierbinte

tot mai departe de seraiul vrăjit...

îți fac din armonii de cântec veșminte

și-ți…

când s-a-ntâmplat să fiu în lume

eu nu ştiam decât că sunt...

nu îmi doream nimic din toate

n-aveam decât un vis mărunt

am vrut apoi să fiu puternic

să-nalţ castele pân'la cer…

să-nving tot ce se poate-nvinge

chiar moartea cu-al ei clonţ de fier

am vrut să torn în bronz cuvinte

şi pân'la ceruri o cântare

să se cutremure şi zeii

tăcuţi de dincolo de zare…

dar n-am mai fost decât un murmur

şi-un biet…

sunt, iubito, ziditorul sfințit
de pietre funerare și sălaș de pământ
de diguri albastre în infinit
de albe portaluri risipite de vânt...

sunt, iubito, ziditorul smerit
de icoane pictate cu sângele meu
de biserici în care zeul sunt eu
crucificat de mine în asfințit...

sunt, iubito, ziditorul zidit
de fecioare în zidul propriului schit

ce vară, doamne, ce vară frământată
ca apa mării lângă care mi-aștern
pătura mea decolorată, stricată
prin care și lumina mi-o cern...

mă-ntind vibrând și cu iluzii mă-mbăt
aș vrea să dorm odată și-odată
dar nu mă pot trage deloc îndărăt
fața și-n somn îmi rămâne-ncruntată

înflăcărat mai sunt, înflăcărat...
soare roșu îmi arde pe chip
îmi zvâcnește trupul greu de bărbat
ca pe jar răstignit în nisip...

și m-am dus, m-am dus...

Zeul scăpase soarele-n apus

mâna de-ntuneric un ochi mi-a răpus

sânul cerului, molatic și greu

stătea in celălalt ochi al meu...

și m-am dus, m-am tot dus

m-am lăsat de-o lumină condus

pasul tău nu știe drumul în sus

ochiul tău nu află drumul ascuns...

și m-am tot dus...

anii mei tineri în palmă nu-s

chemarea piscului abia întrevăzut

mă poartă pe drum cu ani de-mprumut

și nu știu, ziua…