locuiesc într-o inimă curată

ca o casă nouă

aici

pereţii odăilor

sunt acoperiţi cu pacea ultimului vis

dar cel dintâi împlinit

aici unde

fruntea zorilor târzii se descreţeşte

e locuinţa mea de viaţă dorită

e locul în care pot să-mi dorm tâmplele

pe umărul iubirii

ca la sânul mamei

am coborât în adâncul albastrei mări

pe trepte de ceaţă

muşcând din infinit să-i pot păşi pragul

pe când oamenii

mă…

drum lung şi înalt

mă ridic

din alergarea mea udă

printr-o lumină de poveste

am început să prind suflet

prietene

abia acum

când iubind cu nepăsarea libertăţii

simt că şi fericirea doare

până-n adâncul nebănuit de clar

al sângelui

sfioasele trepte de lut

ca nişte ecouri plânse

se-nfig ghemuite în structura şoaptelor

drum lung şi înalt

pentru îngerii acestei stări

ştii

am tot căutat

şi nu l-am…

târziu se lasă-n lume Tată

că-n pace veşnic-ai plecat

şi-n zbucium via nelucrată

dă rod puţin nevinovat

şi aş mai bea cu tine-o toamnă

din cupă galbenă de vis

o lacrimă de soare-n iarnă

la focul timpului promis

dar prea de vreme înfloririi

m-ai dat în rai să mă desfac

cerşind la marginea iubirii

răbdarea fierberii s-o tac

târziu se lasă şi-n preaplinul

căderii mele-n rugăciune

azi mai ciocnesc şi beau cu chinul…

hai să vorbim

patria mea

azi

despre întâmplări viitoare

ca orice fiinţă de nefericită origine

din lipsa ta

am şi eu un vis de cer senin

care-mi muşcă din trup

ca dintr-o floare

lăsând urme de sare pe dig

la fiecare apus

iar tu

ai aceeaşi direcţie

spre când eram

doar o idee de linişte

şi plictiseală

până la inima ta

mac sălbatic

răsărit

printre spinii otrăvitoarelor tale…

eu sunt rod
tu
rădăcină
veșnicie de lumină
vis de Dumnezeu
c-o mână înfiptă-n cer
și-alta-n țărână

eu sunt șoapta
iar tu graiul
clipa ce deschide Raiul
cetate cu-n ochi în mit
și cu altu-n infinit

tu esti rana
eu sunt leacul
urma trecerii ce-adună
în scântei aceste veacuri
de durere și de tihnă

trăiesc în Hristos

ca într-o singurătate dulce

cu fiecare dor

când îi sărut rănile

un câmp de maci înfloriţi

îmi îmbracă iernile

da

învierea din morţi

întrucât

de cei vii

n-ai unde să fugi

se produce în inimă

apoi

gândurile care mă ridică la Cer

sunt suficient de nebună

cât să visez

că îmbrăţişez soarele

cu ochii deschişi

şi tot atât de aproape

cât să nu mă orbească

trăiesc în Hristos…

O carte închisă, poate să fie o carte veşnic deschisă, doar pentru cei ce ştiu să o citească!

cupola de levantă

mi se lipise praful

unui deşert bântuit de piele

acum sunt aici

să mă spăl

de toate muşcăturile aspre

din trecut

cu lacrimile de singurătate ale potrivirii mele

spărgând toate zidurile fricii

se-nalţă din încolţirea înaintărilor pure

fericirea

visându-se vie

ca o atingere blândă

în verde jalea…

tu care-mi trimiţi argintării venusiene

şi povara coaptelor poame

tu stâlp de ceaţă

ce mă ridici până la lună

să scutur soarele de brumă

vrei să ard în sterp foşnet de undă sărată

sub tălpile aspre-ale paşilor tăi

vrei să-mi muşti sărutul

ca trecut printr-o coasă de soare plâns

pe linie albă de cuget

să adulmeci armonia ochilor mei

primăvara toamnei mele-n rezidire

cu un cântec de rai şoptit

peste fire…

dă-mi ochii înapoi

să-mi cer iertare

s-aud cum se-mplineşte-un vis de floare

puterea pietrelor să tac

acum

când pe sub ape tulburi zac

şi mângâierea-ntâiului cuvânt

dă-mi-o 'napoi

cât cerul plânge-n gând

lumina lunii că speranţe nu-s

puterea soarelui când este la apus

da-mi timpul înapoi

pentru plecare

spre-acolo unde niciun zbor nu doare

mi-a fost scris

da

mi-a fost scris

să cobor din înaltul

în care-mi odihneam trupul de păpuşă vie

şi-am lunecat pe un mugur de cer prelins

până la vama ţărânei

El era deja acolo

în dreapta mea

cu o pensetă de magnet într-o mână

aşteptându-mă

iar înaintea-mi

înfipte-n neatins

gratii de lumină blândă

cu ochii mei răniţi

de aşchiile unor corpuri străine

pe care vântul le…

noaptea gâzelor beţive

şi curcubeul foamei

se apropie de gara în care

paşii mei

au aţipit amorţiţi pe peron…

daţi ofrandă ploilor

zâmbete cu trupuri albe

să trăiască

cere găndul omului 

să trăiască

dări peste dări

ca şi cum ar mai avea cateva vieţi viitoare

apoi se lasă bruma pe ochi

sărut sfâşietor…

mai întâi 

am cunoscut timpul rece al luminii

apoi m-am cuibărit 

la sânul cald al sângelui

până unde am început să devin 

legenda faptelor mele

substanţa scăpării din linişti secundare

vânatul ferestrei

cineva a-ntors clepsidra

daţi timpul înapoi

paşii mei încă se mai poartă

se prelinge-n plinul nopţii

şi ultimul strop de lumină

ca la prima-ncercare

întunericul se agaţă de mine

mi se dilată pereţii văzului

şi cad într-o formă turbată de ceaţă

mă târăsc într-un ochi hibernal

să-mi caut perechea

nici umbră de iubire

amăgitoarele rădăcini

plâng cu spini pe flori

calc pe o piatră

mă aruncă la pământ

şi-ncep…

întotdeauna au fost ei şi ele

dar niciodată eu

în pieptul bucuriilor mele

zadarnic tăcerea ploilor

ridică lumi stinse spre ceruri

absenţa alcătuirii

e un fenomen zilnic trecut

prin ciurul existenţei

fără de mine

scăpările nu au destin

întinderea de mână

cere plin

şi-apoi pieptul în care să-l ţin

până la durere

verdele crescut din umedul lemn

este de moarte crud

nemurire visată

de pianistul care-şi…

tăceri ale umbrelor risipite

ţipete-ntrerupte

îmi toarnă-n auz legări de pământ

aici toate se uită 

când pustiul se-arată 

în coşmaruri păreri

nu ştiu potrivirea strângerii tale 

la braţul meu de există 

durere

sau de-s totuşi potrivirea eu

da

poezia sunt eu

locul în care spiritul şi-a îngăduit 

să-şi arate formele suferinţei

veşnicia unui demult 

scris cu gândul de a fi 

diferit de umbre

lumina picurată 

pe-un drum întunecat şi gol

ca-ntr-un zbor…

silueta golului capătă urmele existenţei mele

în dârele de nisip mişcător

mor oameni se sting umbre

lama căderii sfârtecă începuturile…